Ne-nserată zi

Pierdut prin universuri paralele
Pluteam pe-ale științei înspumate valuri,
Cocoțat eram sus printre stele
Pustiu înlăuntru, pe-afară cu lauri.

Era noapte și fuiorul de raze stelare
Dormea înghețat, netors și-ntristat.
Nimic nu voia să-mi aline amarul
Totul părea un nonsens. Eram dezolat.

Deodată-un fior de dulce-alinare
Spre inimă mergând o-ncălzea
Și-un gând ce-mi venea din afară:
„Prefă-ți noaptea-n zi!” în taină îmi șoptea.

De-atunci căutare îmi este viața.
Noi sensuri și noi disperări îmi apar,
Cele clădite cu râvnă-n afară
Prea-ncet sucombă și prea-ncet dispar.

O adiere de vânt subțire eu mereu aștept
În inimă să fiu rănit de Dragostea divină
Lăuntric, tot Universul să-L primesc,
Noaptea să-mi fie ne-nserată zi-lumină.

jp // Arad, 11.09.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer