„umblarea în faţa lui Dumnezeu”

Mai este un fel de rugăciune ce se numeşte "starea înaintea Domnlui", când cel ce se roagă se concentrează în întregime înlăuntrul inimii şi Îl contemplează acolo cu mintea pe Dumnezeu, Care este de faţă cu el şi în el, însoţind această contemplare cu simţăminte corespunzătoare acestei priviri şi anume: cu frica de Dumnezeu şi cu unirea cea de evlavie, pricinuită de negrăita măreţie a Lui, cu dragostea şi cu lăsarea în voia Lui, cu zdrobirea inimii şi cu sufletul gata de orice jertfă...

La starea aceasta se poate ajunge adâncindu-ne în rugăciunea obişnuită, cea prin cuvânt, cu mintea şi cu inima. Cine se roagă mult şi aşa cum se cuvine, va vedea că aceste stări i se vor întâmpla din ce în ce mai des, astfel încât până într-un sfârşit, starea aceasta poate să i se statornicească înlăuntrul său. Ea se numeşte atunci "umblarea în faţa lui Dumnezeu" şi este o rugăciune neîncetată. Într-o asemenea stare a petrecut Sf. Prooroc David, care mărturiseşte despre sine însuşi: "Îl.am pe Domnul, stând veşnic în faţa mea; câtă vreme El e la dreapta mea, nu mă voi clătina" (Ps.15,18).

SBORNICUL

Cele mai vizitate postări

Dor de veșnicie, dor de Cer