30 mai 2015

Nimeni nu ajunge la Dumnezeu, dacă nu iubește mai întâi oamenii

Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică.

Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiţi atunci când îi iubim în taină pe toţi oamenii. Vom simţi atunci că toţi ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece prin oameni. Căci „cel ce nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” (I Ioan 4, 20). Să iubim, să ne jertfim pentru toţi dezinteresat, fără să căutăm răsplată. Atunci se pune omul în rânduială. O iubire care cere răsplată este interesată. Nu este curată, adevărată, sinceră.

Să-i iubiţi şi să-i compătimiţi pe toţi. „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună… Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 26-27). Aceasta este Biserica: eu, tu, el, celălalt, noi – să simţim că suntem mădulare ale lui Hristos, că suntem una. Iubirea de sine este egoism. Să nu cerem „eu să stau, eu să merg în Rai”, ci să simţim pentru toţi această iubire. Aţi înţeles? Aceasta este smerenia.


28 mai 2015

Cand harul te umbreste

Cand harul te umbreste si suflarea lui Dumnezeu care este sufletul nostru, dupa cum am spus - se inalta aprinsa de dragoste, atunci se realizeaza unirea cea dumnezeiasca. Si atat de mult se afunda sufletul in Dumnezeu, incat nu se mai cunoaste si nu se mai distinge unul de celalalt, ca soarele si lumina sau focul cu fierul inrosit, care se unesc cu adevarat. Aceasta se intampla deoarece suflarea lui Dumnezeu - sufletul - si harul izvorasc din acelasi izvor, care este dulcele nostru Dumnezeu.

O, cata frumusete la Bunul nostru Dumnezeu! Cata milostivire! Nu are nici cel mai mic interes, nu are in nici un fel nevoie de om, mai presus de desavarsire cum este. Dar, dorind sa transmita darurile Sale cele mai presus de desavarsire, a creat toate fapturile. Si creand pe om, l-a asezat imparat si i-a daruit tot ceea ce crease mai inainte.

Gheron Iosif “Marturii din viata monahala” Vol. 2

25 mai 2015

Nu sta, ci striga: "Hristoase! Prea Sfanta Fecioara!"

Nu sta, ci striga: "Hristoase! Prea Sfanta Fecioara!" Nu te inmuia si nu primi tot felul de ganduri. Striga continuu la Hristos. Inainte de a reusi ispita sa dea nastere gandului in mintea ta, tu sa-l zadarnicesti cu rugaciunea. Nu-l lasa. Dar cand tu lasi necuratiile pe care le arunca inlauntrul tau vrajmasul, in cateva ore numai te-a si cuprins in mijlocul lor. Dupa aceea, cauta lupta ca sa te poti curati! Asa ca sileste-te. Este nevoie de osteneala si de durere multa, nu gluma. Inima ta va sangera.

Amaraciune, otrava vei bea, dar numai asa vei primi libertatea si te vei indulci. Sa nu crezi ca lupta este mica. Trebuie sa strigi ca nebuna: "Iisuse al meu, scapa-ma! Preasfanta Maica lui Dumnezeu, ajuta-ma!" Ca o masina sa mearga limba ta: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!" Si cand obosesti, iti va veni o mangaiere pe care nu ai gustat-o niciodata. Dar daca te lenevesti si nu te ingrijesti, nu te vei vindeca in veac.


24 mai 2015

Ce vrea Dumnezeu sa ii cerem?

Dumnezeu ne cere sa ii devenim fii. Avand iubire de Tata, Dumnezeu isi doreste ca toti oamenii sa fie asemenea Fiului Sau cel intai-nascut, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu intrupat este modelul de viata dat noua de Dumnezeu. Cand Pilat l-a scos pe Iisus inaintea poporului, el a spus: "Iata Omul!" (Ioan 19, 5), profetind astfel fara voie si aratandu-ne Chipul nostru.

Cel mai adesea, oamenii se infatiseaza inaintea lui Dumnezeu in trista postura de cersetori, iar nu in cea de fii, asa cum isi doreste El. Precum vedem, Dumnezeu pune accent pe "a fi", iar nu pe "a avea". Pentru aceasta, rugaciuni potrivite sunt acelea care Ii cer lui Dumnezeu "devenire" intru ceva bun, iar nu "obtinere" de ceva. Suntem datori ca, privind spre Iisus Hristos, mai intai sa invatam sa fim oameni, iar abia apoi, impartasindu-ne cu El, sa devenim fii ai lui Dumnezeu.

