Contemplarea, extazul sau răpirea

Pe om îl află duhul rugăciunii şi îl trage înlăuntrul inimii. E ca şi cum cineva ar lua pe altul şi l-ar trage cu putere dintr-o încăpere în alta. Aici sufletul este legat de o putere din afară şi se ţine cu plăcere înlăuntru atâta timp cât asupra lui stă duhul care l-a aflat.

Cunosc două trepte ale acestei aflări. La întâia sufletul vede tot, îşi dă seama de sine însuşi, cât şi de starea lui din afară şi poate să judece toate şi să călăuzească liber şi poate chiar să curme această stare, când vrea. Și asta trebuie să fie de înţeles. La Sfinţii Părinţi însă, şi mai ales la Sfântul Isaac Sirul, mai este încă o a doua treaptă a rugăciunii, care ni se dă sau se află în noi. Mai presus de treapta ce am arătat, la el se găseşte şi rugăciunea pe care dânsul o numeşte extazul sau răpirea.

Și aici de asemenea duhul rugăciunii îl află pe om dar sufletul, care este tras, intră în astfel de vederi ale descoperitorilor, încât îşi uită starea lui din afară, nu mai cugetă, ci numai contemplează şi nu mai are putinţa să se călăuzească liber sau să-şi curme această stare. Iată, aceasta este rugăciunea, din vremea răpirii sau contemplării. La unii ea este însoţită de luminarea feţii, de o lumină ce îi cuprinde de jur împrejur, iar la alţii de înălţarea trupului în aer. În această stare Sf. Apostol Pavel a fost răpit în rai. Și Sf. Prooroci se aflau în această stare, când îi ridica Duhul.

Uimirea vă va cuprinde când veţi vedea cât de mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii. Pentru puţina noastră osteneală, iată cu ce alese daruri suntem învredniciţi! Oricărui ostenitor îi putem spune cu îndrăzneală: osteneşte-te că ai pentru ce!

SBORNICUL – Lucrarea minţii
DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer