ORIZONT ORTODOX

Pr. Ștefan Negreanu: „Înfricoșătoarea Judecată” (27.02.2022)   

Fiecare rugăciune adevărată este o luptă cu moartea şi o negare a morţii. Fiecare rugăciune adevărată este o luptă pentru viaţă şi o recunoaştere a vieţii. Care este adevărata rugăciune? Este cea care te face mai tare decât moartea, prin care învingi frica şi groaza morţii. Dacă te ridici de la rugăciune şi, privind în tine însuţi, simţi aceeaşi frică de moarte ca şi mai înainte, atunci să ştii că rugăciunea nu ţi-a fost adevărată. Dacă te ridici de la rugăciune şi, privind în tine însuţi, simţi o nepăsare faţă de moarte, atunci să ştii că rugăciunea ţi-a fost adevărată. Dacă te ridici de la rugăciune şi, privind în tine însuţi, simţi o dorinţă pentru unirea cât mai repede cu adevărata viaţă, atunci să ştii că rugăciunea ta este o biruinţă. Înainte de a fi fost urcat pe Cruce, Hristos biruise o dată moartea. Acest lucru s-a întâmplat la rugăciunea din Grădina Ghetsimani. Rugăciunea din Grădina Ghetsimani este singurul model al rugăciunii desăvârşite şi purtătoare d

Cineva întreabă dacă poţi fi un duhov­nic bun fără o vastă cultură. - Credeţi că părintele Selafiil ştia cine-i Rainer Maria Rilke sau a ascultat vreodată Mozart? Nici măcar nu cred că ştia câte capitole are Evanghelia de la Matei, aşa cum ştiu seminariştii. Sfântul Simeon Noul Teolog era luat în râs de către contemporanii săi pentru că nu fă­cuse şcoală, că nu este un filosof, că este un neînvăţat. Un oarecare mitropolit, Ştefan, râdea de el. Şi mai ştim că acest nume, „Noul Teolog", de fapt, a fost o poreclă pe care i-au scornit-o contempo­ranii săi, râzând de el. Şi aşa i-a rămas numele în Biserică: „Noul Teolog". Aşa că este bine să avem o cultură vastă - în cazul în care o avem -, cum au avut-o Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie al Nyssei. Dar ei au avut-o pentru că aşa au fost mediul din care proveneau şi societatea în care au trăit. Adunarea în care Dumnezeu i-a aşezat şi pe care au trebuit ei să o păstorească era de aşa na­

Sfânta Maică, în icoane, poartă trei steluţe, acestea fiind semnul fecioriei sale. Căci ea se cheamă şi se va chema pururea ,,de trei ori Fecioară”. Un oarecare pustnic, pe numele său Evdichie, trăia în viaţă cuvioasă şi în învăţătura Sfintelor Scripturi. Nu departe de acesta sălăşluia un dascăl, care, citind Viaţa Maicii Domnului, s-a îndoit de faptul că aceasta poate fi şi Maică şi Fecioară în acelaşi timp. Cuviosul Evdichie cunoscând îndoiala dascălului, atât a făcut; mergând pe drum, lângă el fiind şi dascălul, şi lovind cu toiagul o piatră, a rostit: ,,Fecioară mai-nainte de naştere!”. Şi pe dată, din acea piatră a răsărit un crin! Apoi a zis: ,,Fecioară în naştere!”. Şi a răsărit alt crin! Şi a mai zis pustnicul: ,,Fecioară după naştere a rămas!”. Şi atunci, tot din piatră, a răsărit un al treilea crin! Spăimântându-se pentru o aşa minune dumnezeiască, dascălul nu s-a mai îndoit în veci şi spunea tuturor oamenilor pe care îi întâlnea minunea cu ,,cei trei crini”. Aşa

Păr. Lucian Farcașiu: „Întoarcerea Fiului Risipitor” (20.02.2022)

În fiecare seară trebuie să ne cercetăm cum am petrecut ziua şi în fiecare dimineaţă iarăşi să ne întrebăm, cum am petrecut noaptea. Şi aceasta trebuie să facem nu numai uneori, dar întotdeauna, în orice loc trebuie să ne dăm seama despre orice lucru şi să ne gîndim la virtuţi şi patimi, să ne gândim la ce etapă a vieţii ne aflăm – la începutul, la mijlocul ori la sfârşitul ei. Merităm noi, oare, plată pentru faptele săvârşite, ori numai muncim, dar plată nu avem? Când păcătuim cu ceva, atunci să completăm neajunsurile virtuţii prin lacrimi şi plânset. Noi nu ne desăvârşim şi suntem săraci în har din cauză că nu ştim în ce constă începutul, mijlocul şi desăvârșirea virtuţilor, din ce motive secătuieşte virtutea, că la orice virtute se adaugă viciul trufiei, care lucrează împotriva ei. Fără a şti aceasta, noi ne trudim în zadar. Deşi virtuţile sunt numite sufleteşti, prin ele suferă şi se întăreşte şi trupul. Patimile, însă, sunt de altă natură: unele se numesc

