ORIZONT ORTODOX

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956):
1) - În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
2) - În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela - fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
3) - În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
4) - În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate…

Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului

Nu te mai împotrivi! La nimic! Primește tot ce este, toată „răutatea zilei” ca din Sfântul Potir! Fii atent la ce simți și fă din simțirea ta vas al milostivirii Domnului. Îi vei simți mângâierea și vei ști că nu mai e nevoie să lupți, ci doar să primești biruința Lui. Și dacă asta va dura zile sau luni sau ani, nu deznădăjdui! Bucuria, care ne vine prin crucea asumată în numele Crucii Lui, picură în fiecare clipă în inimile deschise vieții ca dar de la El. Oricum ne-ar fi viața, ea poate fi stearpă, fără Prezența Lui, sau roditoare, dacă Îl primim.
Înțelegi? Nu ce ni se întâmplă are importanță, și nici ce simțim (simțire programată de lumea care ne-a deformat și „formatat”), ci ce facem cu ce simțim. Simțirea ne e dată ca să simțim Prezența mângâietoare și iubitoare a Celui ce ne-a dăruit-o. Și El este prezent în toate, prin toate și noi suntem în El și El în noi.
Fă din simțirea ta sărbătoare a vieții: simți pentru că ești viu și ești viu ca sa devii ca El, Viața ta cea adevărată. …

Să fugi cu toată puterea de discuțiile contradictorii prin care, chiar dacă par nevinovate, vrăjmașul diavol ne provoacă mândria sau ne risipește atenția. Vorbirea în deșert e un păcat pentru că ne rănește sufletul și ne desparte de Bucuria cea sfântă. Să te rogi pentru cei ce nu au ales încă această cale și să spui în gând cu rugăciune: „Doamne, binecuvântează-i pe ei și luminează-ne pe noi toți ca să cunoaștem și să facem voia Ta, ca să fim fericiți”. Sau doar să ceri binecuvântare pentru ei. 
Așa, încet, încet, mulți se vor schimba odată cu tine iar alții te vor ocoli. Vor fi și dintre cei ce te vor necăji, dar tu să primești asta cu bucurie pentru că va fi o suferință „ca a Domnului”. Știi, nu putem să înaintăm pe Calea Bucuriei fără suferință, dar va fi altfel de suferință decât cea care te chinuie acum. Va fi plină de lumina sensului pe care îl are. Să învățăm să lepădăm orice suferință care nu are ca sens bucuria cea sfântă.
Maica Siluana

sursa: harrdelos.com