Pustiul Carantaniei

Înspre a patruzecea noapte,
stâncile radiau, înspre sufletu-I
ascet, nestemate fluorescențe
poliforme, tainic armonizate cu
umanitatea-I asumată.
Antinomicul tenebrelor răutăți, Îl
inunda, provocator, cu propuneri
meșteșugit toxice.
Respingându-le,
în percepția-I siderală privea
împărățiile lumii în toată splendoarea lor,
anterior aripei templului.
Excluzând pietrele, cuptoarele rumeneau
pâinile spre ființă.
„Nu numai cu pâine trăiește omul,
ci și cu tot Cuvântul...”

Petru J. // Arad, 25.11.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postări

Dor de veșnicie, dor de Cer