26 apr. 2017

Istoria Bizantului. Lectia bizantina

Film documentar realizat de Arhimandritul Tihon, autorul cărții "Nesfinții sfinți". O frumoasă sinteză istorică despre viața Imperiului Bizantin, care s-a destrămat treptat pe mâna greșelilor pe care le-a făcut si nu numai. O lecție necesară nouă celor ce trăim în secolul XXI într-o Europă fără Dumnezeu.

24 apr. 2017

Nadejdea si increderea in Dumnezeu

Desi e atat de necesar pentru razboiul nevazut sa nu ne incredem in noi insine, cum am spus, totusi, daca disperam, adica daca n-avem nici cea mai mica incredere in noi insine, e sigur ca ori vom dezerta din lupta, ori vom fi invinsi de vrajmasi. De aceea, in legatura cu completa renuntare la noi insine, e necesar sa avem si o perfecta nadejde si incredere in Dumnezeu, sperand sa primim numai de la El orice lucru bun, orice ajutor si orice izbanda.

Fiindca, dupa cum de la noi, care nu suntem nimic, nu asteptam nimic, din care cauza nu ne incredem deloc in noi, tot astfel ne vom bucura fara frica fata de Dumnezeu pentru orice victorie, indata ce am inarmat inima noastra cu o nadejde vie intr-Insul, ca sa primim ajutorul Lui, dupa cuvantul psalmistului: "Nu intoarce fata Ta de la mine si nu lepada cu manie pe sluga Ta, Tu esti ajutorul meu, nu ma lasa si nu ma parasi, Dumnezeul mantuirii mele" .

Dar aceasta nadejde si acest ajutor pot fi dobandite in chip hotarat. Patru sunt motivele:
  • Fiindca le cerem de la un Dumnezeu, Care fiind atotputemic, ne poate da orice doreste El si deci ne poate ajuta oricand.
  • Pentru ca le cerem de la un Dumnezeu cu intelepciunea si stiinta nemasurata. Care cunoaste toate, fie si cele ale celei mai inalte desavarsiri si prin urmare stie ceea ce este necesar mantuirii noastre.
  • Fiindca cerem acest ajutor de la un Dumnezeu nemasurat de bun, cu o dragoste negraita, totdeauna gata a ne ajuta din ceas in ceas si din moment in moment, pentru victoria duhovniceasca si deplina asupra noastra indata ce alergam in bratele Lui cu nadejde tare si neclintita.Si cum e posibil ca, Bunul nostru Pastor, Cel ce treizeci si trei de ani a alergat cautand oaia pierduta, cu o asa de mare perseverenta, Cel ce a batut drumurile cu atata oboseala, Cel ce Si-a varsat tot Sangele Sau si Si-a dat viata, - cum e posibil, zic acum, ca oaia insasi sa-l urmeze si sa strige cu mare dorinta dupa El s-o mantuiasca, iar El sa nu-si intoarca ochii la ea? Cum sa n-o ia si sa n-o puna pe dumnezeestii Sai umeri, facand un ospat cu toti ingerii din Ceruri?
  • A patra cale de a agonisi aceasta nadejde in Dumnezeu si-n ajutorul Lui, e sa ne ducem cu gandul la istorisirile sfintelor Scripturi, unde sunt multe fapte expuse, ca oricine nadajduieste in Dumnezeu nu ramane niciodata rusinat si neajutat.
Inarmeaza-te, frate, cu aceste patru arme, incepe lucrul si lupta ca sa biruiesti. Fii sigur ca atunci vei dobandi nu numai toata nadejdea in Dumnezeu, ci si neincrederea in tine.

Sf. Nicodim Aghioritul – Războiul nevăzut

23 apr. 2017

23.04 – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadocia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Din ordinul împăratului, a fost supus torturii pentru a-și renega credința crestina. Împuns cu sulița, tras pe roată, aruncat în groapa cu var, încălțat cu încălțăminte cu cuie, bătut cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. A luat cununa muceniciei prin taierea capului.

22 apr. 2017

Ce sunt proorociile şi de ce nu sunt clare în privinţa timpului?

Pentru credincioşi, proorocia nu are mare însemnătate, pentru că aceasta nu ne înştiinţează despre ceva nou pe care ar trebui să-l aflăm. Noi mergem „prin credinţă”, iar nu „prin vedere”. Aşadar, nu avem nevoie de informaţii despre cele ce se vor întâmpla în viitor, de vreme ce ne vor deveni cunoscute, iar noi le vom aştepta cu nădejde.

Prin proorocie Dumnezeu ne aduce la cunoştinţă că rămâne „credincios întru toate cuvintele Sale” (Psalmi 144, 13) şi ne întăreşte răbdarea prin aceea că ne descoperă în chip practic că rămâne întotdeauna cu noi. Valoarea cea mai însemnată o au proorociile care se referă la arătarea lui Dumnezeu Cuvântul şi care descoperă că El este unicul Restaurator şi Mântuitor al lumii, şi în special al omului, care s-a prăbuşit în stricăciune.

Aceasta a fost esenţa dorului şi a interesului nostru şi s-a realizat atunci când a venit „plinirea vremii”, precum Cuvântul însuşi a prevestit şi a pus în lucrare. Restul proorociilor pe care le descriu Sfintele Scripturi, dar şi Părinţii Bisericii, „mişcaţi de Duhului Sfânt”, au drept scop întărirea oamenilor în credinţă şi grăiesc mai dinainte cele ce li se vor întâmpla, lucru care, aşa cum am spus, dovedeşte că pronia lui Dumnezeu rămâne împreună cu noi.

Proorociile de obicei nu se fac temporal cunoscute, pentru ca să nu fie siluită libertatea omului. Dumnezeu poate să mântuiască întreaga lume automat şi în dar –oricum mântuirea în dar este–, însă Elnu face aceasta, pentru ca omul să arate el însuşi ce alege. Prin voia sa, omul a refuzat voia dumnezeiască şi astfel a avut loc căderea. Acum trebuie să se facă vădită în chip voit intenţia omului, şi nu să se supună din pricina fricii sau a siluirii. Proorocia este mărturia faptului că toate sunt guvernate de pronia dumnezeiască. Ea ne trezeşte conştiinţa, ca să ţinem credinţa şi mărturisirea noastră în chip drept.

Proorocia nu schimbă nimic din atotcuprinzătoarea pronie a lui Dumnezeu, ci îl deşteaptă pe om care neîncetat îşi neglijează îndatorirea şi care, dacă va continua astfel, II va obliga pe Dumnezeu să aplice pedeapsa întâmplărilor ce slujesc la îndreptare, care sunt ispitele neaşteptate (fără de voie), „necazurile pedagogice”, aşa cum am dezvoltat tema în prima secţiune a cărţii noastre.

Gheronda Iosif Vatopedinul

20 apr. 2017

„umblarea în faţa lui Dumnezeu”

Mai este un fel de rugăciune ce se numeşte "starea înaintea Domnlui", când cel ce se roagă se concentrează în întregime înlăuntrul inimii şi Îl contemplează acolo cu mintea pe Dumnezeu, Care este de faţă cu el şi în el, însoţind această contemplare cu simţăminte corespunzătoare acestei priviri şi anume: cu frica de Dumnezeu şi cu unirea cea de evlavie, pricinuită de negrăita măreţie a Lui, cu dragostea şi cu lăsarea în voia Lui, cu zdrobirea inimii şi cu sufletul gata de orice jertfă...

La starea aceasta se poate ajunge adâncindu-ne în rugăciunea obişnuită, cea prin cuvânt, cu mintea şi cu inima. Cine se roagă mult şi aşa cum se cuvine, va vedea că aceste stări i se vor întâmpla din ce în ce mai des, astfel încât până într-un sfârşit, starea aceasta poate să i se statornicească înlăuntrul său. Ea se numeşte atunci "umblarea în faţa lui Dumnezeu" şi este o rugăciune neîncetată. Într-o asemenea stare a petrecut Sf. Prooroc David, care mărturiseşte despre sine însuşi: "Îl.am pe Domnul, stând veşnic în faţa mea; câtă vreme El e la dreapta mea, nu mă voi clătina" (Ps.15,18).

SBORNICUL

16 apr. 2017

Hristos a înviat!


"De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, în bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă.

Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă, astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.

Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos; amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât că a fost surpat; s-a amărât , că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.

Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos înviind din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!"

Sfântul Ioan Gură de Aur

Hristos a înviat!

15 apr. 2017

„Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit, nicidecum”

Dar dacă omul începe să murmure şi spune: Aceasta n-ar trebui să fie aşa... aceasta nu e bine, nu va avea niciodată pace în suflet. Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujeşte preotul, atunci la această vedere ar cădea la pământ; şi dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă (îşi săvârşeşte slujirea sa), ar deveni un mare nevoitor (ascet), ca să nu întristeze cu nimic Duhul Sfânt care viază în el.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu. Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit, nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucurie ocările şi se intristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decat primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bucură să stea în gunoaie, în zdrenţe, ca Iov şi să vadă pe oameni, în Duhul Sfânt, strălucitori şi asemenea lui Hristos.

Cuv. Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii şi iadul smereniei

12 apr. 2017

Daca astepti, primesti si ceea ce ai cerut si vindecarea patimii

Cand tu vei inceta sa-ti mai amintesti de ceea ce ai cerut, atunci iti va veni ca dar al rabdarii si al asteptarii tale. Cand, rugandu-te si cerand de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznadejde, atunci este aproape de tine implinirea cererii. Hristos vrea sa vindece vreo patima ascunsa din tine, de aceea amana implinirea cererii. Daca primesti mai repede decat te astepti tu, patima ta ramane nevindecata. Daca astepti, primesti si ceea ce ai cerut si vindecarea patimii.

Si atunci te vei bucura cu bucurie mare si vei multumi cu caldura lui Dumnezeu, care pe toate le zideste cu intelepciune si le face spre folosul nostru. Nu, n-ai nici un folos, deci, daca te mahnesti, daca te superi, daca spui cuvinte grele. Trebuie sa-ti inchizi gura. Ninieni sa nu inleleaga ce ai tu. Sa iasa abur pe ochi, nu pe nas. Sa nu oftezi, pentru a te usura, zice-se, ci sa te linistesti. Prin asteptare si indelunga rabdare vei arde pe diavol.

Eu - martor imi este Domnul, Cel ce pierde pe toti cei care rostesc minciuni - mult m-am folosit din ceea ce iti spun acum. Atat de mari si grele erau ispitele incat credeam ca de durere o sa-mi iasa sufletul precum fumul pe horn. Si totusi, dupa ce trece incercarea, vine atata mangaiere, ca si cand ai fi in rai, fara trup. Te iubeste Hristos, te iubeste Maica Domnului, te lauda Sfintii, Ingerii se minuneaza de tine.

Gheron Iosif - Marturii din viata monahala

9 apr. 2017

Floriile – Intrarea Domnului in Ierusalim



Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".

continuare aici...

8 apr. 2017

Gheron Iosif Spileotul sau monahul peşterii

Gheron Iosif Isihastul (1898-1959), cunoscut si ca Iosif al Pesterii, este unul dintre cei mai reprezentativi parinti duhovnicesti ai secolului trecut. Dimensiunea sa exceptionala rezulta din inaltimea spirituala a vietii si lucrarii sale, dar si din remarcabila rodnicie a ucenicilor; sase manastiri din Sfantul Munte Athos (Filoteu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu si Caracalu) fiind astazi conduse de catre fiii sai duhovnicesti, unii dintre ei intemeind numeroase manastiri in Grecia si America de Nord. 

Chiar daca a dus o viata retrasa, discreta, inchinata renuntarii de sine, rugaciunii si contemplatiei, Gheron Iosif a avut, totodata, o influenta imensa asupra vietii duhovnicesti din Sfantul Munte, ale carei efecte continua si astazi sa se faca simtite.

Pe langa nevointa si randuiala sa de rugaciune, Parintele Iosif mergea la rasarit intr-o pestera, unde rostea Rugaciunea lui Iisus vreme de sase ceasuri. Dupa multe incercari si nevointe duhovnicesti s-a invrednicit de vederea lumini necreate, si a primit darul rugaciunii neincetate: "Dintr-odata, m-am schimbat deplin si am uitat de mine.
M-am umplut de lumina in inima, si in afara, si peste tot, fara sa mai stiu daca am trup. Rugaciunea a inceput sa se rosteasca de la sine in launtrul meu... "
Gheron Iosif Isihastul - un sfant contemporan

Arhimadritul Sofronie Saharov l-a cunoscut pe Gheron Iosif si, in cartea despre Sfantul Siluan Atonitul, acesta este amintit intre calugarii care s-au invrednicit de darul vederii luminii dumnezeiesti necreate.

Multi din cei care l-au cunscut pe batranul Iosif au dat marturii despre el, dupa moartea sa. Astfel, unul din monahii de la obstea din Nea Skiti, care nu a putut participa la slujba inmormantarii sale, a fost vizitat la 40 de zile de insusi batranul Iosif, iar locul unde se afla s-a umplut de buna mireasma.

Un alt semn nemincinos sfinteniei este mireasma bineplacuta a moastelor lui, dar si multimea de minuni marturisite atat de monahi, cat si de laici. Gheron Iosif Isihastul se bucura insa de o desebita evlavie din partea monahilor din Athos dar si a credinciosilor ortodocsi din Grecia si Romania.

O parte din moastele lui Gheron Iosif sunt pastrate in manastirea Sfantul Antonie din Arizona, in timp ce cea mai mare parte a acestora se gasesc in Manastirea Vatoped.

Prin decizia Patriarhiei de Constantinopol, Gheron Iosif ar putea fi canonizat in cursul anilor urmatori.

Articol integral aici...

6 apr. 2017

Sfântul Nectarie, pelerin în Sfântul Munte

În vara anului 1898, Sfântul Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, alungat de la mitropolia sa din Egipt și fiind pe atunci director al Seminarului bisericesc Rizarion, după mai multe umilințe și necazuri pe care le-a îndurat fără să se plângă și cu răbdare creștinească, a făcut un pelerinaj în Sfântul Munte, către care privea totdeauna cu un dor aparte și unde, după alungarea sa din Egipt, avea intenția să se nevoiască ca monah.

Ajuns la Protaton, în Karyes, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni Áxion estí, a admirat frescele lui Pansélinos și a participat la câteva slujbe ca întâistătător, unde a simțit profund străpungerea inimii, pe care o simt doar cei care merg acolo și mai ales prima oară.
[...]
La Katunakia și la Obștea Danileilor, Sfântul Nectarie nu le-a spus cine este, ci s-a prezentat ca un oarecare monah simplu. La un moment dat, mergând pe jos către sfințita Karulia din vecinătate, așezată într-un loc accidentat, i-a descoperit unui pustnic cine era. E vorba de o emoționantă întâlnire cu un ascet care avea harisma discernământului și căruia, din păcate, nu i s-a păstrat numele. Acesta, fără să-l fi văzut mai dinainte pe Sfânt, a cunoscut cine este și a vestit sfințenia lui.

