Nu mai suferí!

„Nu mai suferí, suflete! Îndrăznește!”
„N-am curajul necesar” – a fost replica
mea în dialogul interior.
Eram surprins de discuția-mi lăuntrică.
Mă crezusem singur...
Nu mai știam cine sunt și cu cine vorbesc:
- poate îmi vorbea inima,
- poate îmi vorbea conștiința,
- poate că eu eram rațiunea...
Cine se milostivea de sufletul meu?
Cine-mi știa apăsarea?

Cândva am aflat:
Conștiința înseamnă a ști împreună cu cineva,
iar „Cineva” știe întotdeauna mai bine ca mine.
Îmi vorbea Tatăl.

Petru J. // Arad, 3.01.2017

Comentarii

Cele mai vizitate postări

Dor de veșnicie, dor de Cer