ORIZONT ORTODOX

Biserica ne invata ca trebuie sa-L vedem pe Hristos in toti oamenii care ne ies in cale. Dar, rational, putem avea o problema: Mantuitorul Hristos, fiind Fiul lui Dumnezeu intrupat, este pentru noi modelul suprem de Om. Greu ne este a-L vedea pe insusi Hristos in toti semenii nostri.
Sa incercam altfel, sa-l vedem pe celalalt mai bun decat pe noi, chiar daca nu pare a fi. Poate-l auzim injurand (sa nu fie!), sau il vedem facand alte uraciuni. Noi sa zicem in sinea noastra: „Doamne miluieste-l!” si sa gandim ca noi am facut pacate mult mai mari. Pe de alta parte, noi „ii vedem pacatele, dar nu-i stim pocainta”, cum spun Sfintii Parinti. Iar Sf. apostol și evanghelist Ioan ne spune: „Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.” (1Ioan 4,20)
Cuvantul Sfintei Scripturi adevereste ca suntem Temple ale Duhului Sfant (1Cor 6,19). Pare…

As dori sa-ti descriu ce înseamna liturghia, nu din carti sau tratate teologice, ci prin prisma propriei mele experiente de fost protestant confruntat cu o practica noua si oarecum ciudata pentru mine.Primul soc pe care-l are un protestant care vine la o slujba ortodoxa este acela al nenumaratelor “forme” care îi par “golite de continut”. Aceasta a fost cu siguranta reactia pe care eu însumi o aveam în trecut. Dar pentru mine lucrurile s-au schimbat acum. Unul din motivele acestei schimbari de perspectiva a fost întelegerea a ceea ce am putea numi “teologia oglindirii” sau “teologia icoanei”.În aceasta noua perspectiva am înteles ca Dumnezeu iubeste atât de mult lumea, oamenii, natura încât doreste sa fie prezent în ele. În puterea Lui creatoare, El vrea sa faca din întreaga existenta o reflectare a Lui Însusi. De aceea Hristos este icoana lui Dumnezeu si omul este icoana lui Hristos. Când rostim rugaciunea domneasca, spunem “Vie Împaratia Ta”, aceasta nefiind doar o chemare escatolog…

Sfinţenia se naşte din momentul în care conştiinţa veghează in faţa morţii? Sau adevărata sfinţenie s-a pierdut cînd asceţii, profeţii au rostit întîia rugăciune şi Hristos nu i-a dat răspunsul aşteptat?
Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.
Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.
Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc. (Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate…

Psalmul 33 al lui David ne arata ca adevarata vocatie a omului este aceea de lucrator al rugaciunii neincetate: "Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea.” Neputand sa-si implineasca aceasta menire, omul zilelor noastre, parca mai mult ca oricand in istorie, se vatama sufleteste prin vorbirea de rau a semenilor.
Indiferent de context, barfa nu poate fi bineplacuta lui Dumnezeu. Din binevestitori ai Adevarului, din marturisitori si rugatori, barfa ne transforma frecvent, in purtatori ai unor informatii care nu ne sunt de niciun folos, de multe ori, ai unor minciuni, pe care le propagam, aratand atat lipsa de intelepciune, cat si de iubire.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in una din omiliile sale, arata barfirea ca fiind pacatul cel mai usor de savarsit: "Daca nu suntem cu totul bagatori de seama, ea ne rapeste dintr-odata. Ca sa barfim, nu-i nevoie nici de vreme, nici de pregatiri, nici de cheltuieli, nici de alcatuiri. Numai sa vrem - si de indata…

din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”

363. Tot din jurnalul lui Cesare Pavese: „Singura regulă eroică: să fii singur singur singur. Cînd vei petrece o singură zi fără să presimţi sau să implici în vreun gest sau în vreun gînd de-al tău prezenţa altora poţi să te numeşti eroic. Sau, altfel, să fii Crist — adică să te anihilezi, Dar ai spus-o ieri — nimeni nu renunţă la ceea ce ştie — şi tu cunoşti prea multe lucruri. ” Să fii Crist? In secolul XX? Nu-i un orgoliu prea mare?

Da, da, da; de trei ori da: singurătatea este eroică şi fapta cea mai grea.

Ne este frică să fim singuri cu noi înşine. Ne trebuie continuu un zgomot de fond.

Singurătatea e o pedeapsă. (Amiralul Horia Măcelaru — cinci ani singur în celulă la Rîmnicul Sărat şi Harry Brauner — doisprezece ani de singurătate en savent quelque chose.) Monahul este omul care poate sta singur cu el însuşi.

Marea şcoală a monahismului e singurătatea. Să trăieşti ca şi cum pe ace…

Cultura vietii versus barbaria inimii (10 01 2016)
Realizator: Vasile Banescu
Invitat: Dan C. Mihailescu