„Acest foc, mic de tot la început, este lucrarea darului dumnezeiesc”

Avem însă o rugăciune pe care omul o face de la sine şi avem o rugăciune pe care omul o aduce în dar Celui ce se roagă (I Regi, 2, 9). Cine n-o cunoaşte pe cea dintâi? Trebuie să fie cunoscută însăşi cea din urmă, măcar întru începuturile ei. Când cineva începe să se apropie de Domnul, cea dintâi lucrare - pe care o face - este rugăciunea. El începe să se ducă la biserică, iar acasă se roagă după cărticica lui de rugăciuni, sau fără ea; dar gândurile îi fug mereu. Nu le poate stăpâni deloc. Dar pe măsură ce îşi dă osteneala în rugăciune, gândurile mai mult i se liniştesc şi rugăciunea ajunge mai curată.

Totuşi, văzduhurile sufletului nu se curăţă până nu se încinge în suflet focul cel duhovnicesc. Acest foc, mic de tot la început, este lucrarea darului dumnezeiesc, dar nu a unui dar deosebit, ci a unuia de obşte, pentru toţi: El se descoperă ca o urmare a unei anumite curăţiri ce se împlineşte în toată aşezarea normală a omului ce râvneşte la el. Când se va încinge acest mic foc, adică se va statornici o căldură neîntreruptă în inimă, atunci viforul gândurilor se va curma, şi se întâmplă atunci cu sufletul ceea ce s-a întâmplat cu femeia ce avea pierdere de sânge: "pierderea sângelui ei a stat" (Luca 8, 44).

SBORNICUL – Lucrarea minţii
DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Cele mai vizitate postări

Dor de veșnicie, dor de Cer