Despre smerita cugetare

Iar semnele smeritei cugetări sînt: avînd cineva toată virtutea trupească şi sufletească, să se socotească pe sine şi mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind ; iar dacă i-ar veni vreo ispită de la draci sau de la oameni, să se socotească pe sine vrednic de acestea şi de altele mai multe, ca să-şi scadă puţin din datorie şi să afle la judecată o uşurare de muncile aşteptate. Fiindcă atunci cînd nu pătimeşte aşa ceva, mult se necăjeşte şi se nevoieşte, căutînd să afle ceva prin care să se silească pe sine. Iar cînd dobîndeşte aceasta, iarăşi se smereşte, ca unul ce luînd dar de la Dumnezeu şi neputînd afla ceva ca să întoarcă Fă­cătorului de bine, rămîne lucrînd pururea, socotindu-se pe sine şi mai îndatorat.

Despre nepătimire

Iar semnul nepătimirii, poate, acesta este: a rămî­ne în toate netulburat şi fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu, după Apostol, nemaiavînd nici o grijă de trup. Unul ca acesta se va nevoi cu toată silinţa şi va ajunge la odihna deprinderii. Dar mulţumind, iarăşi se apucă de altă silin­ţă, ca să se afle pururea războit şi biruind întru smerenie. Aceasta este sporirea omului. Căci cele ce se fac fără silire nu sînt fapte, cum zice Sfîntul Isaac, ci mai degrabă da­ruri. Iar dacă după prima osteneală a şi venit odihna, ea este plata înfrângerii şi nu trebuie să te lauzi cu ea. Căci nu cei ce iau plată sînt lăudaţi, ci cei ce se silesc în lucrare şi nu iau nimic. Şi ce să spunem? Toate cîte le-am face şi toate prin cîte i-am mulţumi Făcătorului de bine, le datorăm Lui, ba cu mult mai multe, deoarece El nu are lipsă de nimic şi nici trebuinţă de ceva, dar noi nu putem să facem vreun bine fără de El.

Cuv. Petru Damaschin - Filocalia vol. 5


Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer