Cheia

Închisoarea care-mi claustra sufletul,
devenise neîncăpătoare întunericului -
ce-mi pătrunsese până și-n celulele inimii,
iar Lumina, din cauza suspinelor,
nu mai trecea de gratii.
„De vrei a scăpa din așa un iad,
apelează mai Sus!” mi s-a sugerat.
Încercasem să înțeleg...
După o prelungită și rugătoare răbdare,
fără lacrimi, primisem un nou îndemn:
„Incearcă deschiderea celulei
însemnate cu cruce!”
Încercam degeaba. Eram muncit de
întunericul ce mă sângera, până când,
o lacrimă desprinsă din lacrimile lui
Iisus, mi-a devenit cheie.
Deschizând, am întâlnit Dragostea,
care m-a eliberat.

Petru J. // Arad, 26 ian. 2017

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer