Postări

Se afișează postări din mai, 2017

Icoanele in cultul ortodox

Noi ne inchinam Domnului Hristos si cinstim pe Maica Domnului si pe Sfinti, si prin icoanele care ii reprezinta. Pe Maica Domnului si pe Sfinti ii cinstim in ultima analiza pentru faptul ca in ei straluceste Hristos, pentru faptul ca in ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru ca ele reprezinta pe cei ce sunt locasurile pnevmatizate ale lui Hristos, a carui umanitate e desavarsit pnevmatizata prin Duhul Sfant, unit prin fiinta cu ipostasul acestei umanitati. [...] Cand credinciosul se roaga in fata icoanei, nu se roaga ei, ci lui Hristos. Privind la ea, privirea lui se indreapta spiritual spre Hristos, asa cum mama privind la fotografia fiului ei, vorbeste cu el, desi ea nu confunda fotografia fiului cu fiul insusi. Ea uita de fotografie, asa cum credinciosul uita de icoana. Mama zambeste fiului, credinciosul se roaga lui Hristos, stand in fata icoanei si privind la ea. Icoana si prototipul sunt cuprinse deodata prin simtire si gandire, fara sa fie

Dumnezeu, fiica mea, este peste tot, si ochiul Lui vede toate

Dumnezeu, fiica mea, este peste tot, si ochiul Lui vede toate. Iar daca se face ca nu vede, inseamna ca asteapta pocainta. Ori de cate ori noi gresim - fie putin, fie mult - Acela vede deoarece este prezent, dar noi nu-L vedem deoarece suntem ca pruncii in cunostinta. Cand ne pedepseste, pentru a ne intoarce privirea spre El, noi credem ca suferim pe nedrept. Si totusi, cand ne smerim, se deschid ochii sufletului nostru si cunoastem ca toate cate le face Domnul sunt bune foarte; atunci Il vedem ca Tata al nostru Multmilostiv, plin de dragoste si bunatate. Gheron Iosif “Marturii din viata monahala” Vol. 2

Rugăciunea minții în familie - Starețul Haralambie

Sunt multe familii care, cel puţin de două ori pe zi, fac rugăciune în comun. Fericitul Stareţ considera două lucruri ca fiind absolut necesare pentru sporirea duhovnicească a monahului. Primul este ascultarea, iar al doilea îndeplinirea cu acrivie a îndatoririlor duhovniceşti, anume: canonul personal, canonul de rugăciune la chilie şi partici­parea regulată la slujbele obşteşti. Fiindcă mulţi cred că nevoinţele duhovniceşti sunt numai pentru monahi, fericitul Stareţ accentua întotdeauna că acestea sunt valabile pentru toţi creştinii care se nevoiesc, fireşte, pe măsura puterilor lor. Faţă de clerici era atât de aspru, încât refuza să-i mărturisească pe cei care nu săvârşeau slujbele zilnice motivând că nu vin oamenii la biserică în fiecare zi. „Preotul este cel care cheamă turma cu rugăciunea, aşa cum ciobanul îşi cheamă oile sale.” Pe clericii care nu aveau posibilitatea să meargă la biserică îi sfătuia „ca slujbele zilnice să le citească acasă, la vremea lor”. Dar s

„Invredniceste-ma, Doamne, sa Te iubesc atat cat ma iubesti Tu!”

Cand auzi pe Apostolul Pavel ca spune "Cine ma va desparti de iubire", nu este Pavel cel care spune, ci Iubirea insasi striga Iubirii in contul lui Pavel. De aceea "cel care ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el; pentru ca Dumnezeu este iubire". Si unde cade aceasta iubire arde, dar nu mistuie. Esti insetat, dar setea nu se stinge. Iti arde inima de iubire si striga : "Unde esti, iubirea mea cea dulce, Iisuse al meu, Lumina vietii mele?" si mai mult arde iubirea, pana cand inceteaza orice simtire. Iubitul meu fiu, altceva sa nu ceri, fara numai iubire: "Invredniceste-ma, Doamne, sa Te iubesc atat cat ma iubesti Tu!" Gheron Iosif “Marturii din viata monahala” Vol. 2

Despre dragoste

Aceasta, deci, sa cunosti cu multa exactitate, fiul meu iubit: ca altceva este porunca iubirii, implinita prin fapte spre iubire de frati reciproca, si altceva este lucrarea Iubirii dumnezeiesti. Pe cea dintai pot toti oamenii sa o implineasca daca doresc si se straduiesc sa o faca, pe cea de-a doua, insa, nu. Aceasta pentru ca nu se implineste prin faptele noastre si nici nu este din vointa noastra, cand vrem si cum vrem noi. Ci aceasta tine de izvorul Iubirii, preadulcele nostru Iisus, care ne daruieste, daca voieste, cum voieste si cand voieste El. Iar noi, cei care umblam in simplitate, care pastram poruncile si ne rugam cu lacrimi si cu durere, in rabdare si staruinta, care pastorim bine oile lui Ietro ca oarecand Moise - adica miscarile si cugetele bune si duhovnicesti ale mintii in fierbinteala zilei, iar in frigul noptii razboaielor si ispitelor neintrerupte, pe care le strivim cu multa osteneala si cu smerenie - ne invrednicim de vederea cea dumnezeiasca si de privirea ad

Spovedania incepe acasa

Sfintii Parinti, spunand ca "acela care isi vede pacatele este mai mare decat acela care invie mortii", arata cat de mare este cunoasterea de sine, smerenia si pocainta. Acest lucru este insa aproape cu neputinta aceluia care se spovedeste doar de cateva ori pe an, iar si atunci in chip mecanic. Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: "Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene, facuta de buna voie, cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic." Spovedania zilnica Cugetarea la pacatele personale nu trebuie sa ne paraseasca niciodata, zilnic fiind datori sa ne vedem patimile si rautatile care ne inrobesc. Acela care isi uita pacatele sau trece prea usor peste greselile personale va ajunge sa vada numai greselile celor de langa el, pe cand acela care se indeletniceste mai mult cu privirea spre pacate