Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

Tu ai zis, Stapane, nu judecati si nu veti fi judecati!

Langa un batran oarecare vietuia un frate care era cam lenes. Acesta urmand sa moara, zacea in preajma unuia din parinti, si il vedea batranul usor iesind din trup. Vrand batranul a incredinta pe frati, i-a zis lui: frate, sa ma crezi, ca noi toti stim, ca n-ai fost frate nevoitor spre postire si cum de iesi asa cu osardie din trup? Fratele i-a raspuns: cred, parinte, ca adevarat ai zis dar de cand m-am facut monah nu mai stiu sa fi judecat pe vreun om. Deci vreau sa zic catre Dumnezeu: Tu ai zis, Stapane, nu judecati si nu veti fi judecati, lasati si vi se va lasa voua! Zis-a lui batranul: pace tie, fiule! Si s-a mantuit fara osteneala. Zis-a un batran oarecare: nu este mai rau lucru si mai amar decat deprinderea si obiceiul rau, ca multa vreme, silinta si osteneala trebuie unuia ca acela ca sa-si poata taia si dezradacina obiceiul si deprinderea lui cea rea. Osteneala au avut multi, iar vreme n-au avut, ca i-a pripit si i-a taiat secera mortii impreuna cu obiceiul si deprinderea

Din cuvintele Stareţului Sofronie: despre familie și copii

– Problema nu este ca familiile să nască ființe pentru realitatea istorică, ci persoane pentru realitatea cea mai presus de istorie, pentru Rai. Mulți dau naştere la copii care ajung hrană iadului. – Este nevoie ca soțul şi soția să învețe lepădarea de sine – să-­şi taie voia unul în fața celuilalt. Atunci învață să primească în existența lor o altă existență. – Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Când apare sarcina, părinții să nu se tulbure. Să se roage şi când vine pe lume pruncul, şi când îl poartă în brațe. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-­l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce­-l alăptează sau când îi dă să mănânce. – Astăzi mulți copii au porniri violente. Asta din pricină că nu au fost alăptați la sânul mamei. (Când o femeie m­-a întrebat dacă trebuie să­-şi hrănească copilul la

De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci?

Bunii creștini din bătrâne veleaturi nu doar că s-au însemnat cu semnul biruinței și al iubirii mai tari decât moartea a lui Hristos, ci au început să poarte la gât o cruce, fie din lemn, fie din anumite metale, considerând că odată cu acesta Hristos îi însoțește. Și astăzi se păstrează obiceiul căci mulți semeni au preluat tradiția. Se pune întrebarea: este bine să purtăm o cruce la gât? Chestiunea devine și mai pertinentă dacă ne gândim că pretutindeni vedem cruci agățate: în mașini, pe birouri sau în locuri străine de viața și trăirea autentic ortodoxă. Pentru o bună înțelegere a lucrurilor, aș vrea să fac referire la rânduiala Călugăriei, când proaspătul monah primește în cadrul slujbei o cruce din lemn, de mici dimensiuni, pe care o sărută și i se așează pe grumaz. Așadar, în rânduiala tunderii în monahism se prevede în mod explicit purtarea crucii de către călugăr. După ce s-a îmbrăcat cu acea cămașă albă, numită haina veseliei, i se aşază pe piept crucea, semn al renunţării

Atotştiinţa lui Dumnezeu nu ne sileşte

Dumnezeu, în atotştiinţa Lui, cunoaşte cu toată amănunţimea nu doar mai înainte a se petrece, ci chiar mai înainte de facerea lumii, că cineva va săvârşi, de pildă, o crimă la vârsta de treizeci şi trei de ani. Dumnezeu, în atotştiinţa Lui, cunoaşte cu toată amănunţimea nu doar mai înainte a se petrece, ci chiar mai înainte de facerea lumii, că cineva va săvârşi, de pildă, o crimă la vârsta de treizeci şi trei de ani. Dar omul, în libertatea voinţei lui – care este un dar al lui Dumnezeu pe care l-a strâmbat – lucrează după cum voieşte. Nu este Dumnezeu pricina, nici nu este omul predestinat pentru acest scop . Atotştiinţa lui Dumnezeu nu ne sileşte. El păzeşte libertatea noastră, nu o nimiceşte. Ne iubeşte, nu ne face robi, ne preţuieşte. Dumnezeu nu calcă libertatea noastră, o ocroteşte, ne lasă slobozi. Deci, suntem răspunzători, pentru că facem ceea ce vrem noi. Dumnezeu nu ne sileşte. Este scris şi cunoscut lui Dumnezeu că vei omorî tu pe acest om, dar nu este rânduit de Du

Trinitas TV – Tainele temporalităţii

Lumina Celui Nevăzut Emisiune realizată de Diac. Sorin Mihalache Tainele temporalităţii from Petru on Vimeo .

«găteşte-ţi su­fletul spre ispită, îndreaptă-ţi inima şi rabdă»

«Fiule, zice Scrip­tura, cînd te apropii să slujeşti Domnului, găteşte-ţi su­fletul spre ispită, îndreaptă-ţi inima şi rabdă». Iar în altă parte : «Toate cele ce-ţi vin, primeşte-le ca bu­ne, ştiind că fără Dumnezeu nu se face nimic». Drept aceea sufletul care vrea să placă lui Dumnezeu, tre­buie să se prindă înainte de orice de răbdare şi de nă­dejde. Căci meşteşugul păcatului este mai ales acela de a ne sădi moleşire în vremea necazului, ca să ne depărteze de la nădejdea către Domnul. Iar Dumne­zeu niciodată n-a lăsat sufletul care nădăjduieşte într-Însul să fie covîrşit de încercări încît să deznădăjduiască. Sf. Simeon Metafrastul - Filocalia

„Vă pare rău că rugăciunea lui Iisus nu este neîncetată?”

Mi-aduc aminte că Sf. Vasile cel Mare, pus în faţa întrebării despre chipul în care au putut Apostolii să se roage neîncetat, dă următoarea dezlegare: ei cugetau în toate lucrările lor la Dumnezeu şi trăiau într-o viaţă neîncetat închinată Domnului. Această stare sufletească era pentru ei o rugăciune neîncetată. Vă pare rău că rugăciunea lui Iisus nu este neîncetată - că nu o rostiţi neîncetat - dar nici nu se cere asta, ci ceea ce se cere este să aveţi o necurmată simţire de Dumnezeu, care poate avea loc şi în timpul vorbirii şi în timpul citirii şi în timpul observării şi cercetării oricăror lucruri. Cum însă rugăciunea lui Iisus - atunci când vă rugaţi cu ea, se face în chipul de mai sus, atunci urmaţi să lucraţi în acest chip şi rugăciunea îşi va lărgi câmpul. Uneori se poate folosi toată vremea rânduită pentru pravilă, în rostirea unui psalm pe de rost, alcătuind din fiecare stih o rugăciune deosebită. Mai mult: uneori se poate săvârşi întreagâ pravilă, folosindu-ne de ru

Sbornicul – Culegere despre Rugaciunea lui Iisus

Sbornicul - Culegere despre Rugaciunea lui Iisu s - DOWNLOAD AICI...  

„Când sufletul e beat de bucuria nădejdii, trupul nu mai simte necazurile”

„Când sileşti trupul neputincios la fapte peste puterea lui, aduni în sufletul tău întuneric peste întuneric.” „Tihna şi nelucrarea înseamnă pieirea sufletului şi ele pot să vatăme mai mult decât dracii. Când sileşti trupul neputincios la fapte peste puterea lui, aduni în sufletul tău întuneric peste întuneric şi-i pricinuieşti mai degrabă tulburare. Iar trupul viguros de-l predai tihnei şi nelucrării desăvârşeşte toată răutatea în sufletul ce locuieşte în el şi, chiar de doreşte cineva mult binele, după puţin timp scoate din sine şi gândul binelui pe care-l avea. Când sufletul e beat de bucuria nădejdii lui şi de veselia pentru Dumnezeu, trupul nu mai simte necazurile, chiar de e slab. Căci, deşi poartă o povară îndoită, nu slăbeşte, ci se bucură împreună cu sufletul de desfătarea lui, căci sufletul conlucrează cu el, chiar dacă e slab. Aceasta i se întâmplă când sufletul intră la bucuria Duhului.” (Isaac Sirul , Cuvinte despre nevoință , în Filocalia X, traducere din greceşt

Rugăciunea – cea mai ostenitoare dintre nevoințe

Unii frați l-au întrebat pe Avva Agaton care nevoință în viața monahicească este cea mai plină de osteneală. El le-a răspuns: „Iertați-mă! Eu găsesc că nevoința rugăciunii este mai ostenitoare decât toate celelalte nevoințe. Când omul dorește să verse înaintea lui Dumnezeu rugăciunea sa, atunci vrăjmașii demoni se grăbesc să-l îndepărteze de ea, pentru că știu că nicio nevoință nu e într-atât de înfricoșătoare pentru ei, așa cum este rugăciunea înălțată către Dumnezeu din tot sufletul. În orice altă nevoință, oricât ar fi aceasta de încordată, monahul află oarecare liniștire. Rugăciunea, însă, cere mare luptă, până la ultima suflare”. Dacă așa stau lucrurile cu rugăciunile monahilor, cu cât este mai ostenitoare rugăciunea pentru mirenii răspândiți în mii de lucruri ale vieții de zi cu zi! Una ca aceasta nu trebuie să deznădăjduiască însă pe cei credincioși. Ei trebuie să ia aminte că Însuși Domnul îi ajută pe aceia care ard de dorința de a se ruga Lui cu adevărat. Cu ajutorul lui

Părintele Arsenie Boca – TVR, Pelerin, Universul credintei (2#7)

Imagine

„puterea atenţiei naşte în suflet o căldură”

Pentru ca mintea să se statornicească într-un singur loc prin folosirea unei rugăciuni scurte, trebuie s-o coborâm cu mare purtare de grijă în inimă; fiindcă dacă rămâne în cap, unde se perindă atîtea gânduri potrivnice, mintea nu va izbuti să se adune la un loc. Când însă luarea aminte se va coborî în inimă, atunci ea va trage acolo, într-un singur punct, toate puterile sufletului şi ale trupului. Această concentrare a întregii vieţi omeneşti într-un singur loc trezeşte acolo o simţire deosebită, şi această simţire este chiar începutul viitoarei călduri. Simţirea aceasta, care la început este uşoară, abia ca o adiere, sporeşte mereu, se împuterniceşte, pătrunde în adânc şi din rece cum era la început, trece într-o simţire caldă, prinzându-ne întreaga luare aminte într-însa şi de aceea, la început, se întâmplă că luarea aminte nu poate fi ţinută în inimă decât prin încordarea voinţei, dar mai târziu această putere a atenţiei naşte în suflet o căldură care ne ţine apoi luarea amint