Postări

Nadejdea si increderea in Dumnezeu

Imagine
Desi e atat de necesar pentru razboiul nevazut sa nu ne incredem in noi insine, cum am spus, totusi, daca disperam, adica daca n-avem nici cea mai mica incredere in noi insine, e sigur ca ori vom dezerta din lupta, ori vom fi invinsi de vrajmasi. De aceea, in legatura cu completa renuntare la noi insine, e necesar sa avem si o perfecta nadejde si incredere in Dumnezeu, sperand sa primim numai de la El orice lucru bun, orice ajutor si orice izbanda.
Fiindca, dupa cum de la noi, care nu suntem nimic, nu asteptam nimic, din care cauza nu ne incredem deloc in noi, tot astfel ne vom bucura fara frica fata de Dumnezeu pentru orice victorie, indata ce am inarmat inima noastra cu o nadejde vie intr-Insul, ca sa primim ajutorul Lui, dupa cuvantul psalmistului: "Nu intoarce fata Ta de la mine si nu lepada cu manie pe sluga Ta, Tu esti ajutorul meu, nu ma lasa si nu ma parasi, Dumnezeul mantuirii mele" .
Dar aceasta nadejde si acest ajutor pot fi dobandite in chip hotarat. Patru sunt …

Osandirea ingaduita si neingaduita

Imagine
Un pustnic l-a vazut pe un oarecare frate pacatuind si a inceput sa planga. "Vai mie! - zicea el. Fratele meu greseste astazi, iar maine voi gresi eu!". Dupa aceasta, intorcandu-se catre ucenicul sau, a adaugat: "In orice greseala va cadea de fata cu tine vreun frate si cat de grea ar fi ea, sa nu-l osandesti, ci trebuie sa fii incredintat ca tu gresesti mai mult decat el, chiar daca el ar fi mirean.
Abatere de la aceasta pravila poti sa faci doar cand se intampla sa auzi pe cineva hulind pe Dumnezeu ori vorbind vreo erezie".
sursa: crestinortodox.ro

Istoria Bizantului. Lectia bizantina

Imagine
Film documentar realizat de Arhimandritul Tihon, autorul cărții "Nesfinții sfinți". O frumoasă sinteză istorică despre viața Imperiului Bizantin, care s-a destrămat treptat pe mâna greșelilor pe care le-a făcut si nu numai. O lecție necesară nouă celor ce trăim în secolul XXI într-o Europă fără Dumnezeu.

Ce sunt proorociile şi de ce nu sunt clare în privinţa timpului?

Imagine
Pentru credincioşi, proorocia nu are mare însemnătate, pentru că aceasta nu ne înştiinţează despre ceva nou pe care ar trebui să-l aflăm. Noi mergem „prin credinţă”, iar nu „prin vedere”. Aşadar, nu avem nevoie de informaţii despre cele ce se vor întâmpla în viitor, de vreme ce ne vor deveni cunoscute, iar noi le vom aştepta cu nădejde.
Prin proorocie Dumnezeu ne aduce la cunoştinţă că rămâne „credincios întru toate cuvintele Sale” (Psalmi 144, 13) şi ne întăreşte răbdarea prin aceea că ne descoperă în chip practic că rămâne întotdeauna cu noi. Valoarea cea mai însemnată o au proorociile care se referă la arătarea lui Dumnezeu Cuvântul şi care descoperă că El este unicul Restaurator şi Mântuitor al lumii, şi în special al omului, care s-a prăbuşit în stricăciune.
Aceasta a fost esenţa dorului şi a interesului nostru şi s-a realizat atunci când a venit „plinirea vremii”, precum Cuvântul însuşi a prevestit şi a pus în lucrare. Restul proorociilor pe care le descriu Sfintele Scripturi, …

Sfintii Constantin si Elena – 21 mai

Imagine
Acest mare între împăraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti.
Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi î…

Iubirea mă cheamă

Imagine
Din volumul "În capcana timpului"

„umblarea în faţa lui Dumnezeu”

Imagine
Mai este un fel de rugăciune ce se numeşte "starea înaintea Domnlui", când cel ce se roagă se concentrează în întregime înlăuntrul inimii şi Îl contemplează acolo cu mintea pe Dumnezeu, Care este de faţă cu el şi în el, însoţind această contemplare cu simţăminte corespunzătoare acestei priviri şi anume: cu frica de Dumnezeu şi cu unirea cea de evlavie, pricinuită de negrăita măreţie a Lui, cu dragostea şi cu lăsarea în voia Lui, cu zdrobirea inimii şi cu sufletul gata de orice jertfă...
La starea aceasta se poate ajunge adâncindu-ne în rugăciunea obişnuită, cea prin cuvânt, cu mintea şi cu inima. Cine se roagă mult şi aşa cum se cuvine, va vedea că aceste stări i se vor întâmpla din ce în ce mai des, astfel încât până într-un sfârşit, starea aceasta poate să i se statornicească înlăuntrul său. Ea se numeşte atunci "umblarea în faţa lui Dumnezeu" şi este o rugăciune neîncetată. Într-o asemenea stare a petrecut Sf. Prooroc David, care mărturiseşte despre sine însuşi…

Virtutea nu are clopotel sa sune

Imagine
Stii ce inseamna sa nu ispitesti, ci sa fii ispitit? Sa nu furi, ci sa fii furat? Sa binecuvantezi si sa fii blestemat? Sa fii milostiv si sa te nedreptateasca, tu sa lauzi si ei sa te judece? Sa vina fara nici un motiv si sa te controleze, sa strige continuu ca esti un ratacit - toata viata ta? Si tu sa stii bine ca nu este asa cum spun ei. Si sa vezi clar ispita care ii determina la acestea. Si tu sa te caiesti si sa plangi ca fiind cauza tuturor, ca atunci cand toate ar fi adevarate.
Acestea sunt cele mai puternice. Pentru ca esti luptat de aceia si lupti si tu cu tine insuti pentru a te convinge ca este asa cum spun oamenii, fara sa fie in fapt asa. Sa vezi ca dreptatea este in intregime de partea ta si sa te convingi pe tine insuti ca nu ai dreptate. Aceasta este, sora mea, arta artelor si stiinta stiintelor. Sa te biciuiesti pana cand te vei convinge pe tine insuti sa numesti lumina intuneric si intunericul lumina. Sa fuga de la tine orice drept. Sa se stinga orice dorinta de i…

Sfântul Ioan Gură de Aur: „Arată-mi postul tău prin lucruri”

Imagine
Prin care, vei zice?
De vei vedea sărac, miluieşte-l; de vei avea vrăşmaş, împacă-te cu el; de vei vedea pe prietenul tău sporind, nu-l zavistui; de vei vedea femeie frumoasă, trece-o cu vederea.
Şi nu numai gura să postească, ci şi ochiul, şi auzul şi picioarele, şi mâinile şi toate mădularele trupului nostru.
Să postească mâinile curăţindu-se de răpire şi de lăcomie.
Să postească picioarele, depărtându-se din căile ce duc la priveliştile fărădelegii.
Să postească ochii, învăţându-se să nu caute niciodată la feţe frumoase, nici să iscodească cele străine. Că hrană a ochilor este privirea. Dacă privirea va fi păcătoasă, vatămă postul şi răstoarnă toată mântuirea sufletului, iar de va fi după lege, împodobeşte postul.
Foarte necuviincios este, ca prin post, să ne oprim de bucate şi chiar de cele îngăduite, iar cu ochii să ne înfruptăm şi de cele oprite.
Nu mănânci carne? Să nu mănânci, dar nici cu ochii să nu pofteşti.
Să postească şi auzul. Iar post al auzului este a nu primi gră…

Boala trupului este mai presus si mai tare decat postul

Imagine
[..] de nici una nu se bucura Dumnezeu asa de mult, ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare, ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros, pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare si bautura, sau alta osteneala de nevointa a trupului, decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururea la Dumnezeu. [...] ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul si decat orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare.
Patericul egiptean

„Cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani?”

Imagine
Sa spui Domnului cele de mai jos: "O, Preaiubitul meu, Preadulce Iisuse Hristoase! Cine Te-a rugat pentru mine si cine s-a rugat la Tine de m-ai adus pe lume si de m-am nascut din parinti buni si credinciosi [...]? Cat de mult trebuie sa Te iubesc eu si sa-Ti multumesc pentru darul atat de mare si pentru binefacerea ce mi-ai facut? Si sangele meu de mi-as varsa pentru Tine, nu este de ajuns pentru a-Ti multumi.
Si, iarasi, Preadulcele meu Mantuitor, cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani, inca din copilarie pacatuind? Si nu Te-ai scarbit de mine vazandu-ma nedreptatind, furand, maniindu-ma, lacomindu-ma dupa mancaruri si dupa altele, pizmuind si toata rautatea savarsind; si chiar pe Tine, Dumnezeul meu, Te-am hulit prin faptele mele.
Iar Tu, Doamne, n-ai trimis moartea ca sa ma ia in pacat fiind, ci m-ai rabdat cu multa dragoste. O, daca as fi murit, as fi ajuns in iadul cel vesnic! Cat de mare este bunatatea Ta, Doamne!"
Gheron Iosif - Marturii din viata mona…

„Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce”

Imagine
Nu faptele sunt principalul lucru in viaţă; principalul este starea inimii îndreptată către Dumnezeu.
Domnul este pe Cruce. Treci, cu mintea, alături de El şi gândeşte-te cu ce ochi te-ar privi El de pe Cruce. Rămâi mai mult în această cugetare şi conştiinţa îţi va lămuri clar totul. Puneţi acum pe primul loc facerea a ceea ce este pe placul Domnului şi reorânduiţi toate celelalte. După cerinţele acestui singur scop…şi aşezarea voastră lăuntrică are să se schimbe. Pe dinafară, totul va rămâne la fel, doar inima se va face nouă. Asta este tot. E mult oare?
Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului purtător de cruce. Ce e această cruce? Necazurile, întristările de tot felul ce vin în tot timpul, dinăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului. Acolo unde nu e această cruce, nu poate fi vreun creştin.
Sf. Teofan Zăvorâtul

„Dumnezeule, Iti place ceea ce fac acum?”

Imagine
Adevaratul monah, insa, trebuie sa fie ocupat ziua si noaptea de contemplarea lui Dumnezeu; si cand mananca, si cand doarme, si cand lucreaza, si cand merge. Deoarece Dumnezeu este cel mai aproape de noi toti si putem sa vorbim continuu cu El. In fata privirii tale este Dumnezeu. In mintea ta este Dumnezeu. In cuvantul tau, in respiratia ta, in mancarea ta; oriunde privesti este Dumnezeu. In Acesta vietuim, in El ne miscam. Acesta ne tine in bratele Sale parintesti.
Deci, striga continuu: "Dumnezeule, Iti place ceea ce fac acum ? Dumnezeule, este voia Ta aceasta ?" si continuu, ziua si noaptea, sa vorbesti lui Dumnezeu, cu toata simplitatea, ca un fiu fata de Tatal sau. Atunci vei simti si dragostea Tatalui si grija dumnezeiasca. Si iubesti, din moment ce esti iubit. Si te temi ca sa nu gresesti fata de voia Lui dumnezeiasca. Si tremuri ca nu cumva sa superi pe bunul tau Parinte, care te iubeste atat de mult si fara nici un interes propriu. El a murit pentru tine pe Cruce. …

„împărate, într-un ceas vei muri”

Imagine
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împăraţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „împărate, într-un ceas vei muri", sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.
Dar câţi săraci sunt a căror bogăţie este numai iubirea de Dumnezeu şi care, dacă li s-ar spune: „într-un ceas vei muri", ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că şi-a adus aminte de mine şi vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintâi tâlharul cel bun"? Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întâmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cântat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău după cuvântul Tău în pace" [Luca 2, 29].
Cuv. Siluan Athonitul

Plansul de neinteles

Imagine
Omul trebuie sa aiba un motiv sa planga. Daca nu plange de greutati sau de bucurie, dar plange, este considerat a fi bun de internat. Nu mai ai nevoie de explicatii cand stii ca cineva plange pentru ca locuinta i-a luat foc, ca cineva drag i-a murit sau de bucurie ca cel iubit are parte de impliniri. Dar ca sa plangi pacatele, e de neinteles. Si ramane de neinteles pentru cel care nu a simtit niciodata ca instrainarea de Dumnezeu nu este adevarata viata.
Impartasim cu usurinta starea celui ce plange din cauza banilor, a carierei, a privilegiilor si a celor asemenea acestora. Si ne este usor, pentru ca plansul din astfel de situatii este cel al nefericirii, tristetii, neajunsurilor prin care si noi am trecut poate sub alte chipuri.
Dar cel care isi plange pacatele, iti ramane strain. Plansul sau e de neinteles. Plange zambind. Nu suspina. Iti pare ca e un plans comandat, unul care a fost cerut sa sensibilizeze oamenii si care trebuie remunerat. Si nu-l poti intelege pe acest om si nic…

«să se silească a iubi, chiar de nu are dragoste»

Imagine
Apropiindu-se cineva de Domnul, se cuvine mai înainte de toate să se silească către bine, chiar dacă inima sa nu vrea acest lucru, şi să aştepte totdeauna cu neclintită credinţă mila Lui; să se silească a iubi, chiar de nu are dragoste; să se silească a fi blând, chiar de nu are blândeţe; să se silească a fi milostiv şi a avea inimă milostivă; să se silească a fi dispreţuit, iar când este dispreţuit, să îndure cu îndelungă-răbdare […]; să se silească spre rugăciune, chiar de este lipsit de rugăciune duhovnicească.

Deci văzând Dumnezeu pe unul ca acesta că aşa se luptă şi cu sila, împotriva voii inimii sale, vine către Domnul, îi dă lui adevărata rugăciune a Duhului, îi dă lui adevărata dragoste, blândeţea, milosârdiile îndurărilor (Col. 3, 12) şi adevărata bunătate - într-un cuvânt, îl umple de roadele Duhului.
Sf. Macarie cel Mare

Coliba „Sfântul Ipatie” de la Katunakia – Aşezăminte româneşti din Muntele Athos

Imagine
Acest mic aşezământ monahală, fără paraclis, cu un izvoraş şi două-trei terase în jurul ei, a fost ctitorit în prima jumătate a veacului al XX-lea, de către un monah român plecat din obştea Chiliei româneşti „Sfântul Ipatie” de pe moşia Mănăstirii Vatoped.
La 11 iulie 1967 aici s-a aşezat Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, ce căuta să vieţuiască într-un loc uscat, după operaţia de plămâni. Viaţa la Katunakia era liniştită, nerăspândită şi foarte săracă. Ca lucru de mână, sculpta iconiţe în lemn de chiparos, cu chipul lui Hristos Răstignit, al Maicii Domnului şi al Sfântului Ioan Teologul. Vindea puţine pentru a se întreţine, iar pe cele mai multe le dădea de binecuvântare. De asemenea făcea şi iconiţe ştanţate, pe care de asemenea le dădea de binecuvântare.
Câţiva metri mai încolo mai era încă o colibă din tablă în care vieţuise prin anii 1950 bătrânul Efrem Talas. Acolo Stareţul Paisie mergea adesea, se ruga şi simţea mult har. La o sută de metri mai sus era o peşteră, r…

Sfântul Paisie Aghioritul, o lucrare–mărturie a Mitropolitului Ierotheos Vlachos

Imagine
Sfântul Paisie Aghioritul
Autor Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului 
Editura Sophia 2018 / 200 pagini
Traducere de Protos. Theofan Munteanu „Cum aș putea să exprim în câteva cuvinte ce mi-a dăruit acest om sfânt? Singurul lucru pe care îl pot spune este că în preajma sa simțeam că Dumnezeu este viu, iar fericitul Stareț era un «organism viu». Așa cum viața biologică se transmite din generație în generație prin organisme vii, nu moarte, tot astfel și viața duhovnicească se transmite de la o generație la alta prin organisme vii, precum Sfântul Paisie. A fost un teolog empiric, trăitor, un mare sfânt al Bisericii noastre, deși nu a studiat teologia la școli înalte. Se distingea printr-o minunată simplitate, în care întrezăreai o adâncă maturitate duhovnicească. Spunea cuvinte dintre cele mai simple, de multe ori pline de umor, care aveau o putere uimitoare. Cuvântul său cădea în sufletul fiecărui om asemenea fulgilor de nea care se aștern pe pământ lin, dănțuind. Îmbracă totul în alb și pă…

Dacă nu poți să iubești, măcar să nu urăști

Imagine
„Hristos nu vrea ca tu să porți vreunui om ură sau supărare, sau mânie, sau să ții minte răul în nici un chip și pentru nici un lucru vremelnic.”

Înfrânează iuțimea sufletului cu dragostea; vestejește partea poftitoare a lui cu înfrânarea; înaripează partea rațională a lui cu rugăciunea. Și lumina minții nu se va întuneca niciodată.
Cele ce risipesc dragostea sunt acestea: necinstirea, păgubirea, defăimarea, fie că sunt îndreptate împotriva credinței, fie împotriva vieții; apoi bătăile, rănirile și cele următoare. Și acestea fie că se întâmplă cuiva personal, fie vreunuia dintre rudele sau prietenii lui. Prin urmare, cel ce stinge dragostea prin vreuna din acestea încă n-a cunoscut care este scopul poruncilor lui Hristos.
Silește-te pe cât poți să iubești pe tot omul. Iar dacă nu poți încă, cel puțin să nu urăști pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei disprețui lucrurile lumii.
Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăști pe el, ci blestemul și pe dracul care a pus la cal…

Contemplarea, extazul sau răpirea

Imagine
Pe om îl află duhul rugăciunii şi îl trage înlăuntrul inimii. E ca şi cum cineva ar lua pe altul şi l-ar trage cu putere dintr-o încăpere în alta. Aici sufletul este legat de o putere din afară şi se ţine cu plăcere înlăuntru atâta timp cât asupra lui stă duhul care l-a aflat.
Cunosc două trepte ale acestei aflări. La întâia sufletul vede tot, îşi dă seama de sine însuşi, cât şi de starea lui din afară şi poate să judece toate şi să călăuzească liber şi poate chiar să curme această stare, când vrea. Și asta trebuie să fie de înţeles. La Sfinţii Părinţi însă, şi mai ales la Sfântul Isaac Sirul, mai este încă o a doua treaptă a rugăciunii, care ni se dă sau se află în noi. Mai presus de treapta ce am arătat, la el se găseşte şi rugăciunea pe care dânsul o numeşte extazul sau răpirea.
Și aici de asemenea duhul rugăciunii îl află pe om dar sufletul, care este tras, intră în astfel de vederi ale descoperitorilor, încât îşi uită starea lui din afară, nu mai cugetă, ci numai contemplează ş…