Craciunul la timpul prezent

Pentru Dumnezeu exista doar timpul prezent. Astazi, este numele timpului lui Dumnezeu, marturisea parintele Galeriu. Asa ca nu e cazul sa socotim ca avem parte de o greseala atunci cand auzim in Biserica, dupa mai bine de 2000 de ani de la nasterea Mantuitorului in Betleem, cantandu-se "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste". Suntem chemati de Biserica sa traim "vremea aceea".

E bine sa nu uitam niciodata ca in fiecare luna decembrie, nu ne amintim de ceva ce s-a petrecut candva. Fiul lui Dumnezeu Se naste tainic si in zilele noastre, motiv pentru care suntem datori sa traim prin cuvantul "astazi". Ingerul le-a vestit pastorilor: "Astazi vi S-a nascut Mantuitor, Hristos Domnul". Iar credinciosii canta: "Astazi S-a nascut Hristos, Mesia chip luminos" sau "O, ce veste minunata in Betleem ni se arata, ca astazi S-a nascut Cel fara de inceput". In Biserica, Nasterea Domnului se petrece si acum si se va peterece mereu, pentru ca evenimentele dumnezeiesti s-au petrecut intr-un astazi al lui Dumnezeu, sunt ale vesniciei.

Din nefericire, omul modern a pierdut semnificatia prezentului, nu se mai gandeste ca Hristos Se naste, si asta pentru ca nu mai traieste si in Biserica unde se canta: "Hristos Se naste slaviti-L, Hristos din ceruri intampinati-L".

Si in lipsa prezentului da frau liber imaginatiei. Si asa se ajunge ca bradul, renii, ofertele comerciale sa fie cele care marcheaza sarbatoarea Craciunului. E bine sa nu ne lasam purtati de cei ce rezuma Craciunul la taierea porcului, la a umple cosul cu diverse produse sau la cat de luminat este orasul.

E timpul sa luam aminte ca Fecioara Maria cauta si acum un loc in care sa-L nasca pe Hristos. Parintele Staniloae marturisea ca atunci cand Tatal L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: "Mergi si mantuieste-Ti fratii! Dezvaluie-le chipul. Chipul Tau sa se arate in ei". Acesta este sensul intruparii Domnului - sa scoata la lumina chipul Lui in noi, chip dupa care am fost creati. Si aceasta cauta si acum Maica Domnului prin umblarea ei tainica in lume - sa-L nasca pe Hristos in noi. Sa ne oferim si noi spre a-I fi salas. Asa vom intelege mai bine stihurile colindului: "Astazi s’a nascut /Cel far’ de’nceput".

Adrian Cocosila

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii

Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)