31 mar. 2017

Virtutea nu are clopotel sa sune

Stii ce inseamna sa nu ispitesti, ci sa fii ispitit? Sa nu furi, ci sa fii furat? Sa binecuvantezi si sa fii blestemat? Sa fii milostiv si sa te nedreptateasca, tu sa lauzi si ei sa te judece? Sa vina fara nici un motiv si sa te controleze, sa strige continuu ca esti un ratacit - toata viata ta? Si tu sa stii bine ca nu este asa cum spun ei. Si sa vezi clar ispita care ii determina la acestea. Si tu sa te caiesti si sa plangi ca fiind cauza tuturor, ca atunci cand toate ar fi adevarate.

Acestea sunt cele mai puternice. Pentru ca esti luptat de aceia si lupti si tu cu tine insuti pentru a te convinge ca este asa cum spun oamenii, fara sa fie in fapt asa. Sa vezi ca dreptatea este in intregime de partea ta si sa te convingi pe tine insuti ca nu ai dreptate. Aceasta este, sora mea, arta artelor si stiinta stiintelor. Sa te biciuiesti pana cand te vei convinge pe tine insuti sa numesti lumina intuneric si intunericul lumina. Sa fuga de la tine orice drept. Sa se stinga orice dorinta de inaltare. Sa devii nebun cu deplina stiinta.

Virtutea nu are clopotel sa sune, sa-ti atraga curiozitatea, sa privesti, sa o vezi. Este har nematerial ai lui Dumnezeu. De ce am numit-o har? Deoarece nu se vede, nu poate fi cuprinsa, nu poate fi inchipuita, nu poate fi colorata. Dar al lui Dumnezeu. Minune de negrait, de neinteles si de necuprins.

Gheron Iosif - Marturii din viata monahala

29 mar. 2017

Pericolul neoranduielii

Povestea Gheron Iosif despre un calugar imbunatatit pe nume Teofilact, pe care l-a cunoscut in Muntele Athos, ca tinea cu strasnicie la respectarea programului de viata si a ordinii. Se pare ca ar fi spus unui frate ce dorea sa se nevoiasca alaturi de el: "Asculta, fiule, daca vei ramane cu mine, vreau ca in viata ta sa ai o randuiala si un program, pentru ca fara acestea nu te faci calugar. Priveste in jur lucrurile noastre, asa cum ti le spun: acolo este urciorul nostru, alaturi ceasca, acolo sunt lighenele, dincolo posmagii si celelalte, precum le vezi. Vreau sa le gasesc totdeauna acolo. Daca din intamplare faci vreo greseala, prima data iti voi aduce aminte de locul exact al lucrului, dar nu voi suferi a doua oara. Daca continui pentru a treia oara neoranduiala, te voi ruga sa-ti iei lucrurile tale si sa pleci, ca macar pe mine sa nu ma tulburi, daca tu nu vrei sa te folosesti".

sursa: crestinortodox.ro

27 mar. 2017

Minuni ale Sf. Spiridon al Trimidundei

- clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă;
- când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
- în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;
- în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;
- în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea):

"Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă".
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.
Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.
La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.

24 mar. 2017

„Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce”

Nu faptele sunt principalul lucru in viaţă; principalul este starea inimii îndreptată către Dumnezeu.

Domnul este pe Cruce. Treci, cu mintea, alături de El şi gândeşte-te cu ce ochi te-ar privi El de pe Cruce. Rămâi mai mult în această cugetare şi conştiinţa îţi va lămuri clar totul. Puneţi acum pe primul loc facerea a ceea ce este pe placul Domnului şi reorânduiţi toate celelalte. După cerinţele acestui singur scop…şi aşezarea voastră lăuntrică are să se schimbe. Pe dinafară, totul va rămâne la fel, doar inima se va face nouă. Asta este tot. E mult oare?

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce. Ce e această cruce? Necazurile, întristările de tot felul ce vin în tot timpul, dinăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului. Acolo unde nu e această cruce, nu poate fi vreun creştin.

Sf. Teofan Zăvorâtul

22 mar. 2017

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Arată-mi postul tău prin lucruri”

Prin care, vei zice?

De vei vedea sărac, miluieşte-l; de vei avea vrăşmaş, împacă-te cu el; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l zavistui; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea.

Şi nu numai gura să postească, ci şi ochiul, şi auzul şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului nostru.

Să postească mâinile curăţindu-se de răpire şi de lăcomie.

Să postească picioarele, depărtându-se din căile ce duc la priveliştile fărădelegii.

Să postească ochii, învăţându-se să nu caute niciodată la feţe frumoase, nici să iscodească cele străine. Că hrană a ochilor este privirea. Dacă privirea va fi păcătoasă, vatămă postul şi răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobeşte postul.

Foarte necuviincios este, ca prin post, să ne oprim de bucate şi chiar de cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm şi de cele oprite.

Nu mănânci carne? Să nu mănânci, dar nici cu ochii să nu pofteşti.

Să postească şi auzul. Iar post al auzului este a nu primi grăiri de rău şi clevetiri, că zice: „Auz deşert să nu primeşti”.

Să postească şi gura de cuvinte de ruşine şi de ocară. Că ce folos este când ne depărtăm de carne de pasăre şi de peşte, iar pe fraţi îi mâncăm şi îi muşcăm.

