Văzduh

Privind colinele-nflorite
Și crestele scăldate-n giuvaere,
Un dor nestăvilit de înălțime
Îi prefăcea dorința în putere.

Trecuseră mai multe vremi și vremuri
De când fără de aripi a zburat,
N-a vrut în simpla sa smerenie
Să-L ispitească pe Cel Îndurat.
***
Văzduhul era clar și pletele-i zburau,
Iar îngerii-l purtau pe aripi sfinte.
De mulțumiri n-a prea avut răgaz
Că și ajunse la frații cei doriți de peste munte.

Petru J. // Arad, 28.09.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer