Taica Petru

Sfârșit de secol nouăsprezece:
Un spic de aur apăru
Sub soarele de vară
Din Cer și din pământ el se născu
Și Petru îl chemară.

Erau opt spice în mănunchi
Iar el, flăcău, la oi ajunse
Și le păștea și le mulgea
Iar noaptea stelele pătrunse.

Era un dincolo ce-l fascina
Iubea pământul, dar voia a ști
Ce taine fi-vor mai presus de stele
Și-un frate teolog porni a-l lămuri.

Sens nou lăuntricu-i primea
Lumini și lumi în sine se iveau
În liniște și pace se ruga
Făgăduințe aspre se nășteau.

Din munte la pustă viața îl mută.
Prunci și soție și semeni și ogoare
Cu grijă sfântă le iubea și ocrotea
Era blândețe, bunătate și candoare.

Trăi războaie și colectivizare
Și-atinse vârsta senectuții.
Avea doar un răspuns la orice întrebare,
Doua cuvinte: „Știe Dumnezeu!”
Și el era bunicul meu.

jp // Arad, 29.08.2016

Comentarii

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii

Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)