În prima poveste

Impetuozitatea traiectoriei
dezvoltării ulterioare
nu-i asigurau și necesarul spiritual
al depășirii vectorului
transcendent inițial.
Porumbelul epifaniei coborâse
asupra lui, la afundare,
invocat în iconomia tainei, dar
apoi zburase, alungat.
Cel rămas, tânăr și pustiit,
căuta sentimente lascive,
în iubirea-i deșartă fiind rătăcit,
fără speranță de schimbare;
Era chinuit.
Lacrimi și gânduri și vorbe, nefapte,
săpându-i mormânt.
***
Dar nu – miresme purtătoare de har,
din Cer, sosiră ca veste. El le primi,
și se-ntoarse în prima poveste.

Petru J. // Arad, 26.11.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer