Funii de foc

Lumina cea gândită a ochilor trecând
Prin sticle fumurii și vag rotunde,
Străfulgerare se făcea în cel venit plângând,
Călătorindu-i cugetul prin sine, în secunde.

Năpraznice furtuni îi răscoleau trecutul,
Simțea năluci vorbite ce n-ar fi vrut să plece.
Deodată, Lumina îi cuprinse și sufletul și lutul,
Ușurare devenea, ne-nțelegând ce se petrece.

Strigat cu dragoste pe nume, s-a uimit;
Voit-a să-și spună cu suspine a inimii durere,
Dar nu mai reuși, căci sfântul renumit
Știa-nainte care îi este îngândurata vrere.

Prin funiile de foc ce ochii lor legară,
Arsenie Boca, sfântul, comunicare-a devenit.
Un Duh de pace, cel venit simțise cum coboară
Și liniștea-i cuprinse lăuntricu-nnoit.

Petru J. // Arad, 22.10.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer