Plăcerea duhovnicească face pe om să fie duh

Ce trece de la sufletul ce se bucură duhovniceşte la trup, chiar dacă se întîmplă să lucreze în trup, e duhovnicesc. Căci plăcerea trecînd de la trup la minte o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătăţindu-se prin împărtăşirea de ceea ce e mai bun, ci transmiţîndu-i mai vîrtos aceleia ceea ce e mai rău, în­ cît omul întreg e numit din pricina ei «trup», potrivit cu ceea ce s-a zis despre cei înecaţi prin mînia lui Dum­nezeu, că «nu va rămîne Duhul Meu în oamenii aceştia, pentru că sînt trupuri» (Facere VI, 3). 

Dar tot aşa plăce­rea duhovnicească care, începînd de la minte, trece la trup, nestricîndu-se prin participarea la trup, preschimbă trupul şi-l face duhovnicesc. Căci acesta leapădă în acest caz poftele trupeşti cele rele şi nu mai atrage în jos sufletul, ci e dus în sus împreună cu el. Iar plăcerea duhov­nicească face pe om să fie duh, potrivit cu ceea ce s-a scris : «Cel ce se naşte din Duh, duh este» (Ioan III, 6). Toate acestea se fac vădite prin experienţă.

Sf. Grigorie Palama - Filocalia 7