Articol integral aici...

22 mai 2015

Despre milostenie

Cel ce face milostenie este mai mare ca cel ce înviaza morţii
Sf. Ioan Gură de Aur

Creştinul bun îi iartă pe duşmani, îi miluieşte pe săraci, îi cercetează pe bolnavi, este smerit şi blînd cu toţi oamenii
Părintele Cleopa

Suntem datori ca în toată viata noastra sa miluim dupa putere pe aproapele nostru, atat prin milostenie materiala, cat si prin milostenie sufleteasca. Adica, sfatuire, mangaiere, carti sfinte, rugaciune pentru cei neputinciosi etc.
Parintele Sofian

A milui înseamnă a fi om
Un Ieromonah

Cine dă din suflet, primeşte înapoi de la Dumnezeu, cine dă obligat, primeşte plată de la oameni, cine nu dă deloc se lipseşte şi de dragostea oamenilor şi de cea a Lui Dumnezeu
Anonim

Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică
Luca 12,33


20 mai 2015

Suferim putin ca sa ne bucuram vesnic

Multora dintre noi nu le place invitatia pe care o face Mantuitorul: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Ii deranjeaza lepadarea de sine, dar pierd din vedere ca fara ea, nu exista decat iubire posesiva si mandra, ori Dumnezeu pretuieste iubirea smerita.

Ii supara sa auda de cuvantul cruce in a-L urma pe Hristos, caci acest termen invita la suferinta. Este adevarat ca suferinta este cea mai necunoscuta cruce, dar fiecare dintre noi trebuie sa o poarte. Unii ca urmare a caderii in pacate, altii pentru ferirea de cele pe care altfel le-ar savarsi si i-ar desparti de Dumnezeu si pentru intarirea virtutii, dupa cum se afirma in Filocalia I: "Sa nu spui ca se poate castiga virtutea fara necazuri: caci virtutea necercata in necazuri nu este intarita".

Modul in care primim suferinta scoate la iveala cele ascunse in noi. Unora suferintele le aduc disperare, mergand chiar pana la sinucidere, in vreme ce altora - daruire de sine. Cei din urma nu mai cauta sa jertfeasca oamenii pentru duhul iubirii de sine, ci doresc sa se intareasca in duhul jertfirii pentru iubirea de oameni.

Intelegerea suferintei ca o cruce ne da puterea de a nu ne pierde credinta. Crestinul cunoaste ca nu a existat doar moartea lui Hristos, ci si invierea si inaltarea Sa. Din acest motiv suferinta nu-l distruge pe om, dupa cum nici moartea nu l-a tinut pe Domnul. Asadar nu exista pentru crestin cruce fara inviere sau suferinta fara fericire. Nu intamplator la fiecare Utrenie duminicala, dupa ce preotul citeste Evanghelia Invierii, aduce credinciosilor spre inchinare Evanghelia in timp ce se canta "Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Ta Inviere o laudam si o marim".

Nu cautati suferinta cu gandul ca ea va aduce mult folos duhovnicesc. O astfel de cautare este nefireasca. Suferinta trebuie primita si indurata doar atunci cand nu poate fi inlaturata, numai atunci ea devine mantuitoare.

Sfantul Efrem Sirul spune ca pasarea cand vrea sa zboare isi deschide aripile in semnul crucii. Primiti suferintele ce vin asupra dumneavoastra ca pe un zbor catre Imparatia Cerurilor.

Adrian Cocosila


19 mai 2015

Calugarul si pasarea

Un tânăr călugăr obişnuia în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la treburile zilnice, să se roage. Dar de fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune o mică pasăre venea la geamul lui şi începea să cânte. Cu cât călugărul se ruga mai intens cu atât mica pasăre cânta mai tare şi mai alert.

Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi când călugărul supărat că niciodată nu putea să se roage în linişte îi spuse lui Dumnezeu:

- Doamne, fă să fie linişte, să-ţi pot trimite rugăciunea mea!

În acel moment pasărea zbură de la geam şi se făcu o linişte deplină. Călugărul fericit se întoarse în camera lui şi căută să se roage. Dar de fiecare dată când începea o rugăciune, gândul îi zbura la treburile zilnice pe care le avea de obicei de îndeplinit şi uita de rugăciune.

Neştiind ce să facă, se duse la stareţ şi-i povesti tot ce s-a întâmplat. Atunci stareţul îl întrebă:

- Înainte, când te rugai, şi pasărea era la geamul tău, reuşeai să-ţi termini rugăciunile?

- Da, reuşeam!

- Acum ce te opreşte să le termini?

- De fiecare dată când încep o rugăciune, îmi vin în gând toate îndatoririle pe care le am şi uit de rugăciunea mea.

- Vezi tu, pasărea venea şi-ţi cânta la geam tocmai ca să-ţi alunge gândurile rele şi să te poţi concentra la rugăciunea ta. Prin cântecul ei îţi făcea rugăciunea mai uşoară pentru că nu aveai timp să te gândeşti şi la altceva decât la cum să-ţi termini rugăciunea fără să te laşi deranjat de cântecul ei. Şi dacă ai fi ascultat cu atenţie, ai fi observat că pasărea cânta cu atât mai intens, cu cât te rugai tu mai intens. Astfel se ruga şi ea cu tine Lui Dumnezeu şi rugăciunea ajungea mai repede în cer, fiind purtată pe aripile ei micuţe.

sursa aici...

18 mai 2015

De trei ori Fecioara


Sfânta Maică, în icoane, poartă trei steluţe, acestea fiind semnul fecioriei sale. Căci ea se cheamă şi se va chema pururea ,,de trei ori Fecioară”.

Un oarecare pustnic, pe numele său Evdichie, trăia în viaţă cuvioasă şi în învăţătura Sfintelor Scripturi. Nu departe de acesta sălăşluia un dascăl, care, citind Viaţa Maicii Domnului, s-a îndoit de faptul că aceasta poate fi şi Maică şi Fecioară în acelaşi timp. Cuviosul Evdichie cunoscând îndoiala dascălului, atât a făcut; mergând pe drum, lângă el fiind şi dascălul, şi lovind cu toiagul o piatră, a rostit: ,,Fecioară mai-nainte de naştere!”.

Şi pe dată, din acea piatră a răsărit un crin! Apoi a zis: ,,Fecioară în naştere!”. Şi a răsărit alt crin! Şi a mai zis pustnicul: ,,Fecioară după naştere a rămas!”. Şi atunci, tot din piatră, a răsărit un al treilea crin! Spăimântându-se pentru o aşa minune dumnezeiască, dascălul nu s-a mai îndoit în veci şi spunea tuturor oamenilor pe care îi întâlnea minunea cu ,,cei trei crini”. Aşa a rânduit Dumnezeu, ca această de trei ori Fecioară să fie mai slăvită decât heruvimii şi serafimii, să fie Maică a noastră a tuturor, Laudă a fecioriei, Cunună de fapte bune, Locaş vrednic şi pur pentru a-L primi pe Iisus, Porumbiţa cea fără de pată, Izvorul apei celei vii, Grânarul mântuirii noastre, Maica neamurilor toate şi Crinul frumuseţii Dumnezeieşti.

17 mai 2015

Cand nu intelegem poruncile lui Dumnezeu

Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu trebuie sa fie conditionata de cunoasterea sau intelegerea ratiunii (rostului) acestora. Mintea noastra poate cunoaste ratiunile poruncilor dumnezeiesti numai in masura in care aceasta este curata, iar curatia mintii se poate face numai prin implinirea poruncile lui Dumnezeu. Cunoasterea este conditionata de implinire poruncilor, insa implinirea lor nu trebuie sa fie conditionata de cunoasterea ratiunii lor, aceasta survenind in chip firesc.

Implinirea poruncilor lui Dumnezeu nu trebuie privita ca pe un lucru datorat lui Dumnezeu, ci ca pe cea mai inalta datorie a noastra fata de noi insine. Astfel, nu Poruncitorul beneficiaza de pe urma poruncilor, ci noi, cei care le implinim cu credinta si cu dragoste. Sunt insa oameni care, neintelegand acest lucru, vad in porunci o povara greu de purtat, ca pe un lucru savarsit pentru altcineva, iar nu pentru ei insisi. Referindu-se la unele porunci dumnezeiesti, chiar si unii crestini, gandesc astfel: "Cum sa implinesc porunca aceasta?! Nu are logica, e prea grea, nu o voi implini inca."

Articol integral aici...

