Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2017

Astăzi s-au împlinit 28 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca

Imagine
”Şi anul acesta, în data de 28 noiembrie, a fost ridicat parastasul întru pomenirea părintelui Arsenie, anul acesta la 28 de ani de la trecerea sa la Domnul. A fost oficiată Sfânta Liturghie de diminieaţă, arhierească, de un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreaşfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Presfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcopul Locţiitor al Episcopiei Daciei Felix. După oficierea sfintei liturghii, ierarhii s-au deplasat la mormântul părintelui Arsenie, unde au săvârşit slujba parastasului. Cu această ocazie, ca în fiecare an, a fost prezent un număr foarte mare de pelerini, mii de credincioşi au fost. Cum se obişnuieşte, se primeşte şi o pomană de către pelerini. Vin oameni din toată ţara” , a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al E

Smerenia - mândria

Închipuirea de sine îi face pe cei atinşi de ea iubitori de arătare şi de slavă, căci a-ţi închipui că eşti ceva nu te lasă să şi fii cu adevărat. De aceea deşertăciunea este şi se numeşte neexistenţă. Închipuirea că eşti ceva se iveşte atunci când nu eşti ceea ce-ţi închipui, sau vrei să acoperi lipsa a ceea ce vrei să arăţi că eşti. Ea este împreunată totdeauna cu nesinceritatea şi cu lipsa de smerenie; iar cu aceasta nu se poate clădi nimic pentru că nu recunoşti solul tău real pe care trebuie să clădeşti, sau că numai Dumnezeu este solul tare pe care poţi să clădeşti tainic. Iar eu ca un preaviclean n-am ezitat a-l ispiti pe bătrân întrebându-l ce a cugetat stând în genunchi dinaintea mesei. “Privindu-mi superiorul, zise, ca pe Însuşi Hristos, n-am socotit niciodată că-mi porunceşte el, ci Însuşi Dumnezeu. Atunci stăteam rugându-mă Domnului ca înaintea jertfelnicului şi nu ca înaintea oamenilor. Nimic rău nu am cugetat despre păstorul meu, din credinţa şi dragostea ce le am fa

Secvențe TRINITAS: Capela Spitalului Clinic de Urgență Floreasca (09 10 2017)

Imagine
Trinitas TV Realizator: Alina Buzea

Marian Moise - Acatiste mp3

Imagine
   Acatist de multumire - Slava lui Dumnezeu pentru toate Acatist pentru cei adormiti Acatistul Domnului Iisus Hristos Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare Acatistul Sfintilor Brancoveni Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfantului Gheorghe Acatistul Sfintei Parascheva Acatistul Sfantului Nectarie de la Eghina Acatistul Sfantului Duh pentru luminarea mintii Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului Acatistul Sfantului Antonie de la Iezer Acatistul Sfantului Calinic Acatistul Sfantului Ierarh Nicolae Acatistul Sfantului Ioan Hozevitul Acatistul Sfantului Mare Mucenic Mina Acatistul Sfantului Mucenic Valeriu Gafencu Acatistul Sfintei Mare Mucenite Ecaterina Acatistul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Acatistul Sfintilor Marturisitori din inchisori sur

Partea 2 din 2. Staretul meu Iosif Isihastul (Audiobook)

Imagine

Partea 1 din 2. Staretul meu Iosif Isihastul (Audiobook)

Imagine

Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie

Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Mânăstirea Radu Vodă din București.

Hramul Schitului Românesc Lacu

Imagine
7 spre 8 noiembrie 2017: A avut loc privegherea pentru praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, protectorul Schitului Lacu din Muntele Athos. Slujba s-a ținut, după rânduială, la biserica principală a Schitului (kiriakon).

4 Noiembrie - Sfântul Sfinţit Mucenic Nicandru, Episcopul Mirelor

Imagine
   Sfântul Nicandru a fost luminat cu credinţa şi pus la lucrarea cea sfinţită de către Sfântul Apostol Tit. Deci, întorcând pe mulţi elini de la rătăcire şi aducându-i la Hristos, a fost prins de păgâni şi adus înaintea lui Livanie comitul, spre întrebare, silindu-l să se lepede de Hristos. Iar dacă a văzut că nu poate, a poruncit să-l lege de nişte cai iuţi şi, fugărind caii, să-l târască pe robul lui Hristos.     Deci, fiind târât îndelungă vreme, s-a înroşit pământul cu sângele lui, căci i se rănise trupul, lovindu-se pe pământ de pietre şi de lemne; şi era gata să moară, dacă Domnul nu l-ar fi întărit pe el, în nişte chinuri ca acestea.     După aceasta, fiind abia viu, l-au aruncat în temniţă şi-l chinuiau acolo cu foamea şi cu setea. Iar Domnul îl hrănea cu pâine cerească şi îi tămăduia rănile. Apoi, după câtăva vreme, iarăşi a fost scos la întrebare şi, nesupunându-se poruncii chinuitorului, a fost spânzurat pe lemn, strujit cu unghii de fier şi ars cu făcli