Postări

Se afișează postări din mai, 2017

David - film

Imagine

"Sfanta Treime, sau la inceput a fost iubirea"

Din moment ce existenta noastra presupune Un Dumnezeu care ne-a creat din iubire, inseamna ca Acest Dumnezeu trebuie sa fie in mai multe Persoane Care Se iubesc, si Care din si pentru iubire ne-au creat si pe noi;
-Aceste Persoane in care exista Dumnezeu, Se iubesc, Una este Tata, Alta este Fiu, Cealalta este Duh Sfant;
-Nu pot fi mai mult de Trei Persoane, fiindca a patra, sau mai multe,ar relativiza existenta Celei de a Treia;
-Toate Aceste Persoane, fiindca Se iubesc, au totul in comun, adica aceeasi fiinta sau substanta, dar nu au din ea o treime Fiecare, ci Fiecare o are pe aceeasi una si infinita in totalitate; de altfel, o fiinta infinita nu se poate imparti la trei sau la alt numar;
-Cu toate ca au aceeasi fiinta/substanta in totalitate in comun, Cele Trei Persoane raman si sunt distincte;
-Tatal este numai Tata, Fiul este numai Fiu, Duhul Sfant este numai Duh Sfant;
-Toate Cele Trei Persoane nu au un inceput al existentei Lor, sunt dintotdeauna Toate;
-Chiar daca Tatal naste…

Icoanele in cultul ortodox

Noi ne inchinam Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care ii reprezinta.
Pe Maica Domnului si pe Sfinti ii cinstim in ultima analiza pentru faptul ca in ei straluceste Hristos, pentru faptul ca in ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezinta pe cei ce sunt locasurile pnevmatizate ale lui Hristos, a carui umanitate e desavarsit pnevmatizata prin Duhul Sfant, unit prin fiinta cu ipostasul acestei umanitati. [...] Cand credinciosul se roaga in fata icoanei, nu se roaga ei, ci lui Hristos. Privind la ea, privirea lui se indreapta spiritual spre Hristos, asa cum mama privind la fotografia fiului ei, vorbeste cu el, desi ea nu confunda fotografia fiului cu fiul insusi. Ea uita de fotografie, asa cum credinciosul uita de icoana. Mama zambeste fiului, credinciosul se roaga lui Hristos, stand in fata icoanei si privind la ea. Icoana si prototipul sunt cuprinse deodata prin simtire si gandire, fara sa fie confund…

Dumnezeu, fiica mea, este peste tot, si ochiul Lui vede toate

Dumnezeu, fiica mea, este peste tot, si ochiul Lui vede toate. Iar daca se face ca nu vede, inseamna ca asteapta pocainta. Ori de cate ori noi gresim - fie putin, fie mult - Acela vede deoarece este prezent, dar noi nu-L vedem deoarece suntem ca pruncii in cunostinta. Cand ne pedepseste, pentru a ne intoarce privirea spre El, noi credem ca suferim pe nedrept. Si totusi, cand ne smerim, se deschid ochii sufletului nostru si cunoastem ca toate cate le face Domnul sunt bune foarte; atunci Il vedem ca Tata al nostru Multmilostiv, plin de dragoste si bunatate.
Gheron Iosif
“Marturii din viata monahala” Vol. 2

Diavolul se teme de metanier și de rugăciune

Imagine
Cuvinte de folos din Patericul Sfântului Munte Monahul Procopie de la Chilia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, Schitul Sfânta Ana, avea mare dorință să învețe muzică, ca să-L slavoslovească și el pe Dumnezeu ca și ceilalți monahi. Dar fiindcă era puțin fals, părinții evitau să-l învețe muzică. Monahul Procopie avea de la Dumnezeu harisma de a rosti neîncetat rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, și în mâna sa cea stângă ținea mereu metanierul, de care nu se despărțea niciodată.
Într-o zi, fiind foarte mâhnit pentru că nu putea afla pe nimeni care să-l învețe muzică și, preocupat fiind peste măsura de aceasta, a încetat să mai rostească rugăciunea. Mergând prin pustie, deodată s-a arătat înaintea lui un bătrân cuvios, necunoscut monahului, care i-a spus:
- Frate Procopie, ce ai de ești atât de mâhnit? Ce te preocupă?
Atunci monahul Procopie i-a răspuns:
- Ce să am, Gheronda, vreau și eu să învăț puțină muzică și nu aflu…

Fara voia lui Dumnezeu nici nu ne imbolnavim nici nu murim

A venit la noi odata un calugar care fusese in Elvetia pentru ca suferea de trei boli groaznice nevindecabile. Cheltuise multi bani si multe medicamente. Era bogat. Cineva i-a spus sa vina la mine si sa-mi spuna gandurile sale. Mi-a fost mila de el. I-am spus ca o sa se faca de indata bine, numai sa creada ca Dumnezeu poate sa-l vindece. Daca ar fi sa va scriu toata istoria, cat m-am chinuit sa-l conving, ar trebui sa va scriu patru coli cel putin.
Nici nu voia sa plece, nici nu se lasa convins. Pana cand Dumnezeu a lucrat si a auzit acela o voce in chip omenesc: " De ce nu asculti, ca sa te faci bine?" Si asa s-a vindecat. Eu ii ceream sa manance ceea ce medicii spuneau ca daca mananca va muri si sa-si puna toata nadejdea in Dumnezeu. In felul acesta ii ceream sa paraseasca cunoasterea si sa urmeze credintei. In loc sa manance de zece ori pe zi, cum i se spunea, i-am spus sa manance o singura data si sa-si puna nadejdea in Dumnezeu. Numai trei zile l-a incercat Dumnezeu si…

În firea căzută a omului, binele este amestecat cu răul

Imagine
 Sfântul Ierarh
Ignatie Briancianinov


Ţi-a venit în minte un gând bun? Opreşte-te! În nici un caz nu te grăbi să-l pui în practică fără a-l examina, fără a medita. Simţi în inimă vreo înclinaţie bună? Opreşte-te! Nu te lăsa dus de ea. Consultă Evanghelia. Vezi dacă gândul tău cel bun, înclinaţia ta cea bună sunt conforme cu sfintele învăţături ale Domnului. Vei vedea foarte repede că nu există nici o legătură între binele evanghelic şi binele firii omeneşti căzute. Binele firii noastre căzute este amestecat cu răul, de aceea el însuşi a devenit rău, după cum o mâncare delicioasă şi sănătoasă, devine otravă când este amestecată cu aceasta.
Păzeşte-te să faci binele firii căzute. Făcându-l, vei lucra la propria ta cădere, vei cultiva în tine părerea de sine şi mândria, şi vei sfârşi prin a te asemăna bine cu demonii. Dimpotrivă, împlinind binele după Evanghelie, ca un adevărat şi credincios ucenic a lui Dumnezeu-Omul, vei deveni asemenea cu El.
[…]
Domnul ne porunceşte să renunţăm compl…

Rugăciunea minții în familie - Starețul Haralambie

Sunt multe familii care, cel puţin de două ori pe zi, fac rugăciune în comun.
Fericitul Stareţ considera două lucruri ca fiind absolut necesare pentru sporirea duhovnicească a monahului.
Primul este ascultarea, iar al doilea îndeplinirea cu acrivie a îndatoririlor duhovniceşti, anume: canonul personal, canonul de rugăciune la chilie şi partici­parea regulată la slujbele obşteşti.
Fiindcă mulţi cred că nevoinţele duhovniceşti sunt numai pentru monahi, fericitul Stareţ accentua întotdeauna că acestea sunt valabile pentru toţi creştinii care se nevoiesc, fireşte, pe măsura puterilor lor.
Faţă de clerici era atât de aspru, încât refuza să-i mărturisească pe cei care nu săvârşeau slujbele zilnice motivând că nu vin oamenii la biserică în fiecare zi. „Preotul este cel care cheamă turma cu rugăciunea, aşa cum ciobanul îşi cheamă oile sale.” Pe clericii care nu aveau posibilitatea să meargă la biserică îi sfătuia „ca slujbele zilnice să le citească acasă, la vremea lor”. Dar să şi liturghisea…

„Invredniceste-ma, Doamne, sa Te iubesc atat cat ma iubesti Tu!”

Cand auzi pe Apostolul Pavel ca spune "Cine ma va desparti de iubire", nu este Pavel cel care spune, ci Iubirea insasi striga Iubirii in contul lui Pavel. De aceea "cel care ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el; pentru ca Dumnezeu este iubire". Si unde cade aceasta iubire arde, dar nu mistuie. Esti insetat, dar setea nu se stinge.
Iti arde inima de iubire si striga : "Unde esti, iubirea mea cea dulce, Iisuse al meu, Lumina vietii mele?" si mai mult arde iubirea, pana cand inceteaza orice simtire. Iubitul meu fiu, altceva sa nu ceri, fara numai iubire: "Invredniceste-ma, Doamne, sa Te iubesc atat cat ma iubesti Tu!"
Gheron Iosif “Marturii din viata monahala” Vol. 2

Staretul Tadei de la Vitovnita – film

Imagine
"Cum ne sunt gandurile, asa ne este si viata..."



Pentru ce suferă omul pe pământ?

Pentru ce suferă omul pe pământ, pentru ce duce ne­cazuri şi îndură rele?
Suferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit viază Duhul Sfânt şi El dă sufletului libertatea, pacea, iu­birea şi fericirea. Suferim pentru că nu-l iubim pe frate. Domnul zice: „Iubiţi-vă unii pe alţii şi veţi fi ucenicii Mei" [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu.
Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfânt şi în deplinătatea ei e cunoscută numai prin Duhul Sfânt. Dar este şi o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci când se străduieşte să împlinească poruncile lui Hristos şi se teme să nu întristeze pe Dumnezeu; şi aceasta e un lu­cru bun. În fiecare zi însă trebuie să ne silim spre bine şi să învăţăm din toate puterile smerenia lui Hristos.
Cuv. Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Despre dragoste

Aceasta, deci, sa cunosti cu multa exactitate, fiul meu iubit: ca altceva este porunca iubirii, implinita prin fapte spre iubire de frati reciproca, si altceva este lucrarea Iubirii dumnezeiesti. Pe cea dintai pot toti oamenii sa o implineasca daca doresc si se straduiesc sa o faca, pe cea de-a doua, insa, nu. Aceasta pentru ca nu se implineste prin faptele noastre si nici nu este din vointa noastra, cand vrem si cum vrem noi. Ci aceasta tine de izvorul Iubirii, preadulcele nostru Iisus, care ne daruieste, daca voieste, cum voieste si cand voieste El.
Iar noi, cei care umblam in simplitate, care pastram poruncile si ne rugam cu lacrimi si cu durere, in rabdare si staruinta, care pastorim bine oile lui Ietro ca oarecand Moise - adica miscarile si cugetele bune si duhovnicesti ale mintii in fierbinteala zilei, iar in frigul noptii razboaielor si ispitelor neintrerupte, pe care le strivim cu multa osteneala si cu smerenie - ne invrednicim de vederea cea dumnezeiasca si de privirea adanc…

Spovedania incepe acasa

Sfintii Parinti, spunand ca "acela care isi vede pacatele este mai mare decat acela care invie mortii", arata cat de mare este cunoasterea de sine, smerenia si pocainta. Acest lucru este insa aproape cu neputinta aceluia care se spovedeste doar de cateva ori pe an, iar si atunci in chip mecanic.
Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: "Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene, facuta de buna voie, cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic."
Spovedania zilnica

Cugetarea la pacatele personale nu trebuie sa ne paraseasca niciodata, zilnic fiind datori sa ne vedem patimile si rautatile care ne inrobesc. Acela care isi uita pacatele sau trece prea usor peste greselile personale va ajunge sa vada numai greselile celor de langa el, pe cand acela care se indeletniceste mai mult cu privirea spre pacatele sale, n…