15 mai 2015

Sfântul Antonie cel Mare - citate

"Credinţa este libera consimţire a sufletului."

"Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci doar acelora care pot să-ţi vindece sufletul."

"Eu nu mă mai tem de Domnul, ci Îl iubesc."

"Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea."

"Mânia este semnul vădit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu."

"Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea."

"Oriunde vei merge, să ai înaintea ta pe Dumnezeu. Orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi. Să nu te muţi de grabă din locul tău."

"Omul care rabdă necazurile cu inimă bună şi cu mulţumire va lua cununa muceniciei."

"Pentru Bine şi pentru Dreptate trebuie să cerţi pe cei răi, dar nu pentru patima mâniei."

"Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu."

"Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu."

"De la aproapele vine şi viaţa, şi moartea. Căci, dacă aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim aproapelui, lui Hristos greşim."


14 mai 2015

Cu cat iubesti mai mult, cu atat esti iubit mai mult

Sufletul meu dumnezeiesc si sfant, doresc sa fii bine. Harul lui Hristos sa te lumineze, sa te curateasca, sa te faca precum pe Sfanta Magdalena, a carei mana o avem aici la manastirea Simono-Petras. Este calda ca si cand ar fi vie si raspandeste mireasma de negrait. Atat har i-a dat Hristos.
Mult m-am bucurat, copilul meu, pentru faptul ca ceri atat de mult sa te mantuiesti. De aceea sunt sigur ca Mirele sufletului tau nemuritor iti va darui din belsug harul Sau. Pe Preasfanta si dulcea Sa Maica sa o ai aparatoare si sa te rogi neincetat la aceasta. Sa strangi in brate icoana ei ca si cand ar fi vie, sa o uzi cu lacrimile tale precum Mironosita picioarele lui Iisus, si vei primi mangaiere simtita ca si cand ar fi alaturi de tine.
Maica Domnului ajunge peste tot unde este chemata. Celui care striga la ea dupa ajutor ii daruieste cu imbelsugare harul sau. Este mijlocitoare pentru toti, deoarece s-a invrednicit sa nasca pe Domnul, sa devina Maica a lui Dumnezeu. Il tine in bratele sale si Il roaga neincetat pentru oameni.

Gheron Iosif “Marturii din viata monahala” Vol. 2
 

13 mai 2015

Caderile te ajuta sa te cunosti pe tine insuti

- Parinte, atunci cand ma mahnesc mult pentru vreo greseala, de pilda pentru ca am vorbit urat unei surori, oare aceasta ma ajuta?

- Ajuta, dar sa iei aminte sa nu depasesti limitele. Sa te mahnesti, dar sa te si bucuri totodata pentru ca ti s-a dat prilejul sa ti se manifeste boala si s-o vindeci. Sa cugeti: “De vreme ce vorbesc urat si ma comport astfel, insemna ca exista o oarecare patima inlauntrul meu si s-a ivit aceasta ocazie sa iasa afara ca s-o vad si s-o indrept”. Fireste vei cere si iertare de la acea sora. Caderile te ajuta sa te cunosti pe tine insuti. Toate ies la suprafata si incet-incet se face lucrarea cea buna. Vezi ca si medicii dau uneori substante pentru a prilejui manifestarea simptomelor bolii si a stabili un diagnostic corect. Dau, de pilda, glucoza si dupa aceea fac analiza sangelui, ca sa vada daca a crescut glicemia.

In nevointa duhovniceasca este necesar sa reperam punctele slabe ale caracterului nostru, slabiciunile noastre si dupa aceea sa incercam sa lovim acolo. Caci daca stii concret in ce puncte se afla dusmanul, te misti cu siguranta. Pui harta jos si spui: “Dusmanul este aici si aici; noi trebuie sa apucam sa prindem aceste si aceste puncte. De acolo vom cere intarire, aici este trebuinta de aceste arme” etc. Adica iti poti desfasura un plan. Dar ca sa afli unde se gaseste dusmanul trebuie sa te nelinistesti si sa cercetezi; nu poti dormi.

Cuv. Paisie Aghioritul - Sa ne cunoastem boala noastra

12 mai 2015

Suferintele copiilor

[...] nu acei copii sint vinovati pentru suferintele lor, ci adultii din generatiile trecute, asa cum si noi sintem vinovati pentru "suferintele fara vina" pe care o sa le aibe copiii, nepotii, ... nostri. Vinovatii vor raspunde in fata lui Dumnezeu. Sa avem mare grija ca prin purtarea noastra sa nu provocam direct sau indirect "suferinte fara vina" (nici macar "cu vina") semenilor de azi sau celor care ne urmeaza in linie genetica.

Problema "suferintei fara vina" l-a preocupat in mod deosebit pe Dostoievski, care prin personajul Ivan Karamazov din romanul "Fratii Karamazov" aduce in fata cititorului exemple de un tragism fara seaman, in special in ceea ce priveste maltratarea copiilor dar si a animalelor. Solutia data de Dostoievski este - ca nu poate fi restabilita "armonia universala" fara ca toate pacatele lumii sa fie ispasite, multe dintre ele de cei nevinovati. Prin Aleosa Karamazov (novice la o manastire) il aduce in discutie pe Mintuitorul nostru Iisus Hristos, care a preluat asupra Lui pacatele omenirii, prin jertfa de singe, El cel fara de pacat.

Darwin a fost victima (si apoi o mare parte din umanitate prin prisma evolutionismului) neintelegerii necesitatii suferintei. Darwin vazind cruzimea din lumea animala a concluzionat ca: "un Dumnezeu atit de bun nu putea face o lume atit de rea". Inselatoria necuratului!!!
Si-a pierdut credinta si a dezvoltat teoria evolutionista.
Unul dintre asistentii sai a luat un copil dintr-un trib in care limba vorbita nu avea mai mult de o suta de cuvinte, l-a dus la Londra unde l-a dat la scoala cu "evoluatii" englezi. Copilul s-a dovedit a fi la fel de dotat ca si colegii lui "evoluati". Trecuse brusc peste "milenii de evolutie". Asistentul respectiv l-a parasit pe Darwin. Spre sfirsitul vietii, Darwin si-a dat seama ca se inselase, dar n-a avut taria sa-si renege opera de o viata. A murit cu "complexul lui Oedip", vinovatia de a-l fi omorit pe tatal, dar in cazul lui pe Tatal Ceresc.

10 mai 2015

Sf. Apostol Simon Zilotul (10 mai)

Acesta este Simon, care se numeşte şi Natanael, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos, prietenul şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate.

El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, şi umplându-se de Acesta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos. Şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre Atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale.

sursa: Calendar-Ortodox.Ro

9 mai 2015

Pr. Rafail Noica – „momentul lacrimilor”


Plângerea adevărată nu este un moment psihic, psihologic, ci este, cum arată părintele Sofronie, momentul în care mintea şi inima din om trăiesc acelaşi lucru. Mai exact, trăirea numelui lui Dumnezeu în minte şi în inimă. În acest sens, în isihasm, prin practicarea Rugăciunii lui Iisus, omul ajunge la împreunarea minţii cu inima.

Mintea şi inima omului devin una şi trăiesc acelaşi moment.

Acesta este momentul lacrimilor. Acest moment - vorbim cam sec despre el - este dragostea. Nu vine niciodată din dragoste, fiindcă dragostea nu mai este firea noastră: noi am căzut din ea şi de aceea lacrimile vin de multe ori prin durere şi de aceea se cultivă poate nu durerea însăşi dar, prin durere, revenirea în sine.

Pr. Rafail Noica

8 mai 2015

„Pune-ti sufletul in fata oglinzii”

Rugaciunea te face alt om. Chiar se spune despre ea ca e oglinda vietii. Atunci cand te rogi, vezi cine esti. In rugaciune, incerci sa privesti la Dumnezeu si te vezi pe tine. Prima data te intalnesti cu tine, dupa aceea cu Dumnezeu. Iar cu Dumnezeu te intalnesti in tine, nu in afara ta. Oamenii stau atata vreme in fata oglinzii, sunt asa de preocupati de infatisarea lor, se straduiesc sa arate bine.

Hai sa stam si cu sufletul in fata oglinzii, sa vedem cum ne-am trezit dimineata, cum aratam, poate ne e sufletul cam botit si ar trebui sa il aranjam si pe el, sa ne aranjam caracterul, vointa, sa ne facem frumosi la suflet, pentru ziua care incepe. Sa plec frumos la drum dimineata! Iti rezolvi ziua, rezolvandu-ti starea.

Iar ziua depinde de rugaciunea ta. Daca rugaciunea ta nu-i buna dimineata, si-i fuserita, si ziua o sa-ti fie la fel. Daca vrei sa rezolvi o zi inainte sa inceapa, rezolva rugaciunea, rezolva-te pe tine prin ea. Pune-ti sufletul in fata oglinzii.

sursa: ramurainflorita.blogspot.com

6 mai 2015

Citate din opera Sf. Maxim Mărturisitorul

  • Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sănătos, aşa şi cunoştinţa lui Dumnezeu atrage spre sine în chip firesc mintea curăţită prin dragoste.
  • Nimic nu este rău din cele ce sunt. Numai reaua lor întrebuinţare duce la cădere.
  • Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu.
  • Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu.
  • Făcâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită.
  • Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi.
  • Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om.
  • Cine posedă egoismul, posedă toate patimile.
  • Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor.
  • Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului.
  • Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă.
  • Priceperea duhovnicească fără curăţirea inimii este teologia diavolilor.
  • Trei sunt lucrurile în jurul cărora se învârteşte tot ce-i lumesc: mâncarea, avuţia şi slava.
  • Duhul Sfânt nu e absent din nici o făptură şi, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de raţiune.
  • Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apară.
  • Cel ce crede se teme; cel ce se teme se smereşte; cel ce se smereşte se îmblânzeşte; cel blând păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc.
sursa: ortodoxiatinerilor.ro

5 mai 2015

„Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”

Daca vei putea sa spui rugaciunea neincetat si cu voce, in doua-trei luni o vei deprinde. Si te va umbri harul si te va racori binefacator. Numai sa poti sa o spui cu voce si fara intrerupere. Cand o va prelua mintea, atunci vei inceta sa o mai spui cu gura. Si iarasi, daca mintea o lasa, incepe de la sine a o spune gura. Toata stradania este necesara atunci cand o spui cu gura, pana cand se va deprinde, la inceput. Apoi, in toti anii vietii tale, o vei spune cu mintea fara osteneala.
[...]
Eu sunt sigur ca vei afla "rugaciunea". Sa nu te indoiesti. Numai sa bati direct la usa milostivirii dumnezeiesti si Hristos iti va deschide. Cu neputinta sa nu-ti deschida. Iubeste-L mult ca sa primesti mult. In dragostea ta pentru El, multa sau putina, sta si darul, mult sau putin.

Gheron Iosif Marturii din viata monahala

4 mai 2015

Fata in fata cu Dumnezeu

Dumnezeu nu Se ascunde. El trece tot timpul prin fata noastra, numai ca noi nu cautam sa-L vedem. Nu ne intereseaza pentru ca nu ne este drag. Daca ne-ar fi drag, ni s-ar frange inima cand am auzi marturii despre El, iar atunci cand L-am avea in fata, nu ne-am mai satura sa-L privim.

Felul in care privim, trupeste sau duhovniceste, ne descopera starea in care ne aflam. Dupa cum nu putem vedea iubirea din jur daca noi nu o purtam in noi insine, tot astfel, nu-L putem vedea pe Dumnezeu daca nu-I facem loc in fiinta noastra. Noi dorim sa-L vedem pe Dumnezeu fara ajutorul Lui. Si in astfel de situatii ne asemanam cu cei care doresc sa scoata intunericul din camera. Cand intunericul dispare de la sine daca lasam sa intre lumina in camera.

Oare de ce nu ne gandim ca suntem chemati sa devenim madulare vii ale Trupului Domnului? Ca noi trebuie sa fim in orice vreme o prelungire a prezentei Domnului? Nu in sensul de a-I lua locul, ci de a arata ca in noi vietuieste El. Ar trebui sa avem ganduri, cuvinte, fapte bineplacute Domnului, toate ca venind din mana lui Dumnezeu.

Daca nu ne simtim ca fiind madulare ale lui Hristos, inseamna ca Il stim pe Dumnezeu numai din auzite, ca nu ne-am aflat niciodata fata in fata cu El.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam si cu urmasii lui, cu Iov si cu Moise, ci a vorbit cu ei fata catre fata, pentru ca a gasit curat sufletul lor. Si spune in continuare ca ar fi trebuit sa n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci sa avem o viata atat de curata, incat harul Duhului sa fi tinut locul Scripturilor in sufletele noastre. Din cauza pacatelor noastre Dumnezeu ne-a daruit Scriptura. Si atat de mult ne-am despartit de El, incat socotim si Scriptura zadarnica si lipsita de rost.

