Pomul

Un pom dintr-o mirifică livadă
Cu rădăcini bine înfipte în pământ,
Dar cu coroană mult prea crudă
Dorea să își rodească rodul sfânt.

Se nevoia coroană bogată să își crească
Priviri de rugăciune spre cer el ridica
În lupta nevăzută cu norii de răbdare
De ceva vreme, cu hotărâre, se lupta.

Picuri de raze selenare pe frunze scânteiau
Când fapte ale dragostei inima-i făcea,
Dar încă bogăție de Soare nu primeau;
El încurcat de sine-și, odihnă nu avea.

Atunci, la pomul cel înalt de care asculta,
Cu ochii-n lacrimi, sfaturi ziditoare a căutat:
„Mândria e de vină, iubite al meu frate!
De vei avea smerenie, la-ntâia-nviere tu vei fi chemat.”

jp // Arad, 21.09.2016

Comentarii

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii

Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)