Fără dragoste ești doar zgomot
Poți să știi tot. Poți să ai argumente, doctrine, limpezimi intelectuale. Poți vorbi frumos, poți cânta, poți predica, poți înflăcăra audiențe. Poți să știi teologie, să cunoști Biblia pe de rost, să-ți înfrânezi trupul, să dai tot ce ai săracilor. Dar… dacă nu ai dragoste – reală, adâncă, curată – nu valorezi nimic.
Ești doar zgomot.
Așa spune Sfântul Apostol Pavel. Nu e vorba de romantisme. Nu e despre cuvinte drăguțe. E despre focul real care arde în inimă pentru celălalt. E despre acel ceva care, dacă lipsește, face totul inutil. Aramă sunătoare. Chimval răsunător. Adică o bucată de metal care face gălăgie. Frumos pe dinafară. Zero pe dinăuntru.
Și asta doare. Pentru că mulți dintre noi trăim o formă de creștinism fără iubire. Spunem „Doamne, Doamne”, dar judecăm, bârfim, ne credem superiori. Ne batem cu pumnul în piept că „ținem dreapta credință”, dar în suflet e ură, dispreț, răceală. Știm dogme, dar nu știm să ascultăm. Ne rugăm, dar n-avem răbdare cu aproapele.
Poate că azi, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de creștini care nu mai fac gălăgie, ci care iubesc.
Nu pe cei perfecți. Nu pe cei ca ei. Ci pe oricine. Pe cei greu de iubit. Pe cei murdari, ciudați, răniți, rebeli, rătăciți. Pe cei care te calcă pe nervi. Pe cei care ți-au greșit. Pe cei care nici nu știu că au nevoie de iubire.
Hristos n-a venit pentru cei „bine crescuți religios”. A venit pentru pierduți. Și i-a iubit. Fără pretenții, fără condiții, fără teamă.
A iubit până la cruce.
Noi? Ne e greu să iubim și până la colțul străzii. Ne enervează oamenii care nu ne răspund cum vrem. Care nu gândesc ca noi. Care nu se schimbă repede.
Dar dacă tu ai fi fost iubit numai „când ai meritat”? Dacă Dumnezeu ți-ar fi vorbit doar când ai fost „în regulă”? Dacă El ar fi fost zgomot și atât?
Dragostea adevărată se recunoaște ușor: e blândă. Nu pizmuiește. Nu se trufește. Nu se poartă cu necuviință. Nu se aprinde de mânie. Nu ține minte răul. (1 Cor. 13, 4-5)
Întreabă-te sincer: ce faci tu din dragoste? Nu din datorie. Nu din orgoliu. Nu ca să fii lăudat. Nu ca să te simți bine. Ce faci pentru că iubești?
Dacă răspunsul e tăcere… poate e timpul să taci și tu. Să nu mai fii zgomot. Să te rogi să începi să iubești.
Nu te speria. Nu e târziu. Dragostea nu se învață la cursuri. Se cere cu lacrimi. Se primește în smerenie. Și se dă… ca pâinea caldă: simplu, din inimă, tuturor.
Fără ea, nu ești nimic.