Nu ramaneti la o simpla lectura despre Dumnezeu, caci intalnirea fata catre fata cu Dumnezeu nu e data de argumentarile teoretice, ci de relatia personala cu El. Si acest lucru se intampla dintr-un motiv simplu: El nu este teorie, ci persoana.

Adrian Cocosila

3 mai 2015

Si cat de mult am fost incercat la inceput!

Si cat de mult am fost incercat la inceput! Tot spatele meu pana jos se umpluse de bube cat lamaia. Ma luptam cu patima, fara sa-mi schimb nici camasa de piele, nici haina. Mi-am pus in spate un rucsac si am dat ocol intregului Munte Sfant. Toate acele bube s-au spart singure si supurau pana la picioare. Si nu m-am schimbat, cum am spus, luptandu-ma din rasputeri si indurand totul. Camasa mea de piele se imbibase de materia care curgea. In gaurile ranilor puteai introduce degetul. Si nu am patit nimic.

Pana astazi orice boala vine asupra mea o primesc cu multa bucurie si cu speranta ca-mi poate aduce somnul cel vesnic, sa ma aflu alaturi de Domnul meu Iisus Hristos. Dar nu a venit inca ceasul. Va veni insa curand. Moartea, care pentru multi este un lucru mare si infricosator, pentru mine este odihna, este un lucru dulce care va pune capat necazurilor lumii. Si o astept clipa de clipa.

Gheron Iosif Marturii din viata monahala

2 mai 2015

Viata de astazi, cu necontenita-i alergatura, este un iad

https://doxologia.ro/sites/default/files/articol/2015/01/pr-paisie-1111_0.jpg

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama… Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. “Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere.” (Ps.89, 10-11). Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

Intr-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate astea cu fericirea?

O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

1 mai 2015

„Dum­nezeu prin necazuri da invatatura slujitorilor Sai”

In veacul nostru, ingamfat de prosperitatea sa, cei mai multi dintre oameni, care se proclama pe sine crestini si mari savarsitori ai binelui, s-au aruncat spre savarsirea dreptatii firii cazute, respingand cu dispret dreptatea evanghelica. Aceasta majoritate sa bage in urechi caracterizarea Domnului: "Poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe de Mine. In desert ma cinstesc ei, invatand invataturi ce sunt porunci ale oamenilor" (Mt. l5, 8-9). Cel ce lucreaza dreptatea omeneasca este plin de parere de sine, de cugetare semeata, de amagire de sine; el propavaduieste, trambiteaza de­spre sine, despre faptele sale, nebagand nicicum in sea­ma oprelistea pusa de Domnul (Mat. 6,l-l8); cu ura si razbunare plateste el acelora care ar indrazni sa-si deschida gura pentru a se impotrivi, oricat de inteme­iat si bine intentionat dreptatii lui, se recunoaste pe sine vrednic si preavrednic de rasplatile pamantesti si ceresti.

Dimpotriva, lucratorul poruncilor evanghelice este intotdeauna adancit in smerenie: punand fata in fata maretia si curatia preasfintelor porunci cu felul in care le-a implinit el insusi, el recunoaste intotdeauna acest fel ca fiind in cea mai mare masura neindestula­tor si nevrednic de Dumnezeu; el se vede pe sine ca meritand muncile vremelnice si cele vesnice pentru pacatele sale, pentru partasia nedesfacuta cu Satana, pentru caderea cea de obste a tuturor oamenilor, pen­tru propria lui staruinta in cadere; in fine, pentru in­sasi plinirea neindestulatoare si adesea anapoda a po­runcilor. Inaintea oricarui necaz trimis de Dumneze­iasca Pronie, el pleaca, smerit, capul, stiind ca Dum­nezeu prin necazuri da invatatura slujitorilor Sai in vremea calatoriei lor pamantesti. Unuia ca acesta ii pare rau pentru vrajmasii sai si se roaga pentru ei ca pentru niste frati aflati sub inraurirea demonilor, ca pentru niste madulare ale aceluiasi trup, lovite de boala in duhul lor, ca pentru niste binefacatori ai sai, ca pentru niste unelte ale Dumnezeiestii Pronii.

Sfantul Ignatie Briancianinov - Despre inselare

Cea mai citita postare