ORIZONT ORTODOX

Păr. Lucian Farcașiu: „Intrarea Domnului în Ierusalim” (28.04.2024)

Cunoaşterea misticului este o cunoaştere experimentală şi nu una strict bazată pe raţiune. Aici este şi deosebirea dintre călugărul şi filozoful calabrez Varlaam, lipsit de simţ mistic, şi Sfântul Grigorie Palama. Varlaam Calabritul nega experienţa directă şi unirea nemijlocită cu Dumnezeu, susţinând o cunoaştere indirectă a Lui în această viaţă prin Scriptură, Tradiţia Bisericii sau prin intermediari creaţi (printre care include şi harul sau orice putere sau dar divin).    Varlaam afirma că vederea lui Dumnezeu va fi posibilă doar în veacul viitor, pe când Sfântul Grigorie consideră că această vedere începe încă din viaţa aceasta, fiind arvuna, garanţia şi pregustarea vieţii viitoare, căci dacă trupul trebuie să ia parte împreună cu sufletul la bunătăţile de negrăit (ale veacului viitor), este sigur că el trebuie să participe la aceasta, în măsura posibilului, chiar de pe acum, căci şi trupul are experienţa lucrurilor dumnezeieşti, când puterile pasionale ale sufletului se află n

La Biserica Ortodoxă „Sf. Maxim și Sf. Mina” a Facultății de Teologie Ortodoxă ARAD

Ce trece de la sufletul ce se bucură duhovniceşte la trup, chiar dacă se întîmplă să lucreze în trup, e duhovnicesc. Căci plăcerea trecînd de la trup la minte o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătăţindu-se prin împărtăşirea de ceea ce e mai bun, ci transmiţîndu-i mai vîrtos aceleia ceea ce e mai rău, în­ cît omul întreg e numit din pricina ei «trup», potrivit cu ceea ce s-a zis despre cei înecaţi prin mînia lui Dum­nezeu, că «nu va rămîne Duhul Meu în oamenii aceştia, pentru că sînt trupuri» (Facere VI, 3).  Dar tot aşa plăce­rea duhovnicească care, începînd de la minte, trece la trup, nestricîndu-se prin participarea la trup, preschimbă trupul şi-l face duhovnicesc. Căci acesta leapădă în acest caz poftele trupeşti cele rele şi nu mai atrage în jos sufletul, ci e dus în sus împreună cu el. Iar plăcerea duhov­nicească face pe om să fie duh, potrivit cu ceea ce s-a scris : «Cel ce se naşte din Duh, duh este» (Ioan III, 6). Toate acestea se fac vădite prin experienţă. Sf. Grigorie

Pr. Ștefan Negreanu: „Sf. Cuv. Maria Egipteanca” (21.04.2024)

În acest întuneric supraluminos (mai presus de lumină) dorim noi să ajungem şi să vedem şi să cunoaştem prin nevedere şi neştiinţă ceea ce e mai presus de vedere şi cunoştinţă, neputând fi văzut, nici cunoscut. Căci aceasta este a vedea şi cunoaşte cu adevărat; şi a lăuda în mod mai presus de fiinţă pe Cel mai presus de fiinţă, prin înlăturarea tuturor celor ce sunt.    E aşa cum cei ce fac o statuie naturală, înlăturând toate acoperămintele adause vederii curate a celui ascuns, descoperă, prin depărtarea aceasta, ceea ce e ascuns în el însuşi. Dar trebuie, cum socotesc, să lăudăm negaţiile, contrar afirmaţiilor. Căci începând de la cele mai dintâi, ajungem la acelea (de la afirmaţii la negaţii), coborând prin cele din mijloc la cele din urmă. Iar apoi, făcând din nou urcuşul de la cele din urmă la cele mai de la început, negăm toate, ca să cunoaştem în mod descoperit acea necunoştinţă care e acoperită de toate cele cunoscute în cele existente şi să vedem acel întuneric mai presus

Pr. Lucian Farcașiu: „Duminica Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Vindecarea fiului lunatic” (14.04.2024)

Iar semnele smeritei cugetări sînt: avînd cineva toată virtutea trupească şi sufletească, să se socotească pe sine şi mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind ; iar dacă i-ar veni vreo ispită de la draci sau de la oameni, să se socotească pe sine vrednic de acestea şi de altele mai multe, ca să-şi scadă puţin din datorie şi să afle la judecată o uşurare de muncile aşteptate. Fiindcă atunci cînd nu pătimeşte aşa ceva, mult se necăjeşte şi se nevoieşte, căutînd să afle ceva prin care să se silească pe sine. Iar cînd dobîndeşte aceasta, iarăşi se smereşte, ca unul ce luînd dar de la Dumnezeu şi neputînd afla ceva ca să întoarcă Fă­cătorului de bine, rămîne lucrînd pururea, socotindu-se pe sine şi mai îndatorat. Despre nepătimire Iar semnul nepătimirii, poate, acesta este: a rămî­ne în toate netulburat şi fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu, după Apostol, nemaiavînd nici o grijă de trup. Unul ca acesta se va nev

Pr. Petru Vamvulescu la Brateiu 3.02 2023

Pr. Lucian Farcașiu: „Duminica Sfintei Cruci” (7.04.2024)

Trinitas TV: Comori ale Ortodoxiei. Mănăstiri ortodoxe din Episcopia Caransebeșului (06 10 2019)

Nu vom putea învăţa să fim smeriţi, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Şi, până ce nu învăţăm să fim smeriţi, vom îndura multe dureri în inimă. Dumnezeu stă deoparte, îngăduie să primim durerea sub coasta stângă, să vedem ce miasmă avem acolo, să spunem: „M-a muşcat chiar de inimă, oh, şi nu-l pot ierta!” Cum să nu-l poţi ierta, când şi tu eşti la fel ca el, când şi tu ai mâniat pe mulţi în acelaşi fel? Învaţă acum să fii liniştit! Nu ne vom putea deprinde să fim smeriţi până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Sfinţii Părinţi spun: „Dacă nu ne vom osteni să ne smerim, Domnul nu va înceta să ne smerească El însuși.” Domnul nu va înceta să ne smerească prin cineva de lângă noi. Cineva ne va mânia, ne va împinge la o stare de mânie, până ce vom ajunge să rămânem liniştiţi când va vrea oareșicine să ne mânie. Atunci vom fi încercaţi. Și ne va ataca, dar noi vom rămâne liniștiți. Va năvăli din toate părţile, iar noi vom privi în linişte, ne vom păzi pacea lăuntrică –