Viul îmi răsărea

Întrebările nerostite,
în pulberea veacului dintre Cer
și vuietul impregnat în cămașa sorților,
adânceau misterul.
Pe cărarea nopții mi-am întâlnit
sinele - fără răspunsuri.
Noaptea prelungindu-mi-se,
a devenit polară.
Văzduhul îmi respira tămâia anilor,
iar eu îmi respiram
viața din Viață;
Viul îmi răsărea: steaua magilor îl
trezea din moarte.
Doamne, să nu-mi fie vis...!

Petru J. // Arad, 31.12.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer