Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)


1. Părintele Sofronie defineşte creştinismul ortodox pe baza unei triade teologice: Biserică - dogmă – asceză. Un creştinism fără unul din aceste elemente esenţiale nu ar fi un creştinism ortodox integral şi autentic. "Trei lucruri nu înţeleg: 1) o credinţă adogmatică, 2) un creştinism nebisericesc, 3) un creştinism fără nevoinţă. Şi aceste trei: Biserica, dogma şi asceza (adică nevoinţa creştină) sânt pentru mine un tot al vieţii." Mulţi dintre credincioşii contemporani adoptă un creştinism secularizat, fără Biserică, cu excepţia momentelor esenţiale din viaţă (naştere, nuntă, înmormântare); un creştinism fără cunoaşterea dogmelor şi a spiritualităţii ortodoxe, pe care le consideră doar o teorie, o filosofie teologică sau, cel mult, o doctrină; şi, nu în ultimul rând, un creştinism fără cruce sau un creştinism comod şi confortabil, fără nevoinţă şi iubirea răstignită pentru aproapele.

2. În teologia stareţului Sofronie predomină modul în care credinciosul Îl concepe pe Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că fiecare credincios se împărtăşeşte de Dumnezeu în funcţie de credinţa sau concepţia lui despre Dumnezeu. Această idee maximiană este dezbătură de părintele Sofronie prin prisma celor două sisteme religioase: panteism – susţinut de filozofia hegeliană şi de gândirea mistică orientală de tip yoga şi creştinism ortodox - bazat pe credinţa unui Dumnezeu – Cel Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane. Sistemul panteist se bazează pe un absolut „transpersonal”, suprapersonal sau pe o realitate impersonală în care absolutul, omul şi lumea se contopesc într-un ocean al fiinţei impersonale. În schimb, în învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi, Dumnezeu este principiul personal al fiinţei şi al existenţei. „Aceasta este viziunea noastră creştină atât în ceea ce priveşte Dumnezeu, cât şi lumea. Dumnezeul personal, Creatorul cerului şi al pământului, al celor văzute şi nevăzute S-a revelat nouă. El este Dumnezeul iubirii nedescrise şi veşnice”.

3. Urmând Tradiţia Patristică, reprezentată de marii mistici ortodocşi – sfântul Simeon Noul Teolog, sfântul Grigorie Palama, sfântul Siluan Atonitul – părintele Sofronie aprofundează cunoaşterea lui Dumnezeu prin experienţa Luminii Necreate. În experienţa sa spirituală trăieşte mai multe tipuri de lumină: „lumina inspiraţiei artistice”, „lumina contemplaţiei filozofice”, „lumina cunoaşterii ştiinţifice”, „apariţiile luminoase aduse de duhurile vrăjmaşe” şi „Lumina Divină Necreată”. „Lumina cea fără de început le-a întunecat pe toate celelalte întocmai cum soarele ce răsare nu permite să se vadă nici chiar stelele cele mai luminoase”.

4. Pe baza „chenozei (smereniei lui Dumnezeu) Fiului lui Dumnezeu în actul Întrupării, în pustie, în rugăciunea din Ghetzimani şi pe Golgota” părintele Sofronie deosebea două genuri de smerenie – smerenia lui Hristos şi smerenia ascetică. Smerenia lui Hristos este smerenia desăvârşită şi se bazează pe golirea de sine şi orientarea spre alte persoane, până la dăruirea totală a fiinţei sau a vieţii pentru ceilalţi. Smerenia ascetică, în schimb, este echivalentă cu expresia regăsită în Evanghelia după Matei – „sărăcia cu duhul” – şi este înţeleasă ca o golire de sine, ca o lipsă de interes faţă de propria persoană. Acest tip de smerenie este realizată prin efortul ascetic pentru împlinirea poruncilor divine şi este exprimată de stareţul Sofronie prin sintagma „eu nu sunt nimic”. În hristologie, ca şi în soteriologie, există o relaţie strânsă între chenoză şi teoză sau golirea de sine şi îndumnezeire. Adică, cu cât te goleşti de tine şi de omul vechi, de omul păcatului ce sălăşluieşte întru tine, cu atât mai mult poţi să te umpli de harul lui Dumnezeu şi „să nu mai trăieşti tu în tine, ci Hristos să trăiască în tine”.

Eufemia Toma

integral (sursa): ortodoxiesiviata.blogspot.ro

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii