ORIZONT ORTODOX

Pr. Lucian Farcașiu: „Înmulțirea pâinilor” (30.07.2023)

Despre Focul care arde patimile şi purifică în Lumina care luminează, există un pasaj legat de o întâmplare pe care părintele Sofronie o va trăi în 1924. În ajunul Sfintelor Paşti, după Sfânta Împărtăşanie, Dumnezeu îl cercetează în sfârşit şi îi dă să contemple lumina necreată a Împărăţiei Sale. „Am perceput-o ca pe o atingere a veşniciei divine de duhul meu. Dulce, plină de pace şi de iubire, această lumină a rămas cu mine timp de trei zile. Ea a alungat întunecimile neantului care se ridica înaintea mea. Reînviam şi, odată cu aceasta, în mine şi cu mine, lumea întreagă reînvia. Singura înrobire adevărată este cea a păcatului. Singura libertate adevărată este cea a reînvierii în Dumnezeu”. Legată de cunoaşterea sa practică a misticii orientale, această experienţă a Luminii necreate, pe care nu va înceta să o aprofundeze, îi va da părintelui Sofronie o viziune pătrunzătoare a diferitelor moduri de contemplare, divină, umană sau demonică. Discernământul său îl va face, încă de la

Pr. Ștefan Negreanu: „Vindecarea a doi orbi şi a unui mut” (23.07.2023) 

Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, ieromonahul Arsenie de la mânăstirea Brâncoveanu . Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti . După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire.    Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele cele mai curate duhovniceşti, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete.   Pr. Dumitru Stăniloae - Filocalia II (Prefaţă la prima ediţie din 1947)

Cînd cei ce înaintează spre desăvîrşirea duhovnicească sînt luminaţi în parte, adică primesc o lumină numai în minte, atunci ei oglindesc slava Domnului în chip înţelegător şi sînt introduşi în cunoştinţa înţelegerii şi în taina descoperirii, fiind ridicaţi de la contemplarea celor ce sînt la Cel ce e mai presus de cele ce sînt (de făpturi). Cei ce se apropie de desăvîrşire şi nu o văd încă decît în parte sînt înspăimîntaţi înţelegînd nesfîrşirea şi necuprinderea celor ce le văd. Căci, pe măsură ce pătrund în lumina cunoştinţei, primesc cunoştinţa neştiinţei lor. Dar cînd realitatea spirituală le apare încă în chip neclar şi li se arată ca într-o oglindă şi e luminată numai în parte, ea va binevoi să se facă văzută şi mai mult şi să se unească prin împărtăşire cu subiectul iluminat, luîndu-l întreg în sine, cînd acest subiect va fi scufundat întreg în adîncul Duhului ca în sînul unui abis de nesfîrşite ape luminoase; atunci el urcă în chip negrăit la desăvîrşita neştiinţă, ca unul ce a

Cel ce stă la țărmurile mării vede noianul nesfârșit de apă, dar marginea lui nu o poate vedea, ci numai o parte oarecare. La fel cel ce s-a învrednicit să privească oceanul nesfârșit al slavei lui Dumnezeu și să-l vadă în chip înțelegător, îl vede nu atâta cât este, ci cât e cu putință ochilor înțelegători ai sufletului său.  Cel ce stă lângă mare, nu o privește numai pe aceasta, ci și intră atâta cât voiește în apele ei. Așa și cei ce voiesc, dintre cei duhovnicești, pot să se împărtășească și să contemple, prin cunoștință, lumina dumnezeiască, pe masura dorinței de care sunt purtați. Cel ce stă la țărmurile mării, atât timp cât se află în afara apelor, le vede pe toate și privește peste noianul apelor, dar când începe să intre în apă și să se scufunde în ea, pe măsură ce se afundă, părăsește vederea celor din afară. Așa și cei ce au ajuns la împărtășirea de lumina dumnezeiască: pe măsură ce înaintează în cunoștința dumnezeiască, se scufundă tot mai mult în neștiință. [...] Așa l

Pr. Ștefan Negreanu: „Vindecarea slugii sutașului” (2.07.2023)

Viaţa veşnică ni s-a arătat – viaţa veşnică „ce era de la-nceput, pe care am auzit-o, pe care cu ochii noştri am văzut-o şi mâinile noastre au pipăit-o” (I In. 1, 1). Şi cu toate acestea, în cel de-al doilea secol al istoriei descrise de Noul Testament, lumea continuă să trăiască în masă ca şi cum am fi încă în Vechiul Testament, fără nici cea mai vagă aşteptare a lui Mesia ce urmează să vină. Mai mult, nu ne ridicăm nici măcar la nivelul Legii lui Moise. Suferinţa ne învăluie din toate părţile. Văzduhul răsună de gemetele celor oprimaţi. Milioane şi milioane de oameni nefericiţi luptă, chiar dacă numai pentru o vreme, pentru a scăpa din moartea care îi calcă în picioare. Zi după zi auzim vorbindu-se de foamete, violenţe, masacre. Coşmarul n-are sfârşit. Alţii se străduiesc să găsească o cale de ieşire din întunericul ignoranţei lor spirituale: flămânzesc după adevăr. Dar atunci când acest adevăr, aparent atât de căutat, atât de dorit, se arată în întreaga sa desăvârşire