ORIZONT ORTODOX

- Gheronda, cum poate cineva să păstreze înlăuntrul său bucuria? - Dacă înfruntă totul duhovniceşte. Atunci bucuria nu i-o pot lua nici bolile şi nici încercările. - Pentru a înfrunta duhovniceşte încercările, oare nu trebuie ca omul să se fi izbăvit de propriile patimi? - Poţi fi bucuros când treci prin încercări şi necazuri chiar şi dacă nu te-ai izbăvit de propriile patimi. Dacă te gândeşti că aceste necazuri sunt leacuri pentru patimile tale, atunci le primeşti cu bucurie, precum cel bolnav primeşte medicamentul amar cu nădăjdea că se va face bine. - Gheronda, cum se împletesc bucuria cu durerea? - În viaţa duhovnicească se întâmplă ceva paradoxal: când omul rabdă pentru dragostea lui Hristos , până la mucenicie chiar, inima i se umple de desfătare dumnezeiască. Acelaşi lucru se petrece şi atunci când se face părtaş Patimilor Domnului. Adică în măsura în care gândeşti şi suferi pentru faptul că Hristos S-a răstignit pentru păcatele noastre, cu atât eşti răsplătit

Din ce in ce mai multi oameni din zilele noastre refuza sa traiasca intru rabdare. Daca cineva este cuprins de o boala, nu asteapta vindecarea cu rabdare, ci se revolta si isi blesteama viata. Iar daca isi aduce aminte ca exista si Biserica, vrea de la ea rugaciuni rapide pentru inlaturarea bolii. Insa cel care se afla in suferinta trebuie sa-i gaseasca sensul pozitiv, acela de a creste spiritual prin ea. Trebuie sa vada in ea un mijloc pedagogic al purtarii de grija a lui Dumnezeu de a spori in viata duhovniceasca. Sfantul Grigorie Palama spune ca dupa cum plantele trebuie sa sufere toate incercarile aduse de schimbarea anotimpurilor, pentru a creste si a rodi, asa si credinciosul trebuie sa rabde chinurile de voie si pe cele fara de voie, spre a ajunge la desavarsire. Asadar, sa nu ne revoltam atunci cand suntem in suferinta. Sa o rabdam cu credinta si sa fim siguri ca atunci cand va fi momentul potrivit, Dumnezeu o va ridica de la noi. Parintele Arsenie Papacioc ne indeam

Pr. Lucian Farcașiu: „Vindecarea slăbănogului de la Vitezda” (23,05,2021)   

Libertatea a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu şi el însuşi, între calea adevărată a îndumnezeirii, prin care sufletul se răstigneşte şi se smereşte în această viaţă, pentru a învia şi a fi slăvit în Dumnezeu şi veşnicie, şi falsa cale a auto-îndumnezeirii care promite slăvire în această viaţă, dar sfârşeşte în întuneric. Acestea sunt, în ultimă instanţă, singurele două căi deschise libertăţii omului; iar pe ele s-au întemeiat şi cele două Împărăţii, Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Omului, care în această viaţă nu pot fi distinse decât de ochiul credinţei, dar care în viaţa viitoare vor fi separate între Rai şi Iad. E limpede căruia dintre ele îi aparţine civilizaţia modernă... În viaţa creştină, omul cel vechi, cu permanentul său "Eu voi...", trebuie înlocuit cu omul nou, născut din Hristos şi centrat pe El şi voia Sa. sursa: usa-milostivirii.blogspot.com

Duminica a treia dupa Pasti este inchinata femeilor mironosite. Din Sfanta Scriptura, cunoastem numele unora dintre ele: Maria Magdalena (din care Domnul scosese sapte demoni), Salomeea (mama lui Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu), Ioana (sotia lui Huza, ispravnicul casei lui Irod), Maria si Marta (surorile lui Lazar), Maria lui Cleopa si Suzana.    Cert este ca erau mai multe femei care L-au urmat si au venit la mormantul Sau sa unga trupul Lui cu mir. Ele nu au venit toate deodata, ci in mai multe randuri impreuna, nu aceleasi de fiecare data, dar toate dis de dimineata. Este foarte important sa precizam ca Maica Domnului este persoana care a venit prima la mormantul Fiului si Dumnezeului ei.    In Sinaxarul Duminicii Invierii se mentioneaza: "Invierea a cunoscut-o intai Maica lui Dumnezeu, care ... sedea la mormant impreuna cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca indoiala asupra invierii, din pricina dragostei de mama pentru Fiul sau, de aceea zic evanghelistii ca Domnul S-a

Pentru a păstra unitatea dintre noi trebuie să facem ascultare de Biserică, de episcopii ei. Ascultând de Biserică, ascultăm de Hristos Însuşi. Hristos voieşte să fim o turmă, cu un păstor. Să ne doară pentru Biserică. Să o iubim mult. Să nu îngăduim a fi judecaţi reprezentanţii ei. În Sfântul Munte, duhul pe care l-am învăţat a fost cel ortodox, adânc, sfânt, tăcut, fără dezbinări, fără certuri şi judecăţi. Să nu-i credem pe cei ce judecă cele sfinte. Şi chiar de am vedea cu ochii noştri vreun lucru rău săvârşit de un sfinţit slujitor, să nu o credem, să nu ne gândim la asta, nici să o transmitem mai departe. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mădularele laice ale Bisericii, pentru fiecare om. Toţi suntem Biserica. Cei ce judecă Biserica pentru greşelile reprezentanţilor ei, chipurile pentru a ajuta la îndreptare, fac o mare greşeală. Aceştia nu iubesc Biserica. Şi, fireşte, nici pe Hristos. Iubim Biserica atunci când îmbrăţişăm fiecare mădular al ei şi facem tot ceea ce face

Cand harul te umbreste si suflarea lui Dumnezeu care este sufletul nostru, dupa cum am spus - se inalta aprinsa de dragoste, atunci se realizeaza unirea cea dumnezeiasca. Si atat de mult se afunda sufletul in Dumnezeu, incat nu se mai cunoaste si nu se mai distinge unul de celalalt, ca soarele si lumina sau focul cu fierul inrosit, care se unesc cu adevarat. Aceasta se intampla deoarece suflarea lui Dumnezeu - sufletul - si harul izvorasc din acelasi izvor, care este dulcele nostru Dumnezeu. O, cata frumusete la Bunul nostru Dumnezeu! Cata milostivire! Nu are nici cel mai mic interes, nu are in niciun fel nevoie de om, mai presus de desavarsire cum este. Dar, dorind sa transmita darurile Sale cele mai presus de desavarsire, a creat toate fapturile. Si creand pe om, l-a asezat imparat si i-a daruit tot ceea ce crease mai inainte. Gheron Iosif “Marturii din viata monahala” Vol. 2

  Pentru a asculta inregistrarea "Pr. Stefan Negreanu : Luminarea mintii" (30m 51s), accesati link-ul de mai jos:   Pr_Stefan_Negreanu-Luminarea_mintii.mp3

Pr. Ștefan Negreanu: „Duminica Sf. Ap. Toma” (9.05.2021)    

Pr. Lucian Farcașiu: „Izvorul Tămăduirii” (7.05.2021)  

Multi dintre noi au ajuns sa creada ca au raspuns pentru toate problemele. Se considera indreptatiti sa vorbeasca indiferent de tema pusa in discutie. Sunt gata oricand pentru orice dialog. Sunt nascatori de cuvinte. Nu tac. Dincolo de aceasta categorie de persoane, exista o alta care se cultiva in negraire. Daca este nevoita sa vorbeasca, nu o face decat cu binecuvantarea duhovnicului. Traieste in lumea tacerii. Cei dintai isi spun ca nu pot sa taca pentru ca nu sunt muti. Nu conteaza pentru ei ce spun si cum spun, ci cat spun. Nu isi pun problema ca jignesc, ca se distreaza pe seama altora sau ca deformeaza cuvantul. Importanta este vorbirea, chiar daca ea face referire la caderea altora si duce spre propria lor cadere. Cei din urma tac nu pentru ca nu au ce spune, ci din cauza nereceptivitatii noastre sufletesti. Redau in acest sens o apoftegma din Pateric, in care se vorbeste despre vizita episcopului Teofil al Alexandriei la monahii din pustie. Monahii, doritori sa-

Reportaj despre Mănăstirea Hodoş-Bodrog la Trinitas TV (Emisiunea Pașii pelerinului) - 14.05.2017

Pr. Ștefan Negreanu: "Luca și Cleopa - Drumul spre Emaus" (4.05.2021)  

"De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, în bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seam