Așteptatul nor

De când am apărut, străin,
printre inele,
în labirintul tainelor astrale,
și-n zborul printre renumite stele:
doar rătăcire și eșec - cascade abisale.
Mă îndârjeam și-alunecam,
priveam spre cer...
Nădăjduiam.
Și tot căutând, ajuns-am pe Tabor,
nedumerit
că nu apare niciun nor;
numai Irinarh,
într-un mormânt stingher
fără de cruce și smerit.
Foșneau pădurile din jur, când,
așteptatul Nor de Har,
până-n sfârșit,
și pentru mine S-a ivit.

Petru J. // Arad, 16.12.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer