ORIZONT ORTODOX

Poți să știi tot. Poți să ai argumente, doctrine, limpezimi intelectuale. Poți vorbi frumos, poți cânta, poți predica, poți înflăcăra audiențe. Poți să știi teologie, să cunoști Biblia pe de rost, să-ți înfrânezi trupul, să dai tot ce ai săracilor. Dar… dacă nu ai dragoste – reală, adâncă, curată – nu valorezi nimic. Ești doar zgomot. Așa spune Sfântul Apostol Pavel. Nu e vorba de romantisme. Nu e despre cuvinte drăguțe. E despre focul real care arde în inimă pentru celălalt. E despre acel ceva care, dacă lipsește, face totul inutil. Aramă sunătoare. Chimval răsunător. Adică o bucată de metal care face gălăgie. Frumos pe dinafară. Zero pe dinăuntru. Și asta doare. Pentru că mulți dintre noi trăim o formă de creștinism fără iubire. Spunem „Doamne, Doamne”, dar judecăm, bârfim, ne credem superiori. Ne batem cu pumnul în piept că „ținem dreapta credință”, dar în suflet e ură, dispreț, răceală. Știm dogme, dar nu știm să ascultăm. Ne rugăm, dar n-avem răbdare cu aproapele. Poate că azi, ma...

   Nu vorbi mai mult decât e nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui ... Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poţi, fugi de agitaţia, zgomotul şi zarva lumii ...! Linişteşte-te ...! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îţi pierde pacea sau timpul cu nimicuri ... Fă atât cât e nevoie ...  Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consumă cu toate problemele ei, şi de multe ori uităm că nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relaţia noastră cu Dumnezeu e cea mai importantă ...!  Avem nevoie de linişte, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul şi să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Hristos ...! În linişte, Dumnezeu îţi vorbeşte prin conştiinţa ta, ia aminte la ce îţi spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău ...!  Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul  sursa: Muntele ATHOS  

Pr. Lucian Farcașiu: ”Intrarea Domnului în Ierusalim” (13.04.2025)

Filioque e foarte subtilă, cum zice întrebarea, fiindcă reprezintă o culme greu de înțeles majorității. Dacă nu l-am fi avut pe Părintele Sofronie, nu știu ce am fi înțeles din asta. Filioque reprezintă un punct infintezimal de unde începe o răscruce, o despărțire de drumuri radical diferite. În ce sens? O istorie întreagă omul a încercat să-L caute pe Dumnezeu. Sunt mai multe lucruri pe care cu greu le-a înțeles, dar cu precădere persoana. Persoana s-a confundat cu individul. Individul este ultima formă de diviziune a unei specii, pe care nu o mai poți diviza. Poți diviza omenirea în tot felul de categorii, în neamuri, în etnii, în familii și apoi în persoane. Dacă mai divizezi o persoană o tai cu sabia în două și.. gata… s-a terminat cu persoana.    Dacă trăim ca animalele în termenii individului, acolo, cu precădere, se îndreptățește mândria și egoismul. Mândria este închiderea în sine, nu ca smerenia care se dăruiește celui iubit fără întoarcere asupră-și. Egoismul este...

Spunea Sf ântul Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să în­trebe ce să facă să se mântuiască. Şi acolo i-au zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cu­getul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi». Şi bietul om şi-a zis: «Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc... iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie şi alte metode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac...» Se duce la alt Părinte şi la altul şi stră­bate tot Muntele Sfânt fără să aibă vreo altă metodă... Atunci s-a aşezat pe o piatră şi şi-a zis cu toată deznă­dejdea celui ce caută o soluţie: «Ce voi face? Am nevoie de mântuire. Nu vreau să mă chinui aşa o veşnicie!» şi, i-a venit gândul: «Am să fac ce pot. Pot să fac ce aş face dacă aş iubi!». Şi mereu se întreba: «Ce aş face eu acum dacă L-aş iubi pe Dumnezeu?». Şi făcea. «Ce-aş face dacă l-aş iubi pe aproapele?». Şi făcea”. Fă ş...

"Vederea lui Dumnezeu" - Vladimir Lossky

Pr. Ștefan Negreanu: „Sf. Cuv. Maria Egipteanca” (6.04.2025)

Părintele Rafail Noica, un adevărat trăitor al ortodoxiei şi un vieţuitor al unei sihăstrii din zona Lăzeşti din Munţii Apuseni, a elogiat personalitatea marelui părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe, Sofronie Saharov, și a arătat viața plină de virtute și de sfințenie a părintelui său îndrumător, lângă care a ucenicit mai bine de 30 de ani. În cadrul cuvântării sale părintele Rafail Noica a făcut referire și la anumite momente petrecute alături de părintele Sofronie în cei 30 de ani de ucenicie, precum și la îndemnurile și sfaturile oferite de acesta ucenicilor săi, pentru aducerea lor la dreapta credință și descoperirea cu adevărat a lui Dumnezeu. Părintele Rafail Noica i-a îndemnat, în cuvântul său duhovnicesc, pe toți cei prezenți, să înceapă să trăiască altfel, fără de păcat, iubind pe aproapele și pe Dumnezeu.

Pr. Ștefan Negreanu: „Sf. Cuv. Ioan Scărarul” (30.03.2025)

Hristos n-a poruncit numai sa iubesti pe dusmani, ci sa te si rogi pentru ei. Ai vazut pe cite trepte ne-a urcat si ca ne-a dus pe culmea virtutii? Uita-te, numarind treptele de jos in sus! Prima treapta: sa nu incepi sa faci rau; a doua: dupa ce raul a fost savirsit, sa nu rasplatesti raul cu rau; a treia: sa nu faci celui ce te-a suparat ceea ce ai suferit tu, ci sa fii linistit; a patra: lasa sa ti se faca rau; a cincea: lasa sa ti se faca mai mult rau decit vrea cel ce-ti face rau; a sasea: nu uri pe cel ce ti-a facut asta; a saptea: iubeste-l; a opta: fa-i chiar bine; a noua: roaga-te lui Dumnezeu pentru el.  Sf. Ioan Gura de Aur - PSB 23, Omilii, pag. 237.

Cât de frumos este chipul celui credincios! Ce minunată este bucuria lui! Frumuseţea lui tainică te atrage, iar expresia feţei lui mărturiseşte credinţa în Dumnezeu. Calmul şi pacea ce se pot vedea pe chipul său sunt o reflectare a păcii ce se găseşte în sufletul său, în inima sa liniştită şi netulburată de nimic. Bunătatea zugrăvită pe faţa celui credincios mărturiseşte despre curăţia conştiinţei sale. El se înfăţişează ca un om care s-a lepădat de tirania grijii permanente pentru cele lumeşti, grijă ce produce suferinţă sufletului, iar credinţa sa statornică în Dumnezeu este viu exprimată de trăsăturile chipului său. Credinciosul adevărat se arată a fi un om fericit. Şi este fericit pentru că are certitudinea originii divine a credinţei sale şi este convins de adevărul ei. Dumnezeu, în chip tainic, îi vorbeşte inimii sale şi o umple de bucurie sfântă. Inima şi cugetul său sunt dăruite lui Dumnezeu. Inima sa se încălzeşte de focul iubirii pentru Dumnezeu iar sufletul său alear...

Pr. Lucian Farcașiu: „Duminica Sfintei Cruci” (23.03.2025)

De va spune cineva: „Cum să-l iubesc pe cel care mă vrăjmășește și îmi face rău?” – îi voi răspunde: Să urăști vrajba, nu pe om; să nimicești ura lui, care prin răbdare și dragoste se nimicește. Să te gândești la el nu ca la vrăjmașul tău, ci să cugeți că el este fratele tău, făptura lui Dumnezeu, om creat după chipul lui Dumnezeu, răscumpărat prin Sângele Fiului lui Dumnezeu și, totodată, chemat la fericirea veșnică; dacă te prigonește, nu te prigonește de unul singur, ci este ațâțat de diavolul; așadar, pe vrăjmașul acesta să dai vina. Nu cugeta la ce îți face el, ci la ceea ce trebuie să faci tu cu el și la ceea ce poruncește legea lui Hristos, gândindu-te cum să te împaci cu el. Roagă-te Celui Care ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmași, ca să-ți dea duhul dragostei și al blândeții – să biruiești răutatea cea firească. Adu-ți aminte motivele mai sus pomenite atunci când răutatea te îndeamnă la ură și la răzbunare. Sfântul Tihon de Zadonsk - Lupta între carne și duh sur...

Desi e atat de necesar pentru razboiul nevazut sa nu ne incredem in noi insine, cum am spus, totusi, daca disperam, adica daca n-avem nici cea mai mica incredere in noi insine, e sigur ca ori vom dezerta din lupta, ori vom fi invinsi de vrajmasi. De aceea, in legatura cu completa renuntare la noi insine, e necesar sa avem si o perfecta nadejde si incredere in Dumnezeu, sperand sa primim numai de la El orice lucru bun, orice ajutor si orice izbanda. Fiindca, dupa cum de la noi, care nu suntem nimic, nu asteptam nimic, din care cauza nu ne incredem deloc in noi, tot astfel ne vom bucura fara frica fata de Dumnezeu pentru orice victorie, indata ce am inarmat inima noastra cu o nadejde vie intr-Insul, ca sa primim ajutorul Lui, dupa cuvantul psalmistului: "Nu intoarce fata Ta de la mine si nu lepada cu manie pe sluga Ta, Tu esti ajutorul meu, nu ma lasa si nu ma parasi, Dumnezeul mantuirii mele" . Dar aceasta nadejde si acest ajutor pot fi dobandite in chip hotarat. Pa...

Pr. Ștefan Negreanu: „Sf. Ier. Grigorie Palama; Vindecarea slăbănogului” 16.03.2025

Pe om îl află duhul rugăciunii şi îl trage înlăuntrul inimii. E ca şi cum cineva ar lua pe altul şi l-ar trage cu putere dintr-o încăpere în alta. Aici sufletul este legat de o putere din afară şi se ţine cu plăcere înlăuntru atâta timp cât asupra lui stă duhul care l-a aflat. Cunosc două trepte ale acestei aflări. La întâia sufletul vede tot, îşi dă seama de sine însuşi, cât şi de starea lui din afară şi poate să judece toate şi să călăuzească liber şi poate chiar să curme această stare, când vrea. Și asta trebuie să fie de înţeles. La Sfinţii Părinţi însă, şi mai ales la Sfântul Isaac Sirul, mai este încă o a doua treaptă a rugăciunii, care ni se dă sau se află în noi. Mai presus de treapta ce am arătat, la el se găseşte şi rugăciunea pe care dânsul o numeşte extazul sau răpirea. Și aici de asemenea duhul rugăciunii îl află pe om dar sufletul, care este tras, intră în astfel de vederi ale descoperitorilor, încât îşi uită starea lui din afară, nu mai cugetă, ci numai conte...

Pr. Ștefan Negreanu: „Izgonirea lui Adam din Rai” (2.03.2025)

Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu. Ceea ce rostim la Dumnezeiasca Liturghie spune totul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. Acelaşi lucru se regăsește şi în rugăciunea pe care o zice preotul în taină: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră, şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem…”. Ţie, Doamne, Ţi le lăsăm pe toate. Aceasta este încrederea în Dumnezeu. Aceasta este sfânta smerenie. Aceasta îl preschimbă pe om. Îl face dumnezeu-om. Cel smerit este conştient de starea sa lăuntrică şi, deşi aceasta este urâtă, el nu-şi pierde personalitatea. Cunoaşte că este păcătos şi se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduieşte, nu se mistuie pe sine. Cel ce are sfânta smerenie nu vorbeşte deloc, adică nu se împotriveşte. Primeşte să i se facă observaţii, să-l controleze cei...

Cum pot creștinii să-și protejeze copiii care, frecventând școala, au acolo contact cu pornografia, cu drogurile și altele, și se întorc acasă cu obiceiuri rele? – E cel mai greu lucru. Pentru că lumea îi are pe copii zece ore pe zi, iar părinții, patru-cinci ore – dacă le au și pe astea. Este foarte greu. Dar eu cred că ei pot face mai mult. Depinde de cum trăiesc ei înșiși. Așa cum mama, prin hrana pe care o ia, cu aceea își hrănește și pruncul – din hrana pe care o mănâncă scoate lapte pentru copilul ei și îl hrănește cu el – , tot așa și în latura duhovnicească. Dacă suntem cu adevărat oameni care ne atingem de harul lui Dumnezeu, harul acesta va împărăți și în casa noastră și, în contactul nostru cu copiii, li se transmite acest har. Ca să vorbesc de-a dreptul, cel mai important pentru copii este să ne rugăm și să-i predăm lui Dumnezeu cu încredere, și El îi va păzi întreaga zi. Știu multe întîmplări în care rugăciunea părinților i-a păzit pe copii de mari primejdii și de mari...

Pr. Filip Albu: „Înfricoșătoarea Judecată” (23.02.2025)

Pr. Lucian Farcașiu: „Vameșul și Fariseul” (9.02.2025)

 

Socoteşte, zice, cele ale harului astfel: închipuieşte-ţi că ai urcat la treapta a douăsprezecea a desă­vârşirii. Căci se întîmplă uneori că se poate ajunge şi la această măsură. Dar harul se retrage iarăşi, şi coborînd o treaptă, rămîne aşa-zicînd pe a unsprezecea. I s-au arătat o vreme omului acele lucruri minunate a căror experienţă a făcut-o. Dacă i-ar rămîne acestea mereu în acelaşi fel, nu ar putea să poarte iconomia şi greu­tatea cuvîntului. N-ar putea să asculte, sau să grăiască, sau să se îngrijească despre vreun lucru, fie el cît de mic. Ar sta numai într-un colţ, pironit, răpit şi îmbătat. De aceea nici nu i s-a dat lui măsura desăvârşită, ca să aibă vreme să se ocupe şi cu îngrijirea fraţilor şi cu slujba cuvîntului. Sf. Simeon Metafrastul - Filocalia vol.5 (pdf) , Cuvantul 93

PS Emilian Crișanul: „Întâmpinarea Domnului; Duminica Cananeencii”