Naveta

Agățat în penumbra intervenită
între garnitura sectorizată și
ceilalți coparticipanți, în navetă,
nu reușeam să-mi împlinesc adevăratele
vorbiri de taină: de seară și
de dimineață.
Era un tumult centripet, contrar
preceptelor egoismului
intransigent.
Centrul, de neînțeles, era și
în afară și în interior, provocându-ne
adesea inerente privilegii,
aparent, nebăgate în seamă.
Fără asfințit, Răsăritul
avea un program de salvare pentru noi;
Intuiția sugera stări emblematice, de
finiș, fără a afecta interioritatea
dependentă. Finalmente,
am fost absorbiți
de către Centru.

Petru J. // Arad, 22.11.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer