ORIZONT ORTODOX

Pr. Lucian Farcașiu: „Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic” (28.05.2023)

Astazi am primit scrisoarea ta plina de dragoste si de evlavie. Si ridicandu-mi mainile spre cer, cu caldura sufletului, cu dragoste fierbinte am inaltat spre cer glasul tainic al smeritei mele inimi : " Auzi-ma - am spus - dulcea mea iubire, Iisuse, Mantuitorul meu, Lumina cea mai presus de lumina, nascut din Tatal cel fara de inceput, cunoasterea si Adevarul, nadejdea si mangaierea mea, puterea si vartutea mea, dragostea si luminarea mea. Auzi-ma pe mine pacatosul si trimite peste sora mea lumina dumnezeiestii tale mangaieri si risipeste norii si inchizatoarea intunecatului si indureratului ei suflet. Cu stralucirea luminii Tale mangaie inima ei, pentru ca sa se micsoreze necazurile si nesfarsitele valuri ale ispitelor. Da, Doamne Iisuse Hristoase, Lumina care lumineaza rarunchii si inima omului, sufletul si trupul, maruntaiele si oasele, mintea si intelegerea si toate cele ce alcatuiesc cortul nostru cel pamantesc. Auzi-ma, Doamne, pe mine, cel ce ma rog pentru sora mea

Pr. Ștefan Negreanu: „Înălțarea Domnului” - la Mănăstirea Sihăstria Rarău – Hram (25.05.2023)

Si cat de mult am fost incercat la inceput! Tot spatele meu pana jos se umpluse de bube cat lamaia. Ma luptam cu patima, fara sa-mi schimb nici camasa de piele, nici haina. Mi-am pus in spate un rucsac si am dat ocol intregului Munte Sfant. Toate acele bube s-au spart singure si supurau pana la picioare. Si nu m-am schimbat, cum am spus, luptandu-ma din rasputeri si indurand totul. Camasa mea de piele se imbibase de materia care curgea. In gaurile ranilor puteai introduce degetul. Si nu am patit nimic. Pana astazi orice boala vine asupra mea o primesc cu multa bucurie si cu speranta ca-mi poate aduce somnul cel vesnic, sa ma aflu alaturi de Domnul meu Iisus Hristos. Dar nu a venit inca ceasul. Va veni insa curand. Moartea, care pentru multi este un lucru mare si infricosator, pentru mine este odihna, este un lucru dulce care va pune capat necazurilor lumii. Si o astept clipa de clipa. Gheron Iosif Marturii din viata monahala

Pr. Lucian Farcașiu: „Duminica Orbului din naștere; Sf. Împărați Constantin și mama sa Elena” (21.05.2023)

Fericitul Augustin scrie undeva că meditaţiile îl preocupau, şi se încurca în discuţii. Vedeţi, aici discuta „omul cel vechi” cu „cel nou”, cu omul cel în Hristos. Discuta. Mie nu-mi place să discut cu omul cel vechi. Adică, mă trage pe la spate de rasă, dar îndată întind mâinile către Hristos şi astfel îl dispreţuiesc prin dumnezeiescul har, nu mă gândesc la el. Precum pruncul deschide mâinile şi se aruncă în braţele mamei sale, aşa fac şi eu. Este o taină, nu ştiu dacă aţi înţeles subţirimea ei. Când vă străduiţi să fugiţi, în lipsa harului, de omul cel vechi, îl trăiţi. Prin har, însă, nu vă mai preocupă. Există în adânc. Toate rămân înlăuntrul nostru, şi cele urâte; nu se pierd. Prin har, însă, se prefac, se preschimbă. Nu spune rugăciunea Ceasului al nouălea „ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru”? Hristos voieşte să ne unim cu El şi aşteaptă afară de uşa sufletului nostru. De noi atârnă să primim harul dumneze

În vara anului 1898, Sfântul Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, alungat de la mitropolia sa din Egipt și fiind pe atunci director al Seminarului bisericesc Rizarion, după mai multe umilințe și necazuri pe care le-a îndurat fără să se plângă și cu răbdare creștinească, a făcut un pelerinaj în Sfântul Munte, către care privea totdeauna cu un dor aparte și unde, după alungarea sa din Egipt, avea intenția să se nevoiască ca monah. Ajuns la Protaton, în Karyes, s-a închinat la icoana făcătoare de minuni Áxion estí , a admirat frescele lui Pansélinos și a participat la câteva slujbe ca întâistătător, unde a simțit profund străpungerea inimii, pe care o simt doar cei care merg acolo și mai ales prima oară. [...] La Katunakia și la Obștea Danileilor, Sfântul Nectarie nu le-a spus cine este, ci s-a prezentat ca un oarecare monah simplu. La un moment dat, mergând pe jos către sfințita Karulia din vecinătate, așezată într-un loc accidentat, i-a descoperit unui pustnic cine era.

Păr. Ștefan Negreanu: „Duminica Samarinencei” (14.05.2023)

privești prin rotundul de piatră cerul oglindit de adâncuri vezi zboruri de păsări deasupra de nori nu știi dacă ești vie sau ultimul zbor te-a ridicat și pe tine aerul mângâiat de Lumina ce vine din ce în ce mai aproape îți alină durerile atâtor dorințe ale pierzării vasul din care bei tresare când auzi o voce spunându-ți: dă-mi să beau e început de timp vechiul timp deschide porțile încuiate ale memoriei cel nou întoarce popoare înspre apa vie ce-și trage izvorul din El și îți curge prin inimă /P.N.

Păr. Lucian Farcașiu: „Vindecarea Slăbănogului de la Vitezda” (7.05.2023)  

Nu ajungeţi sfinţi vânând răul. Lăsaţi răul. Să priviţi către Hristos, iar El vă va mântui. În loc să staţi în afara uşii şi să alungaţi răul, mai bine dispreţuiţi-l, nebăgându-l în seamă. Năvăleşte asupra voastră răul? Voi dăruiţi-vă toată puterea lăuntrică binelui, adică lui Hristos. Rugaţi-vă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă.” Ştie El cum să vă miluiască, în ce chip. Şi când vă umpleţi de bine, nu vă mai întoarceţi spre rău. Deveniţi, prin harul lui Dumnezeu, buni. Unde să mai afle răul loc atunci? Se risipeşte! Toate sunt cu putinţă împreună cu Hristos. Unde sunt osteneala şi strădania de a te face bun? Lucrurile sunt simple. Chemaţi-L pe Dumnezeu şi El va preface totul spre bine. Dacă-I daţi Lui inima voastră, nu va rămâne loc pentru celelalte. Când vă veţi îmbrăca în Hristos, nu veţi mai face nici o strădanie pentru virtute, căci v-o va da El. Vă apucă frica şi dezamăgirea? Întoarceţi-vă către Hristos. Iubiţi-L simplu, smerit, fără pretenţii, şi vă va izbăvi El Însu

Omul nu știe că poruncile pe care ni le-a dat Mântuitorul nu sunt un act de tiranie a lui Dumnezeu asupra creației sale, ci un mijloc de mântuire. Ele au menirea de a ne povățui pe drumul cel drept, care duce la Împărăția lui Dumnezeu, și de a ne abate de la calea cea largă care duce la moarte. Iubirea lui Dumnezeu se vede și din faptul că omul a fost lăsat liber. El are posibilitatea să aleagă, să facă bine sau rău, să urmeze calea iubirii și a jertfelniciei sau a răutății, a egoismului și a mândriei. Poruncile lui Dumnezeu sunt „lumină pe pământ”, după cum spune într-o rugăciune din slujba Miezonopticii, iar Biserica este spitalul duhovnicesc în care se vindecă cei răniți din pricina păcatelor, este locul hranei celei cerești și limanul celor înviforați și năpăstuiți.   Prin întreaga sa știință terapeutică, Biserica nu urmărește să-i asigure omului un simplu echilibru moral și social. Scopul ei este însăși înnoirea legăturii omului cu Dumnezeu și cu semenii, iar aceasta se plinește p