„Dacă aţi vedea ce se petrece în timpul heruvicului, când preotul citeşte rugăciunea, aţi fugi cu toţii... Îngerii urcă şi coboară nevăzut şi de multe ori simt aripile lor cum mă lovesc peste umeri”.  Foto: Florentina Mardari În vremea heruvicului, fericitul liturghisitor de multe ori nu se afla singur în altar, ci era înconjurat de îngeri care slavosloveau pe Dumnezeu, înveseleau atmosfera şi participau şi ei la Sfânta Liturghie. Stăteau atât de aproape de el, încât îl atingeau cu aripile, iar el privea la chipurile lor tinereşti . Odată, atunci când a făcut Vohodul Mare , o călugăriţă ce era de faţă l-a văzut că merge prin aer, că intră în altar fără să păşească pe duşumea. S-a pierdut cu firea şi şi-a făcut cruce, deoarece era pentru prima dată când a văzut o minune. Atunci când s-a terminat Liturghia şi călugăriţa s-a dus să ia binecuvântare ca să plece, Părintele Iacov îi spuse cu naivitate: ‒ Astăzi Liturghia a fost altfel. Auzin

Când Mântuitorul Iisus Hristos S-a întrupat acum mai bine de 2000 de ani, poporul lui Israel dezvoltase deja o evlavie profundă pentru numele sfânt al lui Dumnezeu. Acest nume, pe care Dumnezeu l-a revelat lui Moise, a ajuns să fie socotit de evrei drept inefabil, atât de sfânt încât nu putea fi pronunțat nici măcar în rugăciune. În locul său, evreii au adoptat numele Adonai , „Domnul”; însă, cu timpul, chiar și acesta a părut îndrăzneț și astfel a devenit un obicei ca, în ebraică, Dumnezeu să fie numit Ha Shem , care înseamnă „Numele”. Pe timpul lui Iisus, numele adevărat al lui Dumnezeu era rostit cu voce tare numai o dată pe an, de Yom Kippur, „Ziua Ispășirii”, când marele preot intra în Sfânta Sfintelor din Templul din Ierusalim, iar aici, de unul singur, pronunța sfântul nume. Niciodată nu a fost atașată de numele lui Iisus vreo interdicție. Cum oare s-ar fi putut face una ca aceasta? Numele Său a fost rostit probabil de mii de ori atunci când a pășit pe pă

Păr. Ștefan Negreanu: „Pilda Vameșului și Fariseului” (13.02.2022)

  Strana în care se ruga Sfântul Cuvios Paisie, în Chilia Panaguda (Foto: Pr. Silviu Cluci) prev next Dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunea nu ne este ascultată. Dacă stau şi spun: „Dumnezeul meu, Te rog, fă-l bine pe cutare bolnav”, fără să fac vreo jertfă, este ca şi cum aş spune nişte cuvinte frumoase. Numai atunci când Hristos va vedea dragostea mea, jertfa mea, îmi va împlini cererea, desigur dacă ea este spre folosul duhovnicesc al aceluia. De aceea atunci când oamenii vă cer să vă rugaţi pentru un oarecare bolnav, să le spuneţi să se roage şi ei sau, cel puţin, să se nevoiască să-şi taie cusururile lor. Unii oameni vin şi-mi spun: „Fă-mă bine! Am auzit că poţi să mă ajuţi”. Însă vor să fie ajutaţi fără ca ei să se silească pe ei înşişi câtuşi de puţin. Spun, de pildă, unuia: „Nu mânca dulciuri! Fă jertfa aceasta ca să te ajute Dumnezeu!”, iar acela îmi răspunde: „De ce? Oare Dumnezeu nu mă poate face bi

Vindecarea omului constă în curățirea inimii de toate gândurile din cuget, și bune și rele, prin restrângerea lor la viața interioară a creierului, astfel încât să se îngăduie Duhului lui Dumnezeu să ducă rugăciunile și psalmii de la rațiune la duhul omului, adică la omul lăuntric sau, altfel spus, înlăuntrul inimii.  Aceasta înseamnă ”Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea ( nous ); voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea”(I Cor.14,15). Aceasta este în sens propriu pocăința, prin care patimile reproșabile se prefac în ireproșabile, conducând la îndumnezeire, adică la nimicirea patimilor. Pr. IOANNIS ROMANIDIS Sursa: aici...

Păr. Lucian Farcașiu: „Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei)” - (6.02.2022)

Păr. Ștefan Negreanu: „Întâlnirea cu Hristos” - cuvânt după Sf. Liturghie - 2.02.2022

Păr. Ștefan Negreanu: „Întâmpinarea Domnului” (2.02.2022)