ORIZONT ORTODOX

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită. – Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine! – Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?! În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui. Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii. – Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toa

Păr. Ștefan Negreanu: „Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” (27.12.2021  

Sfantul Stefan - primul diacon Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim. Sfantul Stefan - primul martir Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noast

Păr. Lucian Farcașiu: „A doua zi de Crăciun; †) Soborul Maicii Domnului” (26.12.2021)  

Păr. Ștefan Negreanu: „Nașterea Domnului” – cuvânt după Sf. Liturghie; (25.12.2021)    

"O, ce zarvă minunată!" - durerosul adevăr; text & lectură - prof. Cornel Constantin Ciomâzgă  

Păr. Lucian Farcașiu: „Genealogia Mântuitorului” (19.12.2021)

Dumnezeu premerge iubirii noastre şi cuprinde totul în iubirea Sa... Suntem înconjuraţi de ea... Dacă nu-i simţim razele care ne încălzesc, este datorită împietririi noastre în cele ale simţurilor... Dar este suficient ca sufletul să se elibereze cât de puţin din aceste legături şi să renunţe la orice pentru Dumnezeu, că Dumnezeu va intra în el... şi Se va împărtăşi cu el... şi sufletul se va trezi înviorat şi încălzit. Din acest izvor decurge apoi şi binefacerea faţă de aproapele şi desăvârşirea de sine. Începutul acestora este pocăinţa: ea duce la nevoinţele purificatoare ale ascetismului. Pe măsura purificării, inima se întăreşte în iubirea de Dumnezeu. O inimă cu totul curată are iubire deplină de Dumnezeu. Mare păcat că filozofii noştri l-au transformat pe Dumnezeu într-o idee... şi uită mereu că omul este o creatură căzută... El nu se mai poate restaura decât prin Domnul Iisus Hristos, prin Sfânta Biserică. [...] Astfel, căzuţi fiind, Domnul ne va tămădui în lăcaşul Său

Tot ce face omul începe în nevăzut, adică în taina inimii tale, când ţi-ai pus în inimă asta Dumnezeu a văzut şi dacă te-ai hotărât pentru acest asta este foarte probabil ca acel lucru o să înceapă să se înfăptuiască cândva în viaţa ta. Uitaţi, vă dau o pildă: un monah mi-a spus într-o zi: mă certasem cu un alt monah dintr-o altă mănăstire şi m-am căit după aceea şi am vrut să-mi cer iertare, dar nu mai voia să ştie de mine aşa era de rănit şi mi-am zis ce să fac, mâine-poimâine trebuie să plec, eu vreau să mă apropriu de Sfânta Împărtăşanie, ce să fac, am rănit pe fratele meu, cum o să pot să mă apropriu de Împărtăşanie, cum să continui viaţa pocăinţei mele că nu mă mai primeşte; eu vreau să-i cer iertare şi el nu vrea să audă nimic. Şi zice: mi-am amintit de un cuvânt din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Monahul acesta-i grec şi în greacă – îmi pare rău că în traducerea noastră nu reiese aşa – la pomeniri, după sfinţirea Tainelor când spune „pomeneşte Doamne pe cei car

Păr. Ștefan Negreanu: „Pilda celor poftiți la cină” (12.12.2021)

Sfantul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12 decembrie. Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni. Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, insula Cipru, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Numele sau se trage din cuvantul grecesc "σπυρις", care inseamna "cosulet impletit". Mai inainte de a fi hirotonit episcop, fiind casatorit si avand o fiica, Spiridon s-a indeletnicit cu pascutul oilor. Ramanand vaduv inca de tanar, sfantul a continuat sa-si creasca fiica de unul singur. Mai tarziu, fiica sfantului, Irina, va trece si ea la cele vesnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiasca, sfantul va imbratisa o viata ascetica, ch

  Calea care duce la aparitia patimilor implica mai intai momeala, adica gandul necurat adus in minte de vrajmas, apoi insotirea, care duce la primirea gandului strecurat de vrajmas, iar patima este rezultatul lucrarii gandului rau in fiinta omului. Lupta impotriva patimilor se realizeaza prin respingerea gandului rau din minte si prin rugaciune, fiindca fara Hristos nu se pot birui patimile. Filocalia considera ca adevarata cauza a patimilor sau nevrozelor nu rezida doar in subconstientul uman ca rezultat al refularii, ci este rezultatul influentei pe care fortele personale ale intunericului o exercita asupra omului, dupa cum defularea sau transfigurarea se realizeaza nu numai prin puteri naturale, ci, inainte de toate, cu puterea luminii necreate care vine din Hristos. Procesul eliberarii credinciosului din robia patimilor dobandeste astfel amploarea unui adevarat razboi nevazut, in centrul caruia se afla Logosul intrupat, Iisus Hristos, care confera credinciosului posibilitate

Păr. Ștefan Negreanu: „Sf. Ier. Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei” (6.12.2021)  

Păr. Lucian Farcașiu: „Tămăduirea femeii gârbove” (5.12.2021)

Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: "Frumos era la vedere şi bun la mâncare fructul ce m-a omorât". A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată. La vârsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie); acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie) în chinovie. Acolo a cunoscut vieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţii celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covârşitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrân. Şi cu cât creştea în vârstă cu atât sporea şi în v

  Ca sa aveti masura adevarata a pocaintei, sa aveti in vedere faptul ca pocainta autentica aduce degraba nadejdea in Hristos, nadejdea in mila lui Dumnezeu. Ea te face sa te sprijini pe milostivirea lui Dumnezeu, sa te incredintezi pe iertarea pe care o da Acesta. Din momentul in care te caiesti cu adevarat vei avea odihna. Desigur, fara odihna care vine, fara nadejdea care soseste, vei zice ,,Ajunge cat m-am pocait!", nu pentru ca odihna si nadejdea inrobesc in sens pozitiv. Adica, pocainta autentica te face sa te increzi in mila lui Dumnezeu, iar cand simti mila, iertarea lui Dumnezeu, te face sa-ti doresti chiar mai mult sa te pocaiesti. Si, cu cat mai mult te pocaiesti, cu atat mai mult simti mila lui Dumnezeu. Aceasta taina este praznic mare, bucurie mare. Da, praznic, sa nu va mirati! Aceasta este pocainta cea adevarata. De aceea este de neinteles ca cel care se pocaieste corect sa deznadajduiasca, sa fie cuprins de deznadejde. Adica, unii spun: "Nu pot sa ma rog