Vizita Sfântului la Katunakia a pus începutul strânselor sale relații duhovnicești cu Obștea Danileilor și mai ales cu Părintele Gavriil, care în scrisorile sale îl caracteriza astfel pe Nectarie al Pentapolei, fiind acesta încă în viață: ”preasfânt, vestit Arhiereu, ridicându-se la virtuțile Sfinților Părinți din vechime (…), un mare Părinte al Bisericii (…), un Părinte cu duh foarte străvăzător”.
La Sfânta Ana s-a întâlnit cu oameni sfințiți, precum ”preasfințitul și prea nevoitorul”, fost episcop de Metrón, Dositei, cu harismaticul Papamínas din Muntenegru și cu smeritul și înaintevăzătorul monah Ioasaf, cu care a ținut apoi o corespondență frecventă.

Într-o scrisoare a Sfântului către acesta se face ”o minunată analiză comparativă între valoarea unui arhiereu, ca rang bisericesc, și aceea a unui monah virtuos” (scrie P. Teoclit Dionisiatul).

La Simonopetra

La Simonopetra a rămas vie amintirea vizitei sale la căminul de bătrâni al acesteia, păstrând în special o strânsă legătura duhovnicească cu Ieronim Simonopetritul. Tânărul, pe atunci, monah Ieronim a fost foarte impresionat de personalitatea Sfântului Nectarie și apoi, ori de câte ori venea în Atena și la Metocul simonopetrit al Înălțării Domnului din cartierul Víronas, se ducea și până la Eghina ca să ia binecuvântarea Sfântului, iar mai târziu, în octombrie 1920, l-a vizitat pe Sfântul Nectarie la spitalul Aretaíeio unde era internat. Cu acea ocazie, Sfântul Nectarie i-a mărturisit dorul său lăuntric:
”Dacă Dumnezeu îmi redă sănătatea, voi reveni în Sfântul Munte”.

Părăsind Sfântul Munte, Nectarie al Pentapolei a plecat cu mulțumire, cu folos duhovnicesc, iar modul de viețuire a Părinților Aghioriți i-a fost pildă în organizarea mănăstirii sale din Eghina. A venit în Sfântul Munte cu gândul cel bun, de aceea a și putut vedea atâtea lucruri minunate.

4 apr. 2017

Mi-e dor să-Ţi vorbesc, dar sunt păcătos şi tac

Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-Ţi vorbesc, dar nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac.

Cine îşi adună în visteria sa rugăciuni şi milostenii acela se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Alţii îşi adună bani; dar tu adună-ţi rugăciuni şi milostenii. Alţii se veselesc cu fluiere şi muzică, dar tu veseleşte-te cu psalmodierea şi cu preaslăvirea lui Dumnezeu. Unii îşi găsesc veselia în plăceri; dar tu găseşte-ţi veselia în Dumnezeu, Care ţie şi tuturor celor ce-l iubesc pe El v-a pregătit cununa slavei.

Cel nepăsător se gândeşte în timpul rugăciunii la sfârşitul ei, să audă : amin; iar cel ce se roagă cu mintea trează nu este împovărat de durata slujbei.

Pe un frate înainte de priveghere gândul îl îndemna, zicând: astăzi acordă-ţi odihna şi nu te scula la priveghere. Însă el îi răspundea gândului: gândeşte-te că mâine nu te vei mai scula , de aceea este mai bine să te scoli azi.

Roagă-te lui Dumnezeu, vărsând lacrimi înaintea harului Său; atunci rugăciunea ta va fi ca tămâia. Conductele de apă sunt folosite în timpul incendiului, iar lacrimile - în timpul ispitelor. Apa stinge flăcările, iar lacrimile în timpul rugăciunii sting poftele rele.

În fiecare zi să cerem de la Domnul lacrimi de pocăinţă ca, atunci când începem să plângem pentru păcatele noastre, sufletul nostru să înfloreasacă, izbăvindu-se de uscăciunea păcatului.

Minunată este rugăciunea săvârşită cu suspine şi lacrimi, mai ales dacă lacrimile le vărsăm în tăcere. Cine se roagă cu ştiinţă şi cu credinţă, acela Il vede inaintea sa pe Domnul, deoarece în El trăim şi ne mişcăm şi suntem.

Sf. Isaac Sirul

sursa: MM-blog

Cea mai citita postare