Ridicare

Dintr-o prăpastie de vise reci
Pe stânci de nea m-am cățărat,
Nu se vedeau pe nicăieri poteci,
Plângeam, dar n-am fost disperat.

Ochi nevăzuți cu aripi infinite
Mă 'nconjurau și eu mă 'mbărbătam,
Nu eram singur pe cărări zenite,
O Dragoste prea mare eu simțeam.

Prăpastia și neaua căldură s-au făcut
Iar visul nevisare dulce-a devenit.
Lacrimi de rouă ochii mi-au umplut
În dalbă bucurie fusesem odihnit.

Petru J. // Arad, 13.09.2016

Comentarii

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii

Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)