Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2016

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Imagine
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.
Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii", lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret", l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dună…

„Dar creştinismul este dragoste sau nu este deloc!”

„Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Fiecare Liturghie este o chemare la o altă Viaţă, la a fi un alt Om, toţi Un Om, o singură credinţă, o singură simţire, un singur cuget şi o singură dragoste: a lui Iisus Hristos. Fără această lucrare, fără o predare şi o participare din inimă şi din rărunchi la această lucrare dumnezeiască, Liturghia face să sune inima noastră ca o tobă de tinichea: picăturile de har, de energie curăţitoare, regeneratoare şi unificatoare, căzând pe acoperişurile de tablă ale egoismelor! Acest sunet metalic, strident, al inimilor de „de aramă sunătoare şi chimval zăngănitor” e acoperit la Liturghie de vocile preotului şi ale corului.
Dar degrabă le descoperă Spovedania şi, mai ales, absenţa de la Împărtăşanie. Şi mai degrab le descoperă necunoaşterea Scripturii, adică a ceea ce gândeşte şi vrea Dumnezeu... Dar câţi preoţi rup vraja spunându-ne: ”Nu-L cunoaşteţi pe Hristos, oameni buni! Habar n-aveţi, cu mintea, şi…

Omul lui Dumnezeu – Pr. Arsenie Boca (film documentar de exceptie)

Imagine
Un excelent documentar realizat de regizorul si producatorul Nicolae Margineanu



Cu El

Fluxul imaterial al conștiinței
îmi șoptea repetat ca, urmându-l, să
escaladăm inestimatele zări bizantine.

Îmi aliniam coloanele aurite
ale echilibrului lăuntric, în zborul
lin printre miile de brațe ridicate.
Cerul trimitea picături de rouă, feeric luminate,
spre mâinile în care pulsau inimi.
Lanțul gândurilor de mulțumire
devenea tot mai lung, îmbrățișând Cerul.
Era minunat ce trăiam,
îmi părea că văd Necuprinsul.

Inimile mărindu-se, au atins-o și pe-a mea.
Se făcuseră Una. Eu cu ei, atunci, acum:
Cu El.

Petru J. // Arad, 27.11.2016

În prima poveste

Impetuozitatea traiectoriei
dezvoltării ulterioare
nu-i asigurau și necesarul spiritual
al depășirii vectorului
transcendent inițial.
Porumbelul epifaniei coborâse
asupra lui, la afundare,
invocat în iconomia tainei, dar
apoi zburase, alungat.
Cel rămas, tânăr și pustiit,
căuta sentimente lascive,
în iubirea-i deșartă fiind rătăcit,
fără speranță de schimbare;
Era chinuit.
Lacrimi și gânduri și vorbe, nefapte,
săpându-i mormânt.
***
Dar nu – miresme purtătoare de har,
din Cer, sosiră ca veste. El le primi,
și se-ntoarse în prima poveste.

Petru J. // Arad, 26.11.2016

Pustiul Carantaniei

Înspre a patruzecea noapte,
stâncile radiau, înspre sufletu-I
ascet, nestemate fluorescențe
poliforme, tainic armonizate cu
umanitatea-I asumată.
Antinomicul tenebrelor răutăți, Îl
inunda, provocator, cu propuneri
meșteșugit toxice.
Respingându-le,
în percepția-I siderală privea
împărățiile lumii în toată splendoarea lor,
anterior aripei templului.
Excluzând pietrele, cuptoarele rumeneau
pâinile spre ființă.
„Nu numai cu pâine trăiește omul,
ci și cu tot Cuvântul...”

Petru J. // Arad, 25.11.2016

Lupta nevăzută

Încercând nenumărate preeminențe
hazardate, dar insuficiente,
și folosind științele ca pretext elevat
de argumentație improvizată,
subliminal alimentând
subconștientul auditoriului,
cel mai tot timpul invizibil,
fusese învinuit de sincretism.
Părăsind aparent teritoriul ocupat,
revenise virtual:
din sufletele cețoase se-nfrupta fără frică,
reconstituindu-le apoi cu minciuni.
Un suflet încercat, numit neadaptabil,
îl înfrunta neîncetat, făurindu-și sublimul
și alimentându-se virtuos cu hrană noetică,
prin rezonanță.
Lupta nevăzută întețindu-se, pe vrăjmaș
îl ardea cumplit, retrăgându-se,
iar sufletul încercat, biruitor,
respira veșnicia.

Petru J. // Arad, 24.11.2016

O viaţă pur individuală este oarbă si atee

O viaţă pur individuală este oarbă si atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari. Dar rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută in aşa fel ca să poti să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtandu-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea fata de celălalt care merge pană la însuşirea durerii lui de către tine, căci dacă Dumnezeu este iubire, el nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. In aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care ii face să se roage unii pentru alţii.
E propriu Ortodoxiei să nu o prezinte pe Maica Domnului niciodată separată de Hristos, cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legătura cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maică ? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească aşa cum o iubim noi pe mama noastră, a…

Puritate

Inconsecvențele relaționale
aduceau multiple acuzații
imaturității sale.
Cuvintele se ofileau, întristând
plecările mai întotdeauna
intenționat nelămurite.
Gerul, din nopțile albe,
sfârteca de-a curmezișul
făptura-mi paternă cu fulgerele
dureroaselor înfrigurări.
Firile divergente,
exploatate viclean, erupeau violente
străluciri disipate, epuizându-se.
Când ființa-i deveni vie,
atunci apăru și ea. Se înfăptuia unirea
juvenilei purități.
Umbrele se metamorfozau în
diafane gingășii nerostite;
Duhul coborâse întru cei doi.

Petru J. // Arad, 23.11.2016

Naveta

Agățat în penumbra intervenită
între garnitura sectorizată și
ceilalți coparticipanți, în navetă,
nu reușeam să-mi împlinesc adevăratele
vorbiri de taină: de seară și
de dimineață.
Era un tumult centripet, contrar
preceptelor egoismului
intransigent.
Centrul, de neînțeles, era și
în afară și în interior, provocându-ne
adesea inerente privilegii,
aparent, nebăgate în seamă.
Fără asfințit, Răsăritul
avea un program de salvare pentru noi;
Intuiția sugera stări emblematice, de
finiș, fără a afecta interioritatea
dependentă. Finalmente,
am fost absorbiți
de către Centru.

Petru J. // Arad, 22.11.2016

La răs-Cruce

Pășind peste abisu’ lăsat
de-al deșteptării hieratic tresărit,
având cu mine cei treizeci de arginți,
i-am aruncat, dar n-am mărturisit.
Regretele-ncolțeau simțirea,
retina amintirile le returna,
dar, cu iuțeală, cineva din mine,
(voiam să cred că eul bun)
le împăca,
redându-i sufletului liniștirea.
Îmi părea prea simplu și viclean,
și drumul rătăcit;
dar, după multe și vii peregrinări,
călăuzit de Sus, răs-
Crucea am găsit.

Petru J. // Arad, 20.11.2016

Spectral

În jocul ce mi l-a propus, El
Îmi aprindea lumini,
De care, întunericu-mi
Fățarnic folosindu-se,
Afișa nenumărate sclipiri.
Alunecând spre somnolență,
Am început să visez,
Iar în vis traversarea barierei
Devenea curcubeu, ce plutea agale
De-a lungul șiragului infinit.
Începutul era beznă, negând adevărul.
Zburând prin mărgelele spectrale,
Am atins invizibilul ultraviolet
Pe care, în sfârșit, Îl puteam vedea.
Era negația minciunii. Datorită vitezei,
Totul devenise orbitor de alb, iar eu
Nu voiam să mă mai trezesc.

Petru J. // Arad, 18.11.2016

Nebuloasa căderii

Scrutam depărtările celeste ale inimii
Prin vizorul sfredelitorului telescop
Al introspecției mele.
Reușeam să văd cu greu
Strălucirile neasemuitelor galaxii,
Din cauza unei nebuloase a căderii.
La început eram liniștit, apreciind
Nebuloasa ca efect al căderii inițiale.
Focalizând mai bine,
Mi-a apărut,
Pe norul de pulbere cosmică,
Holograma propriului eu.
Înțelesesem ce am de făcut:
Învăț a zbura
Spre Lumina de Dincolo.

Petru J. // Arad, 17.11.2016

„împărate, într-un ceas vei muri”

Imagine
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împăraţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „împărate, într-un ceas vei muri", sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.
Dar câţi săraci sunt a căror bogăţie este numai iubirea de Dumnezeu şi care, dacă li s-ar spune: „într-un ceas vei muri", ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că şi-a adus aminte de mine şi vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintâi tâlharul cel bun"? Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întâmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cântat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău după cuvântul Tău în pace" [Luca 2, 29].
Cuv. Siluan Athonitul

Masca

Socotind aprioric traversarea Lagunei
Ca pe o necesitate de nivel
Intelectual și-atât,
Cel scufundat era destul de încâlcit
În rațiunile-i algice, ca, mai apoi,
Încercând eliberarea din durere,
Pentru un timp să rămână captiv,
Dar extaziat, în mijlocul multiplelor
Informații multicolore de mărgean.
Epuizat în blocaj,
Ar fi trebuit să-și scoată masca agățată;
Oricum, oxigenul rațiunii i se terminase.
Dar n-avea puterea lepădării măștii,
În care credea.
Văzându-i disperarea,
O mână angelică i-o scoase.
Cu un ultim efort ajunse la suprafață și
Uitându-se înspre Cer,
Redeveni om.

Petru J. // Arad, 16.11.2016

Astăzi...

Deveneam, pe nepregătite,
Adept sinergic al
Spiritului înalt,
Plutind înspre catharsis,
Parcă neobservând amurgul.
Eram învăluit în misterul teandric,
Simțind cutremurul de început de eră
Plus treizeci și trei.
Lemnul din Eden devenise
Cruce!
Pre-împietrit, simțeam reumanizarea;
Îmi doream cu ardoare a fi de-a dreapta
Și să aud că mi se spune:
„Astăzi... !”

Petru J. // Arad, 16.11.2016

Trecerea

Mi-am încercat, cu intensitate,
Accesarea schimbării,
Cu mult înainte de inserția propriu-zisă.
Nu-mi amintesc bine trecerea
Prin stratosferă, decât că
Vedeam orașele micșorându-se, prin
Transparența imaterială
A foștilor ochi,
Tocmai deveniți telurici.
***
Este copleșitoare
Inserarea în El.

Petru J. // Arad, 15.11.2016

„Maicuta mea! Dulcea mea Maicuta!”

Imagine
Toti sfintii au alcatuit laude pentru Maica Domnului. Eu n-am aflat pana acum mai frumoasa si mai dulce lauda ca aceasta, pentru a i-o aduce in fiecare clipa: "Maicuta mea! Dulcea mea Maicuta! In mainile tale sa ajunga sufletul meu atunci cand va iesi din trup, si prin mainile tale sa fie dat Creatorului sau, Fiului tau Cel Unul-Nascut."
Altceva nu dorim mai mult, Maicuta noastra, decat sa ne dam sufletul atunci cand vom fi cuprinsi de iubirea dumnezeiasca cea arzatoare, de dragostea aceea care aprinde totul, atunci cand sufletul nostru arde si mintea inceteaza orice miscare si o suflare bine mirositoare ca o adiere usoara o acopera ca fiind sub nor, cand simturile inceteaza si domneste Cel dorit, iubirea, dragostea si viata, dulcele Iisus.
De aceea, fiice ale Tatalui ceresc si mostenitoare ale Imparatiei Sale, lucrati, siliti-va, plangeti, bucurati-va, varsati lacrimi de dragoste. Adanciti sufletul vostru in Cel ce S-a dus in adancuri cu trupul Sau pentru a ne mantui pe no…

Raza intrusă

Mi-am pus ochelarii de interior și am coborât
Să inspectez interstițiile dintre fotonii unei raze
Venite de curând, ce părea
Că nu luminează suficient.
Printre cristalele de gânduri iluminate
Sau umbrite de rațiune,
Am întâlnit, strălucitor și străveziu, rubinul;
El este un cuget sângeriu ce m-a atras instant
Și am aflat că îndeobște acumulează razele venite.
Raza recentă nu obținuse viză de intrare,
Nefiind parte a Luminii transcendente.
Dar, totuși, licărea și ea o lumină oarecare.
„Este o imitație periculoasă”, am auzit o voce;
O voce cu aripi aurii, ce radia dulci sentimente.
M-am oprit rugându-mă.
Vocea a-nțeles că pe Ea o rog
Și-ndată alungă raza intrusă.

Petru J. // Arad, 14.11.2016

Sfaturi ale Staretilor Macarie si Ambrozie de la Optina

DRAGOSTEA SI SMERENIA sunt tot atat de strans legate precum lumina de caldura. Acolo unde este smerenie, sunt de toate. Iar acolo unde nu este smerenie, nu este nimic, chiar daca omul ar face minuni. Aratati smerenie! "Fericiti cei curati cu inima." Cel smerit nu este cu putina sa nu fie si curat cu inima. De aceea cei smeriti “vor vedea pe Dumnezeu”.
Sa va smeriti! Sa le suferiti pe toate! Exersati-va in smerenie si rabdare. Sa castigati rabdare in sufletul vostru! CEL CE ARE PACE IN SUFLET, INLAUNTRUL LUI, ACELA SI IN TEMNITA SE SIMTE CA IN RAI.
Muzica este o arta. Dar exista si o muzica a sufletului. ESTE SENINATATEA SUFLETEASCA. Aceea despre care spune Evanghelia:”Luati jugul Meu asupra voastra si va smeriti cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara”. Iata, acestea sunt seninatatea si odihna. Ati invatat matematica? Stiti ce inseamna semnul “=”? inseamna odihna sufletului, fericire, muzica, armonie, adica armonia tutu…

Izgonirea din Rai

Adam și Eva știau că-i bună ascultarea,
Iar neascultarea-i rea și la pedeapsă duce;
Ei, mai târziu, săvârșind neascultarea
Mai limpede au înțeles necazul ce-l aduce.

Gustând din pom căzut-au în pedeapsă
Neascultând opreliștea lui Dumnezeu;
Pedeapsa învățându-i mai temeinic, prin cercare
Că bine e s-asculți, iar să n-asculți de El, e rău;

De-aceea „al cunoştinţei binelui şi răului”
Pomul din mijlocul Grădinii fusese botezat;
Și nu Domnul, ci diavolul i-a izgonit din Rai,
Din contră, Hristos în Eden pe tâlharul l-a băgat.

Protopărinții un singur păcat au săvârșit
Pe când tâlharul mulțime de păcate grele,
Dar el, tâlharul, în Rai, -nainte de apostoli a intrat,
Minune ce dă nădejde mântuirii tale și a mele.

(Adaptare după „Omilii la Facere” ale Sf. Ioan Gura de Aur)

jp // Arad, 11.11.2016

Emoție de toamnă

Cad frunzele peste tăcerile adânci,
Acoperind tristețile ce dăinuie în mine.
Valuri de gânduri se lovesc de stânci,
Căutând cu strășnicie ființa să-mi domine.

Cobor plângând lăuntricele-mi trepte
Și-o altă inimă – a sufletului – o-ntâlnesc,
Ce Sfinte Liturghii Cerești dorește să asculte;
Cu ea, în raze de Tabor, slăvind, eu mă unesc.

De-acuma, omul din afară un aliat având,
Este Nădejdea ce din adâncuri te ridică,
Cu aripi de necreate energii zburând
Și îndrăznind, nu va mai fi muncit de frică.

Petru J. // Arad, 5.11.2016

Dobândirea

Multe morale și etici bântuie prin lume,
Dar nu pe-acelea Biserica ne-nvață.
Biserica îndumnezeirea ne-o gătește,
Prin Har, să trecem de la moarte la Viață.

„Teoria păcatului” ne este conșientizare,
Dar nu alungă din noi întunecimea.
Lumina lăuntrică ne este transformare
Când inimile noastre vor primi Treimea.

Fi-vom mai înduhovniciți, nu mai morali,
Când pe Hristos în noi Îl vom sălășlui;
Acolo unde-i Fiul și Tatăl deopotrivă este,
Astfel, deodată și Duhul Sfânt vom dobândi.

jp // Arad, 4.11.2016