Darul “rugăciunii înfocate”

Darul “rugăciunii înfocate”, graţie căruia sentimentul propriei existenţe, te trimite cu gândul la viaţa Sfântului Antonie. El s-a rugat trei zile şi trei nopţi, pînă când diavolii s-au prăvălit în faţa lui Dumnezeu, implorându-L să-l scoale pe Sfânt din rugăciune, întrucât flacăra din el devenise insuportabilă, periclitând temeliile demonice ale acestei lumi. “De vrei să fii desăvîrşit, fă din tine o flacără”, spunea avva losif care, atunci cînd se ridica şi întindea mâinile spre cer, părea să ţină în ele zece lumânări aprinse.

Paul Evdokimov – Iubirea nebuna a lui Dumnezeu

Cele mai vizitate postări

Dor de veșnicie, dor de Cer