Inimă plină de Cer

Întregul eșafodaj pe care erudiția și-a clădit,
de la Socrate, Platon, Seneca sau Voltaire,
s-a prăbușit când s-a-ntâlnit cu El.
***
Era și iarnă și vară-n universul în care a ajuns;
deși vedea,
simțea că nu mai are ochii de țărână
și nici nu bănuia minunea ce-o să vină.
Își rotea privirea printre cristalele de nea,
ce arșița, paradoxal, nu le topea.
Faptele-i, ce mari i se păruseră,
deveniseră nimicuri,
ce parcă nici n-au existat,
iar relele, de care-a și uitat, au explodat.
Zbura printre fantastice lumini,
era cutremurat, plângea, făgăduia.
Credea ca-i mort, dar nu era...
Atuncea L-a văzut pe El.
Lacrimi, scaldate-n raze sfinte,
din sine picurau și-l mângâiau.
Când s-a trezit,
o nouă inimă, plină de Cer,
i-a răsărit.

Petru J. // Arad, 10.12.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer