Meteorele

Stânci uriașe levitând, de-albastrul cerului atrase
Cu nimica semănând din tot ce-am mai văzut
Având strălucitoare flori pe vârfuri neumbroase
Uimire și-ncântare ne stârniră. Păreau de necrezut.

Ce fel de aripi trebuit-au primii să aibă ca să zboare
Cei ce-n glastra piscului sădit-au frumoase mănăstiri,
Ce forțe nevăzute, ce dorințe de foc sau ce ardoare
I-a îndemnat și i-a-ntărit să se jertfească pe psaltiri?

Din înălțimi albastre făr-de margini, Unimea cea în Trei
Văzându-le-ndrăzneala de a-și dori ale Împărăției case
Le-a ușurat povara sfântă, pe Duhul coborând în ei
Și până astăzi, făr-de scripeți și funii, și făr-de plase
Mai sus de Meteore îi ridică, prin Har facându-i dumnezei.

jp // Arad, 18.09.2106

Comentarii

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii

Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)