Omilii şi cuvântări

20 mar. 2017

Ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul

[..] de nici una nu se bucura Dumnezeu asa de mult, ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare, ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros, pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare si bautura, sau alta osteneala de nevointa a trupului, decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururea la Dumnezeu. [...] ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul si decat orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare.

Patericul egiptean

18 mar. 2017

Cuvânt ”viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie…”

Părinții Bisericii au fost în comuniune de viață cu Dumnezeu. De aceea și cuvântul lor este ”viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și care pătrunde chiar până la despărțitura dintre suflet și duh” (vezi Evrei 4, 12). Cuvântul lor era și este capabil (putea și poate) să vindece și să renască ”inima înfrântă și smerită (încărcată)” nu numai a contemporanilor lor, dar și a oamenilor tuturor epocilor, până la sfârșitul veacurilor. Cuvântul patristic are putere duhovnicească permanentă și valoare veșnică inestimabilă.

Mai ales, însă, în epoca de azi, care e caracterizată de criza valorilor, a instituțiilor (legilor), de pierderea de către om a sensului vieții, de globalizarea nivelatoare a modului de viață și, în principal, de subestimarea persoanei omenești, avem mare nevoie de cuvântul patristic experiementat, autentic. Omul este o ființă practică (n.tr.–care trăiește pe baza experienței), întotdeauna caută experiența, chiar și pe cărări amăgitoare și întunecate. Însă, în orice prăpastie a păcătoșeniei ar cădea, el nu își pierde niciodată stăpânirea pe sine, intuiția lui. Când ia legătura cu oameni adevărați - icoane ale adevăratului Dumnezeu - prin intermediul cuvintelor lor recunoaște ceea ce este autentic. Pentru că niciodată omului nu i se va schimba de către Dumnezeu, Creatorul lui, menirea sa înaltă, care este îndumnezeirea.

Exact din acest motiv există tradiția în mănăstirile Sfântului Munte Athos ca starețul mănăstirii să rostească un cuvânt catehetic, de îndemn către pelerini, dar și către membri obștii mănăstirii.

14 mar. 2017

Pr. Stefan Negreanu: Luminarea mintii

Pentru a asculta inregistrarea "Pr. Stefan Negreanu: Luminarea mintii" (30m 51s), porniti player-ul de mai jos:


Pentru a download-a fisierul mp3 (8.4 MB), dati click aici…

12 mar. 2017

Să iubim mult Biserica

Pentru a păstra unitatea dintre noi trebuie să facem ascultare de Biserică, de episcopii ei. Ascultând de Biserică, ascultăm de Hristos Însuşi. Hristos voieşte să fim o turmă, cu un păstor.

Să ne doară pentru Biserică. Să o iubim mult. Să nu îngăduim a fi judecaţi reprezentanţii ei. În Sfântul Munte, duhul pe care l-am învăţat a fost cel ortodox, adânc, sfânt, tăcut, fără dezbinări, fără certuri şi judecăţi. Să nu-i credem pe cei ce judecă cele sfinte. Şi chiar de am vedea cu ochii noştri vreun lucru rău săvârşit de un sfinţit slujitor, să nu o credem, să nu ne gândim la asta, nici să o transmitem mai departe. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mădularele laice ale Bisericii, pentru fiecare om. Toţi suntem Biserica. Cei ce judecă Biserica pentru greşelile reprezentanţilor ei, chipurile pentru a ajuta la îndreptare, fac o mare greşeală. Aceştia nu iubesc Biserica. Şi, fireşte, nici pe Hristos. Iubim Biserica atunci când îmbrăţişăm fiecare mădular al ei şi facem tot ceea ce face Hristos. Ne jertfim, priveghem, facem totul ca şi Acela, Cel care ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa (I Petru 2, 23).

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 157)

sursa: doxologia.ro

2 mar. 2017

„Cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani?”

Sa spui Domnului cele de mai jos:
"O, Preaiubitul meu, Preadulce Iisuse Hristoase! Cine Te-a rugat pentru mine si cine s-a rugat la Tine de m-ai adus pe lume si de m-am nascut din parinti buni si credinciosi [...]? Cat de mult trebuie sa Te iubesc eu si sa-Ti multumesc pentru darul atat de mare si pentru binefacerea ce mi-ai facut? Si sangele meu de mi-as varsa pentru Tine, nu este de ajuns pentru a-Ti multumi.

Si, iarasi, Preadulcele meu Mantuitor, cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani, inca din copilarie pacatuind? Si nu Te-ai scarbit de mine vazandu-ma nedreptatind, furand, maniindu-ma, lacomindu-ma dupa mancaruri si dupa altele, pizmuind si toata rautatea savarsind; si chiar pe Tine, Dumnezeul meu, Te-am hulit prin faptele mele.

Iar Tu, Doamne, n-ai trimis moartea ca sa ma ia in pacat fiind, ci m-ai rabdat cu multa dragoste. O, daca as fi murit, as fi ajuns in iadul cel vesnic! Cat de mare este bunatatea Ta, Doamne!"

Gheron Iosif - Marturii din viata monahala

Cea mai citita postare