„Dumnezeu premerge iubirii noastre”


Dumnezeu premerge iubirii noastre şi cuprinde totul în iubirea Sa... Suntem înconjuraţi de ea... Dacă nu-i simţim razele care ne încălzesc, este datorită împietririi noastre în cele ale simţurilor... Dar este suficient ca sufletul să se elibereze cât de puţin din aceste legături şi să renunţe la orice pentru Dumnezeu, că Dumnezeu va intra în el... şi Se va împărtăşi cu el... şi sufletul se va trezi înviorat şi încălzit. Din acest izvor decurge apoi şi binefacerea faţă de aproapele şi desăvârşirea de sine.

Începutul acestora este pocăinţa: ea duce la nevoinţele purificatoare ale ascetismului. Pe măsura purificării, inima se întăreşte în iubirea de Dumnezeu. O inimă cu totul curată are iubire deplină de Dumnezeu. Mare păcat că filozofii noştri l-au transformat pe Dumnezeu într-o idee... şi uită mereu că omul este o creatură căzută... El nu se mai poate restaura decât prin Domnul Iisus Hristos, prin Sfânta Biserică.
[...]
Astfel, căzuţi fiind, Domnul ne va tămădui în lăcaşul Său de vindecare - Biserica... Nu trebuie, deci, să ne gândim la mângâieri... Bolnavul are nevoie când de o tăietură, când de o cauterizare, când de plasturi... Sunt procedee dureroase, iar mângâierile vin după însănătoşire... Dar, cum sănătatea deplină ne este făgăduită doar pentru viaţa viitoare, pe seama celei prezente ne rămân doar durerile şi truda.

Să ne nevoim cât de cât! E lungă, oare, viaţa de acum?... Cealaltă nu are sfârşit. Dar dacă nimerim de-a stânga... ce va fi? Vom plânge în hohote şi vom striga, dar zadarnic. Mai bine să ne trudim puţin aici în curtea milostivului nostru Stăpân şi a Domnului, decât să pătimim acolo...

Sf. Teofan Zăvorâtul – Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină

CELE MAI CITITE

Dor de veșnicie, dor de Cer

Mănăstirea Bănceni - Ucraina: PS Mihail Jar învie oameni, crește orfani, îngrijește bolnavi... iubește oamenii

Stareţul Sofronie de la Essex (1896 - 1993)