Aștepta sprijinit

Aștepta... sprijinit de cruce. Își freca
mâinile ruginite de toamna
ce-i cutremurase trecutul
atâtor vise spulberate.
Îmi povestea cu blând glas
de om bătrân și sărman:

„Incepusem să urc muntele vieții și
rămăsesem agățat pe stânca neputinței,
cu ochii durerii atârnând în vid.
Ființa, vlăguită, îmi brăzda sufletul
cu frigul mâhnirii în lacrimi.
Prăbușirea în haos era iminentă...
Am strigat: ‘Doamne, ajută-mi!’
Îmi văzuse inima înfrântă,
mi-a întins Mâna
și m-a ridicat.
Acum sunt sărac...”

Eu îl vedeam fericit.

Petru J. // Arad, 4.01.2017

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer