Spectral

În jocul ce mi l-a propus, El
Îmi aprindea lumini,
De care, întunericu-mi
Fățarnic folosindu-se,
Afișa nenumărate sclipiri.
Alunecând spre somnolență,
Am început să visez,
Iar în vis traversarea barierei
Devenea curcubeu, ce plutea agale
De-a lungul șiragului infinit.
Începutul era beznă, negând adevărul.
Zburând prin mărgelele spectrale,
Am atins invizibilul ultraviolet
Pe care, în sfârșit, Îl puteam vedea.
Era negația minciunii. Datorită vitezei,
Totul devenise orbitor de alb, iar eu
Nu voiam să mă mai trezesc.

Petru J. // Arad, 18.11.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer