28 feb. 2017

Durerea duhovnicească este bucurie duhovnicească

- Gheronda, cum poate cineva să păstreze înlăuntrul său bucuria?

- Dacă înfruntă totul duhovniceşte. Atunci bucuria nu i-o pot lua nici bolile şi nici încercările.

- Pentru a înfrunta duhovniceşte încercările, oare nu trebuie ca omul să se fi izbăvit de propriile patimi?

- Poţi fi bucuros când treci prin încercări şi necazuri chiar şi dacă nu te-ai izbăvit de propriile patimi. Dacă te gândeşti că aceste necazuri sunt leacuri pentru patimile tale, atunci le primeşti cu bucurie, precum cel bolnav primeşte medicamentul amar cu nădăjdea că se va face bine.

- Gheronda, cum se împletesc bucuria cu durerea?

- În viaţa duhovnicească se întâmplă ceva paradoxal: când omul rabdă pentru dragostea lui Hristos, până la mucenicie chiar, inima i se umple de desfătare dumnezeiască. Acelaşi lucru se petrece şi atunci când se face părtaş Patimilor Domnului. Adică în măsura în care gândeşti şi suferi pentru faptul că Hristos S-a răstignit pentru păcatele noastre, cu atât eşti răsplătit cu bucurie dumnezeiască. Suferi – te bucuri , suferi – te bucuri. Şi cu cât suferi mai mult, cu atât te bucuri mai mult. Simte ca şi cum îl mângâie Hristos şi-i spune: “Copilul meu, nu te necăji pentru Mine!”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, p.305-306)

Sursa: doxologia.ro

26 feb. 2017

V-ati luptat cu Dumnezeu?

O intrebare grea: Parinte, Dvs. v-ati luptat cu Dumnezeu?

Si eu v-as raspunde tot cu o intrebare: Dar se poate cineva mantui fara sa se lupte cu Dumnezeu?
[...]
Nu poate cineva sa se mantuiasca, daca nu se lupta cu Dumnezeu - in sensul bun al cuvantului.

Pr. Stefan Negreanu

Pentru a asculta raspunsul integral (7min si 5sec), porniti player-ul de mai jos:

23 feb. 2017

Lăsați-l să vină la Mine!

Copilul,
mugur în boală,
durere de mamă,
de sub scuturi celeste lăsat – lăcrimare;
vârtej de zile-nfrânte
înecând rugăciune,
noaptea în noapte
își trece prin visuri amare.
Sufletul plâns în icoană,
mâinile Cerul ajung,
Maicii Luminii grija de copil o închină.
În somn, copilașul Împărăție trăiește,
prăbușit în sfială,
cu o năframă legată în mână.
Două inimi zdrobite năframa dezleagă,
la picioarele Împăratului,
tremurând, se aștern.
- Lăsați-l să vină la Mine, e fiul Meu!
Prin Mine, ferice trăi-va mereu.

Petru J. // Arad, 23 feb. 2017

20 feb. 2017

Ștéfan și Saul

De Tine-n timp să mă ascund,
mi-este cu neputință:
-întunericul, ca stele-n diamant,
Îți e lumină;
-în gânduri mă citești prin conștiință;
drumul îngust,
spre ale Tale dintru ale Tale,
mă alină.

Prin cerul deschis, Ștéfan
pe Tatăl și pe Fiul zărește;
De veacuri, istoria se curge în dojană,
jertfa de prooroci cuvinte împlinește,
iar zborul luminii
neprihănirea emană.
Pietrele, afară din cetate,
de Ștéfan se zdrobesc;
Saul, de noul veac, noroiul fariseilor păzește.
Din inimă de sfânt cuvintele iertării izvorăsc:
„Nu socoti aceasta, Doamne!”
Iar mai apoi, pe drum,
Lumina pe Saul îl orbește.

Petru J. // Arad, 20 feb. 2017

„Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta” este blocat Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta


14 feb. 2017

Toma

Trecerea Luminii
transparența-nsenină,
așteptarea - ziua în noapte lungește;
prin Tine, ușa-ncuiată
- materie dezbrăcată de sine -
se înnoiește.
Frica se-ncuie
și-n Geamăn naște-ndoială,
degetul martor
în semne de cuie apasă;
dojana, floare de taină,
în inimă doare,
fără clintire,
pentru vecie - propovăduire aleasă.
Înțelesul trăit
adeverește mereu;
Toma suspină și mărturie ridică:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Petru J. // Arad, 14 feb. 2017

„…sa devenim ca Dumnezeu”

“Cand invatatorul de lege, care stia bine legea, Il intreaba, ispitind pe Domnul, care este cea dintai porunca, Domnul a zis: “sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau…” si S-a grabit sa dea si a doua porunca – nu a fost intrebat pentru a doua, dar de la Sine a spus-o - “sa iubesti pe aproapele ca insuti pe tine”. Si a adaugat: “de aceste doua porunci atarna toata Legea si Proorocii”. Prin asta putem sa vedem ca orisice vrem sa intelegem in gandirea noastra duhovniceasca, in intelegerea noastra teologica, daca nu stim sa raportam la aceste doua porunci, inseamna ca… inca nu am inteles.

Intotdeauna trebuie sa ne nevoim – asta pentru noi este o nevointa – sa ne amintim de dragostea de Dumnezeu si de dragostea de aproapele. Si pentru ce? Porunca lui Dumnezeu nu este atat porunca ce trebuie sa facem, cat o descoperire cine este Dumnezeu, fiindca Dumnezeu ne da ca porunca chipul Lui, ca intr-acel chip sa ne asemanam. Noi din fire purtam chip dumnezeiesc, ca zice ca “a facut pe om chipul si asemanarea lui Dumnezeu“, dar asemanarea a ramas in libertatea noastra, printr-un continuu dialog cu Facatorul nostru, sa o insusim. Chipul il avem, dar asemanarea ramane in libertatea noastra, sa ne-o insusim. Libertatea noastra ca alegere, nu ca putere, ca numai Dumnezeu ne poate da puterea sa devenim ca Dumnezeu, dar alegerea trebuie sa fie a noastra si pentru alegerea noastra trebuie sa cerem de la Dumnezeu ceea ce este cu neputinta omului, adica… sa devenim ca Dumnezeu.

Ce vreau sa zic prin asta? Daca Dumnezeu a dat ca prima porunca: sa ne amintim de porunca sa iubim pe Dumnezeu, asta nu inseamna nimic altceva decat ca Dumnezeu ne iubeste pe noi asa cum ne-a poruncit noua sa-L iubim pe El. Si daca ne spune sa ne iubim pe aproapele ca insuti pre sine, inseamna ca asa iubeste Tatal pe Fiul si pe Duhul Sfant, si Fiul pe Tatal si pe Duhul Sfant, si Duhul Sfant pe Tatal si pe Fiul, si pe noi ne face ca in dragostea fata de aproapele sa devenim – in sfarsitul nevointei noastre si cand trecem in vesnicie – precum este Dumnezeu Unul in Trei Persoane, si noi intr-un numar nesfarsit de persoane, incepand cu Adam cel dintai zidit pana la cel mai de pe urma, sa devenim si noi un Om, fiindca porunca lui Dumnezeu nu este porunca morala – sa devenim oameni ceva mai buni – ci porunca lui Dumnezeu, ca descoperire a [ceea] ce este Dumnezeu, este si energie pentru noi, pentru ca sa devenim acele ce ne sunt poruncite.

Pr. Rafail Noica

13 feb. 2017

Dreptul Simeon

În umbra anilor
de adânci tăceri,
când inima urcă prin sine etern,
din pietre se-aud armonii de vioară,
ale strunei ascunse cuvinte aștern.
Cascadă-n Lumini,
de nimeni văzută,
de sute de ani Simeon aștepta;
întâmpinarea
sclipire în ochi recunoaște,
slobozire de rob
de la Prunc își dorea.
Simeon proorocește:
prin suflet
sabie îi va trece Fecioarei -
a Fiului Cel Unul-Născut răstignire!

Petru J. // Arad, 13 feb. 2017

2 feb. 2017

Facerea ochilor

„Ședea şi cerşea” iubit numai
de pietrele din zid ce-i mângâiau
a mâinilor căutare.
Din tină și scuipat,
Iisus vedere cristalină zămislea;
„prin care toate s-au făcut”
- era a Fiului lucrare.
Nedumeriri, anchete și-ntrebări de farisei
schimbaseră în vitejie
a nevinovăției neputință:
vederea lăuntrică iradia lumini cerești,
izvor de îndrăzneală și recunoștință.
Orbiți, iscoditorii, având în ochi
minunea, nu-L recunoșteau pe
Cel ce-L așteptau să vină;
O întrebare mi s-a pus și mie:
vezi Dincolo de-a zilelor lumină?

Petru J. // Arad, 2 feb. 2017

02.02 - Intampinarea Domnului

Intampinarea Domnului

Intampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mantuitorul este dus la Templu din Ierusalim, de Fecioara Maria si dreptul Iosif, pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie inchinat lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere, in amintirea pruncilor israeliti salvati de la moarte, prin sangele mielului pascal (Iesirea 11 si 13).

In acest moment se facea si curatirea mamei, prin aducere de jertfa a unui miel ca ardere-de-tot si a unui porumbel ca jertfa pentru pacat, in cazul familiilor bogate sau a doi porumbei - unul pentru ardere-de-tot si altul jertfa pentru pacat, in cazul celor saraci. Amintim ca timp de 40 de zile dupa nastere, femeia era considerata a fi necurata. Numai dupa sase saptamani de la nastere, ea putea intra in templu cu noul nascut. Desi Fecioara Maria se invrednicise sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, ea nu avea nevoie de purificarea rituala. Dar din smerenie, se supune acestor randuieli, dupa cum o va face si Hristos.

In Templu au fost intampinati de batranul Simeon si de prorocita Ana.

De ce Simeon si Ana? Pentru ca dupa traditia bisericeasca, Simeon facea parte din cele 70 de persoane care au tradus Pentateuhul din limba ebraica in greaca, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu" (Isaia VII, 14), traduce cuvantul "Fecioara" prin "femeie", caci era de neinteles ca o fecioara sa nasca. Pentru aceasta neintelegere, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu va muri pana nu-L va vedea pe Cel nascut din Fecioara Maria. Este prezenta si prorocita Ana, pentru ca ea era o prorocita cultica, avea menirea sa adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu.

Dreptul Simeon Il ia in brate pe Mantuitorul rostind rugaciunea: "Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel" (Luca 2, 29-32). Aceasta rugaciune este citita de fiecare data la slujba Vecerniei.

Cea mai citita postare