Postări

Se afișează postări din mai, 2018

CE ESTE SMERENIA?

Imagine
...V-ați pus vreodată această întrebare???...
...Greu răspuns...
...Si totusi răspunsul la această întrebare este mai presus de măsurile şi legile omeneşti.
...Pentru că smerenia nu are o definiție...

...Smerenia înseamnă să dorești Cerul în tine dar să nu uiți că te hranesti încă cu roadele pământului...

...Smerenia înseamnă să dai ce ai in suflet fără să ceri nimic în schimb...

...Smerenia înseamnă ca atunci când se face prezența, nimeni să nu răspundă, pentru că în momentul în care vezi că ești smerit, atunci ai căzut în cea mai mare înșelate...

...Smerenia înseamnă să fii cu predica de pe munte și cele 9 Fericirii în suflet ...
... dar să vezi că te-ai inzapezit pe muntele celor 10 Porunci și cauți să alergi la rugul aprins al credinței.

...Smerenia înseamnă să vrei sa ajungi pe Muntele Taborului dar să te impotmolesti pe anevoiosul drum al postului

...și mai cu seamnă să te gândești mereu la cuvintele Evangheliei și să oftezi că nici pe sfert nu le-ai împlinit...

... Smerenia nu…

Iubirea mă cheamă

Imagine
Din volumul "În capcana timpului"

„umblarea în faţa lui Dumnezeu”

Imagine
Mai este un fel de rugăciune ce se numeşte "starea înaintea Domnlui", când cel ce se roagă se concentrează în întregime înlăuntrul inimii şi Îl contemplează acolo cu mintea pe Dumnezeu, Care este de faţă cu el şi în el, însoţind această contemplare cu simţăminte corespunzătoare acestei priviri şi anume: cu frica de Dumnezeu şi cu unirea cea de evlavie, pricinuită de negrăita măreţie a Lui, cu dragostea şi cu lăsarea în voia Lui, cu zdrobirea inimii şi cu sufletul gata de orice jertfă...
La starea aceasta se poate ajunge adâncindu-ne în rugăciunea obişnuită, cea prin cuvânt, cu mintea şi cu inima. Cine se roagă mult şi aşa cum se cuvine, va vedea că aceste stări i se vor întâmpla din ce în ce mai des, astfel încât până într-un sfârşit, starea aceasta poate să i se statornicească înlăuntrul său. Ea se numeşte atunci "umblarea în faţa lui Dumnezeu" şi este o rugăciune neîncetată. Într-o asemenea stare a petrecut Sf. Prooroc David, care mărturiseşte despre sine însuşi…

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Arată-mi postul tău prin lucruri”

Imagine
Prin care, vei zice?
De vei vedea sărac, miluieşte-l; de vei avea vrăşmaş, împacă-te cu el; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l zavistui; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea.
Şi nu numai gura să postească, ci şi ochiul, şi auzul şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului nostru.
Să postească mâinile curăţindu-se de răpire şi de lăcomie.
Să postească picioarele, depărtându-se din căile ce duc la priveliştile fărădelegii.
Să postească ochii, învăţându-se să nu caute niciodată la feţe frumoase, nici să iscodească cele străine. Că hrană a ochilor este privirea. Dacă privirea va fi păcătoasă, vatămă postul şi răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobeşte postul.
Foarte necuviincios este, ca prin post, să ne oprim de bucate şi chiar de cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm şi de cele oprite.
Nu mănânci carne? Să nu mănânci, dar nici cu ochii să nu pofteşti.
Să postească şi auzul. Iar post al auzului este a nu primi gră…

Boala trupului este mai presus si mai tare decat postul

Imagine
[..] de nici una nu se bucura Dumnezeu asa de mult, ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare, ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros, pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare si bautura, sau alta osteneala de nevointa a trupului, decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururea la Dumnezeu. [...] ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul si decat orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare.
Patericul egiptean

„Cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani?”

Imagine
Sa spui Domnului cele de mai jos: "O, Preaiubitul meu, Preadulce Iisuse Hristoase! Cine Te-a rugat pentru mine si cine s-a rugat la Tine de m-ai adus pe lume si de m-am nascut din parinti buni si credinciosi [...]? Cat de mult trebuie sa Te iubesc eu si sa-Ti multumesc pentru darul atat de mare si pentru binefacerea ce mi-ai facut? Si sangele meu de mi-as varsa pentru Tine, nu este de ajuns pentru a-Ti multumi.
Si, iarasi, Preadulcele meu Mantuitor, cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani, inca din copilarie pacatuind? Si nu Te-ai scarbit de mine vazandu-ma nedreptatind, furand, maniindu-ma, lacomindu-ma dupa mancaruri si dupa altele, pizmuind si toata rautatea savarsind; si chiar pe Tine, Dumnezeul meu, Te-am hulit prin faptele mele.
Iar Tu, Doamne, n-ai trimis moartea ca sa ma ia in pacat fiind, ci m-ai rabdat cu multa dragoste. O, daca as fi murit, as fi ajuns in iadul cel vesnic! Cat de mare este bunatatea Ta, Doamne!"
Gheron Iosif - Marturii din viata mona…

„Dumnezeule, Iti place ceea ce fac acum?”

Imagine
Adevaratul monah, insa, trebuie sa fie ocupat ziua si noaptea de contemplarea lui Dumnezeu; si cand mananca, si cand doarme, si cand lucreaza, si cand merge. Deoarece Dumnezeu este cel mai aproape de noi toti si putem sa vorbim continuu cu El. In fata privirii tale este Dumnezeu. In mintea ta este Dumnezeu. In cuvantul tau, in respiratia ta, in mancarea ta; oriunde privesti este Dumnezeu. In Acesta vietuim, in El ne miscam. Acesta ne tine in bratele Sale parintesti.
Deci, striga continuu: "Dumnezeule, Iti place ceea ce fac acum ? Dumnezeule, este voia Ta aceasta ?" si continuu, ziua si noaptea, sa vorbesti lui Dumnezeu, cu toata simplitatea, ca un fiu fata de Tatal sau. Atunci vei simti si dragostea Tatalui si grija dumnezeiasca. Si iubesti, din moment ce esti iubit. Si te temi ca sa nu gresesti fata de voia Lui dumnezeiasca. Si tremuri ca nu cumva sa superi pe bunul tau Parinte, care te iubeste atat de mult si fara nici un interes propriu. El a murit pentru tine pe Cruce. …

„împărate, într-un ceas vei muri”

Imagine
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împăraţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „împărate, într-un ceas vei muri", sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.
Dar câţi săraci sunt a căror bogăţie este numai iubirea de Dumnezeu şi care, dacă li s-ar spune: „într-un ceas vei muri", ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că şi-a adus aminte de mine şi vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintâi tâlharul cel bun"? Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întâmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cântat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău după cuvântul Tău în pace" [Luca 2, 29].
Cuv. Siluan Athonitul

Plansul de neinteles

Imagine
Omul trebuie sa aiba un motiv sa planga. Daca nu plange de greutati sau de bucurie, dar plange, este considerat a fi bun de internat. Nu mai ai nevoie de explicatii cand stii ca cineva plange pentru ca locuinta i-a luat foc, ca cineva drag i-a murit sau de bucurie ca cel iubit are parte de impliniri. Dar ca sa plangi pacatele, e de neinteles. Si ramane de neinteles pentru cel care nu a simtit niciodata ca instrainarea de Dumnezeu nu este adevarata viata.
Impartasim cu usurinta starea celui ce plange din cauza banilor, a carierei, a privilegiilor si a celor asemenea acestora. Si ne este usor, pentru ca plansul din astfel de situatii este cel al nefericirii, tristetii, neajunsurilor prin care si noi am trecut poate sub alte chipuri.
Dar cel care isi plange pacatele, iti ramane strain. Plansul sau e de neinteles. Plange zambind. Nu suspina. Iti pare ca e un plans comandat, unul care a fost cerut sa sensibilizeze oamenii si care trebuie remunerat. Si nu-l poti intelege pe acest om si nic…

Coliba „Sfântul Ipatie” de la Katunakia – Aşezăminte româneşti din Muntele Athos

Imagine
Acest mic aşezământ monahală, fără paraclis, cu un izvoraş şi două-trei terase în jurul ei, a fost ctitorit în prima jumătate a veacului al XX-lea, de către un monah român plecat din obştea Chiliei româneşti „Sfântul Ipatie” de pe moşia Mănăstirii Vatoped.
La 11 iulie 1967 aici s-a aşezat Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, ce căuta să vieţuiască într-un loc uscat, după operaţia de plămâni. Viaţa la Katunakia era liniştită, nerăspândită şi foarte săracă. Ca lucru de mână, sculpta iconiţe în lemn de chiparos, cu chipul lui Hristos Răstignit, al Maicii Domnului şi al Sfântului Ioan Teologul. Vindea puţine pentru a se întreţine, iar pe cele mai multe le dădea de binecuvântare. De asemenea făcea şi iconiţe ştanţate, pe care de asemenea le dădea de binecuvântare.
Câţiva metri mai încolo mai era încă o colibă din tablă în care vieţuise prin anii 1950 bătrânul Efrem Talas. Acolo Stareţul Paisie mergea adesea, se ruga şi simţea mult har. La o sută de metri mai sus era o peşteră, r…

Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare–mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Imagine
Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu „Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie. A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pă…

Dacă nu poți să iubești, măcar să nu urăști

Imagine
„Hristos nu vrea ca tu să porți vreunui om ură sau supărare, sau mânie, sau să ții minte răul în nici un chip și pentru nici un lucru vremelnic.”

Înfrânează iuțimea sufletului cu dragostea; vestejește partea poftitoare a lui cu înfrânarea; înaripează partea rațională a lui cu rugăciunea. Și lumina minții nu se va întuneca niciodată.
Cele ce risipesc dragostea sunt acestea: necinstirea, păgubirea, defăimarea, fie că sunt îndreptate împotriva credinței, fie împotriva vieții; apoi bătăile, rănirile și cele următoare. Și acestea fie că se întâmplă cuiva personal, fie vreunuia dintre rudele sau prietenii lui. Prin urmare, cel ce stinge dragostea prin vreuna din acestea încă n-a cunoscut care este scopul poruncilor lui Hristos.
Silește-te pe cât poți să iubești pe tot omul. Iar dacă nu poți încă, cel puțin să nu urăști pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei disprețui lucrurile lumii.
Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăști pe el, ci blestemul și pe dracul care a pus la cal…

Contemplarea, extazul sau răpirea

Imagine
Pe om îl află duhul rugăciunii şi îl trage înlăuntrul inimii. E ca şi cum cineva ar lua pe altul şi l-ar trage cu putere dintr-o încăpere în alta. Aici sufletul este legat de o putere din afară şi se ţine cu plăcere înlăuntru atâta timp cât asupra lui stă duhul care l-a aflat.
Cunosc două trepte ale acestei aflări. La întâia sufletul vede tot, îşi dă seama de sine însuşi, cât şi de starea lui din afară şi poate să judece toate şi să călăuzească liber şi poate chiar să curme această stare, când vrea. Și asta trebuie să fie de înţeles. La Sfinţii Părinţi însă, şi mai ales la Sfântul Isaac Sirul, mai este încă o a doua treaptă a rugăciunii, care ni se dă sau se află în noi. Mai presus de treapta ce am arătat, la el se găseşte şi rugăciunea pe care dânsul o numeşte extazul sau răpirea.
Și aici de asemenea duhul rugăciunii îl află pe om dar sufletul, care este tras, intră în astfel de vederi ale descoperitorilor, încât îşi uită starea lui din afară, nu mai cugetă, ci numai contemplează ş…

Profesioniştii cu părintele Ilarion Dan (@TVR1)

Imagine

„Acest foc, mic de tot la început, este lucrarea darului dumnezeiesc”

Imagine
Avem însă o rugăciune pe care omul o face de la sine şi avem o rugăciune pe care omul o aduce în dar Celui ce se roagă (I Regi, 2, 9). Cine n-o cunoaşte pe cea dintâi? Trebuie să fie cunoscută însăşi cea din urmă, măcar întru începuturile ei. Când cineva începe să se apropie de Domnul, cea dintâi lucrare - pe care o face - este rugăciunea. El începe să se ducă la biserică, iar acasă se roagă după cărticica lui de rugăciuni, sau fără ea; dar gândurile îi fug mereu. Nu le poate stăpâni deloc. Dar pe măsură ce îşi dă osteneala în rugăciune, gândurile mai mult i se liniştesc şi rugăciunea ajunge mai curată.
Totuşi, văzduhurile sufletului nu se curăţă până nu se încinge în suflet focul cel duhovnicesc. Acest foc, mic de tot la început, este lucrarea darului dumnezeiesc, dar nu a unui dar deosebit, ci a unuia de obşte, pentru toţi: El se descoperă ca o urmare a unei anumite curăţiri ce se împlineşte în toată aşezarea normală a omului ce râvneşte la el. Când se va încinge acest mic foc, adi…

Ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange

Imagine
Se mai spunea, ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand, a zis:

Fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange.
Patericul egiptean