De ce-am uitat?

Atât de multe-n viață ne-au fost folositoare,
Chiar dacă ne-au bucurat sau ne-au rănit,
Sculptate-s toate-n suflet întru memorare,
Dar vai! La multe dintre ele cheia-a ruginit.

De ce-am uitat ale copilăriei nopți de vară,
Cu cer senin si stele ce-n galaxii se adâncesc,
Cu luna ce pe luciul apei raze argintii coboară,
Cu jocuri, cântece și datini ce veacuri povestesc?

De ce-am uitat armonioasele vibrații tinerești,
Când noi iubeam tot ce există și răutate nu găseam,
Când lumea-ntreagă îți dorești s-o cucerești,
Să te avânți în ea ca într-o simfonie de balsam?

De ce uitat-am clipa, când am ajuns părinți,
Cu prea frumoase visuri, ce poate s-au plinit?
De ce uităm să mulțumim pentru atâtea biruinți,
Pe care Domnul, cu multă bogăție, ni le-a dăruit?

De ni se cere să-napoiem ce fără merit am primit,
Ne întristăm, ne revoltăm, și suferim, și nu uităm;
Sau poate da, și-atunci, deodată, ca treziți din morți,
O nouă viață cu aripi de-Nviere căpătăm, ca să zburăm.

Petru J. // Arad, 29.09.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer