30 iul. 2015

În ce chip ne este legătura cu Dumnezeu, în acelaşi chip ne este şi rugăciunea

În ce chip ne este legătura cu Dumnezeu, în acelaşi chip ne este şi rugăciunea; şi de asemenea, cum este şi rugăciunea, tot aşa şi felul legăturii noastre cu Dumnezeu. Cum însă aceste chipuri de a ne lega nu sunt asemănătoare la toţi, nici chipul rugăciunii, prin urmare, nu este asemănător.

Altfel, se aşează faţă de Dumnezeu un om care nu se îngrijeşte de mântuire; altfel, cel ce s-a lepădat de păcate şi e plin de râvnă pentru virtute, dar n-a intrat încă înăuntrul fiinţei sale, şi lucrează pentru Domnul din afară; astfel, în sfârşit, cel ce a intrat înlăuntru şi-L poartă pe Domnul în inima lui şi stă în faţa Lui.

Cel dintâi, aşa cum nu se îngrijeşte de viaţă, tot astfel n-are grijă nici de rugăciune, pe care o săvârşeşte în biserică, acasă, după datinile moştenite, fără luare aminte şi lipsit de simţire.

Al doilea citeşte multe rugăciuni şi merge adesea la biserică, se străduieşte totodată să-şi păstreze luarea aminte şi să-şi potrivească simţirea cu rugăciunile citite, cu toate că aceasta se întâmplă foarte rar.

Al treilea, concentrându-se cu toată făptura lui înlăuntrul său, stă cu mintea în faţa lui Dumnezeu şi se roagă Lui în inimă, fără risipire, fără multe cuvinte, în rugăciunea lui, chiar atunci când stă mult la rugăciune în cămara lui sau în biserică.

Dacă celui de al doilea îi veţi scoate cuvintele din rugăciune, atunci veţi scoate dintr-însul însăşi rugăciunea; dar dacă la rugăciunea celui de al treilea veţi adăuga multe cuvinte, îi veţi stinge rugăciunea, cu vârtejul vorbirii.

SBORNICUL - Lucrarea minţii

DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS


29 iul. 2015

Fara de sange nu este iertare

"Omule!... Esti cazut si ratacit... Intoarce-te si te pocaieste... Vino dupa Mine. Asculta-Ma si urmeaza-Ma. Ca sa-ti dau un semn de incredere si iubire, iata, Eu ma opresc cu bratele intinse, cruce in calea ta, ca sa te imbratisez. Tu ma rastignesti, ca sa-ti arati ura. Eu ma rastignesc ca sa-ti arat iubirea - asa ne graieste Preotul mantuirii noastre, Iisus si asa se intelege de ce jertfele cele mai mari se fac de catre oamenii cei mai buni si mai curati, incepand de la jertfa lui Avel. Iubirea este prietenie dusa pana la jertfa si mantuirea este jertfa de iubire, dusa pana la sange si pana la moarte. Fara de sange nu este iertare."

Pr. Ilarion V. Felea, Duhul adevarului, Editura Arhiepiscopiei Alba Iuliei, p. 83



28 iul. 2015

Despre dezvinovăţire

Fiindcă dacă ar socoti că face pocăinţă, dar încearcă să se împotrivească în cuvînt celui ce-l judecă pe el, întemeiat sau neîntemeiat, nu este vrednic de iertarea cea după har, ca unul ce caută judecătorie şi dreptăţi şi aşteaptă să ia folos de la forul dreptăţii. Dar această faptă este străină poruncilor Domnului. Şi pe drept cuvînt. Căci unde se aduc dezvinovăţiri, se caută dreptatea şi nu iubirea de oameni. Acolo a încetat harul, care îndreptează pe cel care a făcut rău, fără faptele dreptăţii, numai prin recunoaşterea şi răbdarea cu mulţumire a mustrărilor celor ce-l mustră, şi prin suferirea celor ce-l învinovăţesc fără punere de rău la inimă.

Căci cu cît se roagă cineva mai mult pentru cei ce-l bîrfesc şi învinovăţesc pe el, cu atît îi înştiinţează Dumnezeu mai mult pe cei ce-l duşmănesc pe el, şi-i dăruieşte lui odihnă prin rugă­ciunea curată şi stăruitoare.

Filocalia



27 iul. 2015

Pr. Rafail Noica: Despre Filocalie


Inregistrare facuta la Alba Iulia in cadrul "Serilor Filocalice" sustinute de Parintele Rafail Noica. (2 ore si 45 min.)



26 iul. 2015

„Ce voi face ca sa ma mantuiesc?”

Intrebat-a un frate pe un batran oarecare zicand: spune-mi mie, parinte, ce voi face ca sa ma mantuiesc? Zis-a lui batranul: pazeste, fiule, ce iti voi zice si te vei mantui. Intai sileste-te de invata psalmi si rugaciuni sufletesti catre Dumnezeu, pentru ca acelea te vor pazi de robia vrajmasului si sa nu-ti lasi pravila ta ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai.

Iubeste toata patimirea rea si scarba intru rabdare si se vor smeri intru tine patimile tale. Ia aminte foarte, ca intru nimic sa nu te socotesti pe tine ca esti ceva caci din aceasta iti va veni umilinta si plangere pentru pacatele tale. Pazeste-te si-ti fereste limba de minciuna, caci ea goneste frica lui Dumnezeu de la om!

Marturiseste-ti toate faptele tale, toate cugetele si gandurile tale duhovnicescului tau parinte si ajutorul lui Dumnezeu te va acoperi! Sileste-te cu toata osardia ta spre lucrul mainilor tale, prin care se va salaslui intru tine frica lui Dumnezeu. Pazeste-te de vorba multa cu femeile, mai vartos cu cele tinere! Sa nu ai multa iubire cu cei tineri, nici sa dormi intr-un asternut cu dansii!

Pazeste-ti ochii cand ti se intampla sa te dezbraci, ca sa nu-ti vezi goliciunea trupului! Ca si din vederea goliciunii trupului se ridica razboi necurat asupra calugarului. De ti se va intampla sa stai la vreo masa cu oameni cinstiti si te vor sili sa bei vin, pentru cinstea si dragostea lor primeste pana la trei pahare, iar mai mult sa nu indraznesti! De vei vedea ca te silesc sa bei mai mult, atunci mai bine scoala-te si fugi de la masa lor decat sa calci porunca sfintilor parinti.

De la locul in care ti se intampla tie adeseori poticnirea si caderea in spurcatul pacat si il manii pe Dumnezeu, fugi si te departeaza, pentru ca in loc nu vei putea sa te pocaiesti! Aceste porunci, fiule, de le vei pazi, cred lui Dumnezeu ca te vei mantui.

Patericul Egiptean


24 iul. 2015

Despre lacrimi

Preţul lacrimilor nu stă în apa care curge din ochi, ci în ceea ce se află în suflet odată cu ele şi după ele. Neavând harul lacrimilor, nu mă voi apuca să cuget asupra lor, ci doar bănuiesc că lacrimile harice se leagă de multe prefaceri din inimă.

Cel mai important este ca inima să ardă atunci în focul judecăţii lui Dumnezeu, dar fără durere şi pârjol, ci cu umilinţă, adusă de nădăjduirea primită de la tronul Domnului milostiv, Care judecă păcatul şi îl iartă pe păcătos. Mai presupun că lacrimile acestea trebuie să vină abia spre sfârşitul strădaniilor, nu a celor exterioare, ci al strădaniilor de curăţire a inimii, ca o ultimă spălare sau limpezire a sufletului. Şi încă ceva: ele durează nu un ceas, nu o zi sau două, ci ani întregi.

Şi mai există, se zice, un fel de plâns fără lacrimi al inimii, dar tot atât de preţios şi de puternic ca lacrimile. Acest plâns este cel mai bun pentru cei ce trăiesc laolaltă cu alţii, care îi pot vedea. Căci pe toate le zideşte Domnul a-toţi-izbăvitorul!

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL
(Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină – Traducere de: Elena Dulgheru şi Richard Sârbu)


23 iul. 2015

Despre călugărie

Dar ce se înţelege prin călugărie? Rasa, potcapul, mătăniile şi toate celelalte ce ţin de înfăţişare nu sunt instituite de Mântuitorul... Însă puterea şi spiritul vieţii monahale sunt arătate de El însuşi: în propria Sa persoană, în persoana Maicii Domnului, a înaintemergătorului Domnului şi, am putea spune, în persoana tuturor apostolilor. Călugăria, împreună cu lepădarea de toate, este petrecerea neîntreruptă cu mintea şi cu inima în Dumnezeu. Monah este acela al cărui interior este astfel alcătuit, încât nu Se află acolo decât Dumnezeu şi el, dispărând în Dumnezeu.
[...]
Se spune că nu este nici un folos de la călugărie. Oare puţin folos a fost şi este de la părintele nostru Serafim? În acest fel judecaţi şi despre ceilalţi. Lărgiţi cercul folosului dincolo de interesele materiale... adăugaţi aici cucernicia, bunele moravuri, curăţenia inimii şi socotiţi, de la cine veţi aştepta foloase pentru aceste lucruri nelipsite de importanţă? Dar creştinismul ce doreşte? Căutaţi cele de sus... Cugetaţi cele de sus... Viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu (Col. 3, 1-3) şi aşa mai departe. Aceasta este călugărie, punct cu punct... Nu rasa neagră şi potcapul înseamnă călugăria, nici măcar viaţa în mănăstire... Chiar dacă toate acestea s-ar schimba, viaţa monahală va rămâne în veci... cât timp va exista pe pământ omul creştin.

SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL
(Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină - Traducere de: Elena Dulgheru şi Richard Sârbu)


22 iul. 2015

„Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el”

"nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai"

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale il lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-L aici. Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

sursa: aici...

19 iul. 2015

Si gandurile ne vatama

Odata au venit la fericita Maica Teodora niste surori si au intrebat-o despre gandurile cele necuviincioase si murdare.

Fericita Teodora a lacrimat si a zis:

- N-auziti oare ce zice Domnul: "Voua insa si perii capului toti sunt numarati."? Parul sunt gandurile, iar capul, mintea. Orice gand insotit de o impreuna-indulcire si invoire cade sub judecata si Dumnezeu socoteste pofta de femeie drept desfranare, mania drept ucidere, ura drept crima, caci zice: "Tot cel ce se manie pe fratele sau in desert este supus judecatii" si "Cel ce uraste pe fratele sau este ucigas de oameni". De asemenea, marele Pavel zice: "Va descoperi Domnul sfaturile inimii si va da pe fata cele ascunse ale intunericului" si inca: "Cel ce va osandi si cu gandul, va raspunde in ziua Judecatii". Asadar sa nu ziceti ca gandurile nu ne vatama, ca numai unirea cu ele este judecata ca si fapta.

Auzind acestea, monahiile s-au mirat si au proslavit pe Dumnezeu, Care i-a daruit Fericitei Teodora un asemenea har si o astfel de judecata si, aratandu-i recunostinta, s-au dus cu un mare folos sufletesc.



18 iul. 2015

Ieroschimonah Teofan Munteanu, duhovnicul Mănăstirii Nera – Caraş Severin: Ortodoxia adevărată este cea în stare să învieze omul


- Care este lucrarea omului?

- Lucrarea omului este pocăinţa, schimbarea. Numai că schimbarea ţine de împreună-lucrarea omului cu Domnul. Prin pocăinţă înţelegem toată transformarea asta (metanoia) care începe prin întoarcerea de la păcate şi sfârşeşte cu îndumnezeirea, să ajungi Dumnezeu prin har. N-avem altă lucrare decât pocăinţa.

- Şi cum să facem, să nu deznădăjduim?

- Eu nu deznădăjduiesc, pentru că Dumnezeu este iubire. Toate slujbele noastre sunt centrate pe mila şi iubirea lui Dumnezeu: Că milostiv şi iubitor de oameni eşti… Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni… Doamne, miluieşte! Omul dintotdeauna a aşteptat mila.

- În ce constă această aşteptare? Este cea de care vorbeşte Psalmistul: “Aşteptând, am aşteptat pe Domnul”?

- Aşteptarea este starea firească a omului. În devenirea noastră ca persoane, cum spune Părintele Sofronie, aşteptarea e starea firească. Traducerea corectă a versetului pe care l-ai pomenit este: “Răbdând, am răbdat pe Domnul”. Trebuie să răbdăm, aşteptând pe Domnul să se milostivească spre noi. Facem răbdare în aşteptare ca să ne slobozească Dumnezeu de legăturile morţii. Când spun “Aştept învierea morţilor” nu înseamnă că aştept cu groază o sentinţă pe care o ştiu de pe acum. Aştept nădăjduind. Părintele Nicolae Steinhardt spunea: “Aştept, mort de spaimă şi plin de nădejde, Judecata de Apoi”.

- Ce ne împiedică să aşteptăm aşa pe Domnul Hristos?

- În cartea „Vom vedea pe Dumnezeu aşa cum este”, Părintele nostru Sofronie Saharov spune că se simte înaintea lumii ca mesager al unei taine pe care oamenii au uitat-o: Dumnezeu este Iubire, este Părintele nostru Care ne-a chemat din nefiinţă la fiinţă şi Care ne-a deschis calea spre veşnica împărtăşire de El. Problema cea mai mare este înstrăinarea noastră de la El, înstrăinare care a invadat toată existenţa noastră; tot ce facem astăzi ne înstrăinează din ce în ce mai mult de Duhul Sfânt.

Problema este că şi noi, cei “întorşi”, vătămaţi de stricăciunile pe care le-am îngurgitat, Îl percepem strâmb pe Dumnezeu. De asta se mai supără marii noştri duhovnici, zicând că “ceea ce trăim noi nu-i Ortodoxie…” Spunea Părintele Rafail: “Dacă nu simţim că facem paşi pe cale înseamnă că, pe undeva, ne nevoim eretic”. De multe ori ne lăsăm purtaţi de superstiţii sau de puncte de vedere care nicidecum nu sunt în duhul Părinţilor. Ortodoxia adevărată este cea în stare să învieze omul; nu-i nici un muzeu de tradiţii, după cum nu-i nici o casă deschisă inovaţiilor contemporane.



17 iul. 2015

„Am cazut din Rai”

Cateheza cu Pr. Stefan Negreanu - inregistrare audio (7min. si 32sec.)



Pentru a download-a fisierul mp3, dati click aici...

16 iul. 2015

Cultura Duhului – Pr. Rafail Noica

Iar acum - Cultura. Cum am putea defini noi cultura? Am auzit și în Apus și aici, în România, mulți oameni care, vrând să trăiască bine, să trăiască o viață dreaptă să zicem, au fost șocați că sub numele de cultură astăzi, în veacul nostru, se includ tot felul de perversiuni, până la desfrânări și altele, tot ce-și poate închipui omul. Aș zice că are dreptate acest cuvânt: până la urmă cultura este ceva ce cultivăm. Dar atenție, fiindcă ce cultivăm, asta și devenim.

Cultura este orice cultivăm. Și cultivarea pământului este cultura. Și cultivarea păcatului este o cultură, smintită, dar cultură. Dumnezeu acum ne cheamă să cultivăm în noi cele ce sunt ale vieții; Dumnezeu Care L-a făcut pe om, Care știe din ce este făcut omul, Care singur știe unde este năzuința adevărată a omului; Dumnezeu Care vede pe om deznădăjduit, căutând viața acolo unde se vede îngropat în tot felul de morți - și până la urma Moartea - și căutând viața smintit, în orice i se pare lui a fi împlinire sau plăcere. Dar Dumnezeu, tainic, știe unde năzuiește inima omului, și la acea năzuința răspunde prin cuvântul Lui. Și, Cuvântul lui Dumnezeu - Dumnezeu ne invită să-L facem cultura noastră.

Dar Dumnezeu nu este unul care lucrează cu informație. Mulți gânditori, filosofi, oameni de știință pun întrebări multor oameni de-ai Bisericii, să zicem: "De ce n-aveți o doctrină pentru..," nu știu ce să spun, să zicem: "Ce se întâmplă cu copiii care mor nebotezați.." sau mai știu eu ce.

Biserica - și aș zice cultura Bisericii - nu ține a ne informa pentru orice. Dumnezeu, prin Biserica, ține a împărtăși omului. Împărtășind omului ceva din viața Lui, dacă omul primește, poate să meargă mai departe, fiindcă, cum scrie în Psalmi, "Adânc cheamă către adânc." Omul adâncindu-se, descoperind adâncurile tainelor lui Dumnezeu, caută mai departe, și merge mai departe; merge nu "studiind," ci trăind merge până unde, într-o bună zi, va și ști toate câte știe Dumnezeu.

Mai mult aici...




14 iul. 2015

Ce fel de suferinte are lumea

Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari, in fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii.

Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti... De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.

Cuviosul Paisie Aghioritul



12 iul. 2015

Sfantul Paisie Aghioritul – 12 Iulie

Parintele Paisie Aghioritul

“Monahul care strabatea cerurile”
Smeritul Parinte Paisie Aghioritul dobandise inca din timpul vietii o faima uriasa, care a trecut dincolo de hotarele Greciei si s-a raspandit in toata lumea, fara radio, fara televizor, fara ziar sau alte mijloace de informare in masa care sa spuna ceva despre el cata vreme a trait. Toata aceasta faima a Cuviosului Paisie Aghioritul s-a transmis din gura in gura de catre oameni care au ramas uimiti de binefacerile si minunile lui.

Veneau sa-l vada si sa-i ceara sfatul oameni din America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Australia, Africa si de pretutindeni.

Cu fiecare zi care trece lumea afla ce fel de om a trecut pe pamant si il cinsteste tot mai mult. Cauta sa afle tot ce s-a scris referitor la el, sa intrebe pe oamenii care l-au cunoscut. Multi citesc cartile lui, folosesc cuvintele lui in predici, in cicluri de catehizare si-l au ca model pe acest smerit monah, care avea doar clasele primare. Iar aceasta inseamna ca Harul lui Dumnezeu a dat deja binecuvantarea sa fie popularizat, lucru pe care Cuviosul Paisie Aghioritul nu l-a urmarit niciodata.

Intr-o zi obisnuita il vizitau la chilie o suta – doua sute de oameni, pentru a-i primi sfatul. Atunci cand iesea din Sfantul Munte pentru a vedea pe femeile si pe bolnavii neputinciosi care nu puteau veni in Sfantul Munte, mii de persoane asteptau la rand pana in zori, pentru a lua binecuvantare si a vorbi un minut-doua cu Parintele Paisie. In acest foarte scurt rastimp, multi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori acest lucru se petrecea mai tarziu, prin rugaciunile Cuviosului Paisie Aghioritul. Masinile parcate pe marginile drumului depaseau distanta de un kilometru. La Sfanta Manastire de maici a Sfantului Ioan Teologul de la Suroti – Tesalonic (care a fost intemeiata de Cuviosul Paisie Aghioritul), masinile veneau si plecau continuu.

Articol integral aici…



Manastirea Suroti (Grecia) unde se afla mormantul Cuviosului Paisie Aghioritul


Mormantul Sf. Paisie Aghioritul




11 iul. 2015

Pr. Rafail Noica: „A doua moarte”

Pentru a asculta inregistrarea (8min si 48sec), porniti player-ul de mai jos:




Pentru a download-a fisierul mp3, dati click aici...



10 iul. 2015

Cuviosul Serafim Rose: Libertatea


Libertatea a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu şi el însuşi, între calea adevărată a îndumnezeirii, prin care sufletul se răstigneşte şi se smereşte în această viaţă, pentru a învia şi a fi slăvit în Dumnezeu şi veşnicie, şi falsa cale a auto-îndumnezeirii care promite slăvire în această viaţă, dar sfârşeşte în întuneric. Acestea sunt, în ultimă instanţă, singurele două căi deschise libertăţii omului; iar pe ele s-au întemeiat şi cele două Împărăţii, Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Omului, care în această viaţă nu pot fi distinse decât de ochiul credinţei, dar care în viaţa viitoare vor fi separate între Rai şi Iad. E limpede căruia dintre ele îi aparţine civilizaţia modernă...

În viaţa creştină, omul cel vechi, cu permanentul său "Eu voi...", trebuie înlocuit cu omul nou, născut din Hristos şi centrat pe El şi voia Sa.




9 iul. 2015

„Voi nu v-ati impotrivit pana la sange”

Cuvant de invatatura al Parintelui Stefan Negreanu. Pentru a asculta inregistrarea (8min si 5sec), porniti player-ul de mai jos.





7 iul. 2015

Marea ştiinţă

Cât trăim pe pământ trebuie să ne învăţăm să ducem război cu vrăjmaşii. Lucrul cel mai greu dintre toate e a omorî trupul pentru Dumnezeu şi a birui iubirea de sine. Pentru a birui iubirea de sine e nevoie să ne smerim întotdeauna. Aceasta este o mare ştiinţă, pe care nu ne-o însuşim degrabă.

Trebuie să ne socotim mai răi decât toţi şi să ne osân­dim la iad. Prin aceasta sufletul se smereşte şi câştigă plânsul pocăinţei din care se naşte bucuria. E bine să ne obişnuim sufletul să gândească: „în focul iadului voi ar­de". Dar, vai, puţini înţeleg aceasta. Mulţi cad în deznă­dejde şi merg spre pierzanie. Sufletele lor se sălbăticesc şi nu mai vor nici să se roage, nici să citească, nici chiar să se mai gândească la Dumnezeu.

Trebuie să ne osândim pe noi înşine în sufletul nostru, dar să nu deznădăjduim de mila şi iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să dobândim duh smerit şi înfrânt, şi atunci vor pieri toate gândurile şi mintea se va curaţi. Dar înainte de aceasta trebuie să ne cunoaştem măsura, ca să nu ne chi­nuim fără folos sufletul. Învaţă să te cunoşti pe tine însuţi şi să dai sufletului nevoinţa [asceza] după puterile lui.

Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Dom­nului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu şi Domnul le dă harul Du­hului Sfânt.

Cuv. Siluan Athonitul - Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei



6 iul. 2015

De ce pelerinajul ortodox nu este o manifestare de isterie publica

Manifestarile la care participa in numar mare credinciosii ortodocsi, printre care se numara indeosebi marile pelerinaje de la Iasi si de la Bucuresti, sunt acompaniate de fiecare data de o multime de comentarii negative din partea presei, comentarii pe care, daca le socotim de buna-credinta, par sa denote o insuficienta cunoastere a problematicii din interiorul ei.

1. Ignoranta

Cei care spun că pelerinajul ortodox este o manifestare de isterie publica vorbesc in necunostinta de cauza. Iertati-i, caci nu stiu ce spun. Anul acesta este cel de al șaptelea an consecutiv în care merg în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva. Așa încȃt am dreptul să mă consider, cred eu, a fi acumulat ceva experientă ca să pot să emit judecăți de valoare asupra acestui fenomen, cel puțin la fel avizat ca și cei care, de pe margine, critică și ridiculizează pelerinajele ortodocșilor la sfintele moaște.

Ȋn primul rȃnd, și asta o documentez cu fotografii realizate în toți acești ani, mult mai multe decȃt cele publicate pe acest cont de facebook, partenerii mei de rȃnd sunt oameni normali, fără nici un fel de dezechilibru emotional sau psihic. Nici vorbă de isterie publică, și aici ar putea să mă contrazică doar unul care a participat la mai multe ediții ale pelerinajului decȃt mine, și nu de pe margine. Sunt oameni mai curȃnd de condiție modestă. Sunt oameni pe care i-am îndrăgit în cele - în medie - 10 ore de stat alături la coadă. Și sunt foarte mulți.

2. Sacrificiul.

Cum de sunt dispusi la un asemenea efort, aparent în mod gratuit?

Audiența la sfintele moaște, cum se exprima sarcastic un ziarist, este adevărat că nu este deschisă doar în zilele hramului. Atunci de ce se înghesuie lumea la hram? Ideea simplistă înrudită cu ezoterismul șamanic, cum că harul se transmite prin intermediul unor mediatori materiali: batistă, portofel, batic – obiecte ce trebuiesc atinse de raclă pentru a împrumuta ceva sfințenie – a condus la înțelegerea greșită a motivației pelerinajului: mergem în pelerinaj în zilele hramului nu din cauză de calendar, căci calendarul este o măsură a timpului material, ci din cauză de sacrificiu al trupului, caci sacrificiul trupului este o faptă a sufletului. Cu sufletul intrăm în rai, nu cu baticul sau cu portofelul, nici cu calendarul. Deci sufletul trebuie smerit și deprins cu răbdarea. Despre rolul smereniei și al răbdării în planul mȃntuirii s-au scris cărți grele de teologie. Ca rezumat nu amintesc decȃt două vorbe spuse de Iisus Hristos de care trebuie ținut seama: cine vrea să se mȃntuiască, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie. Crucea înnseamnă tocmai smerenia și răbdarea.

3. Anticlericalismul. Slava și mărirea Ȋmpărăției și veșmintele Cuvioasei.

Anticlericalismul este o luptă dusă din afara Bisericii împotriva ei. Imaginea ierarhilor ortodocși înveșmȃntați în straie liturgice, purtȃnd sau nu Sfintele Daruri în brațe, pare a stȃrni ura și mȃnia dușmanilor Bisericii mai ales cȃnd aceștia, ierarhii, sunt înconjurati de mari mase de credincioși. Și de regulă așa se și întȃmplă: în jurul ierarhilor se adună multă lume. Organizează pelerinaje ample și fastuoase ca să cȃștige bani și să mențină masele îndoctrinate. Le place luxul, le place lauda, se autointitulează prea-fericiți, sunt lupii moraliști, cȃnd de fapt ei sunt ipocriți și lacomi. Astea sunt acuzațiile care li se aduc, și nu numai de către presă.

Am auzit și credincioși vorbind așa. Cȃnd IPS Teodosie de la Tomis a fost acuzat de un oarecare că în tinerețe l-ar fi violat, cineva (credincios ortodox practicant) mi-a spus că îl crede pe calomniatorul acela. Cum așa, zic eu? Deci tu dai crezare aberațiilor pe care le spune un oarecine, în schimb nu crezi ce spune Ȋntaistătătorul bisericii tale? Cum ai să crezi atunci predica lui de la Liturghie, care este Cuvȃntul lui Dumnezeu? Ce fel de credincios creștin ești tu? Nu știi că acolo unde este episcopul acolo este și Biserica? Nu știi că unde nu este episcop nu este nici Biserică?

Distrugeți ierarhia și veți distruge Biserica. Cum? Prin defăimare. Biserica are vocație împărătească. Biserica trebie să arate ca o Ȋmpărăție. Iisus Hristos a vorbit despre Impărătia Cerurillor, nu despre Județul Cerurilor. Ȋmpărăția este fastuoasă. Iisus Hristos este Ȋmpăratul slavei în veșnicie, iar la Sfȃrșitul Veacului nu va mai veni umil pe mȃnzul asinei, ci în slavă și mărire pe nori. De aceea Biserica este și trebuie să fie fastuoasă, căci este corabia care ne duce spre slava aceea. De aceea și Cuvioasa Parascheva poartă veșminte preoțești, căci este membră a Ȋmpărăției.

4. Pelerinaj sau Milostenie?

De ce aducem daruri Cuvioasei (de fapt, Bisericii) și nu facem milostenie la săraci?

Aici m-au prins fără cuvȃnt. Am spus că pelerinajul este un sacrificiu. Dar tot un sacrificiu (după putere) este și o lumȃnare aprinsă, și o pomană dată unui sărac. Deci dacă e să facem sacrificii, de ce să le facem tocmai pe acestea care nu aduc nici un folos aproapelui, cum sunt pelerinajele, lumȃnările aprinse și daniile puse la acatist și în cutia milei, care se crede că se duc spre zidăria Catedralei Neamului și spre fala și îmbelșugarea clericilor, și neglijăm să-i miluim pe săraci?

Aici au dreptate. Nu trebuie lăsați saracii fără milostenie. Nu am nici un răspuns plauzibil și redutabil la aceasta. Pentru că nu am date. Nu am informații: cȃt a făcut milostenie la săraci tanti Maria care a mers la pelerinaj în fața mea, și nici cȃt a făcut doamna Gherghina sau Frusina din spatele meu. Pentru că, vedeți, dintre manifestările cultului creștin, unele trebuiesc făcute cu discretie iar altele în public. Milostenia este una dintre cele care trebuiesc făcute cu discreție. A se vedea cuvȃntul lui Iisus Hristos: cȃnd faceți milostenie, să nu știe stȃnga voastră ce face dreapta. Deci dacă stȃnga, care e sora dreptei, nu știe, cu atȃt mai puțin știe ochiul. Deci la acuzația cum că credincioșii care merg la hramuri nu dau la săraci, eu atȃt pot să răspund: s-ar putea să fie o calomnie.

5. Mărturisire.

De ce, totuși, ne înghesuim la sfintele moaște în zilele de hram? Oare pelerinajele nu sunt mȃntuitoare și în restul anului?

Ba da, sunt, dar este o mare diferență, sunt chestiuni esențial diferite. Ȋn cursul anului pelerinajele sunt manifestări private ale sentimentului de pietate religioasă. Cumperi o excursie cu autocarul și vizitezi Țara Sfȃntă. Beneficiul este personal. Tu ai amintiri frumoase și cei cărora le distribui albumul de poze se bucură pentru tine. Tu sporești în credință. Bine pentru tine. Bani cheltuiți cu folos.

Te duci la hram. Aglomerație. Ești un anonim. Nu te ia în seamă nimeni, decȃt Dumnezeu. Nu cheltuiești bani decȃt cu drumul, căci de mȃncare primești de la cei care fac hramul. Depun mărturie: am mȃncat de m-am spart la Iași la Cuvioasa. Sarmale, senvișuri cu șuncă, ceai fierbinte, cafea, pȃine cu zacuscă.

Ȋn zilele de hram sunt mărturisiri publice. Măturisirea este acea manifestare a credinței care nu are valoare decȃt dacă este făcută în public. Ce înseamnă mărturisirea? Este practicarea cu curaj în public a cultului și afirmarea – tot curajoasa – fără echivoc, tot în public, a credinței. Este plină Scriptura și istoria Bisericii de mărturisitori ai lui Hristos care au plătit scump curajul. Sfȃntul Ștefan este primul dintre ei. A explicat evreilor înfuriați din Ierusalim că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și a fost ucis cu pietre. Ȋn timpul împăraților Romei, de la Nero pȃnă la Traian, Dioclețian și Decius, au fost uciși în chinuri care astăzi par de domeniul fantasticului sute de mii de creștini, de toate națiile și de toate stările sociale și de toate vȃrstele. Sunt documente, nu este gargară propagandistică. Toți au pățit-o fiindcă au mărturisit în public credința și nu au tăgăduit. Cȃtă vreme au practicat cultul pe ascuns, nu s-a legat nimeni de ei. Cȃnd au făcut-o în public, au fost pedepsiți drastic tot în public.

Și acum am ajuns la final: mărturisirea credinței trebuie făcută în public, tare și fără echivoc. Ȋn biserică, Crezul se recită cu voce tare de către toți credincioșii, nu fără motiv. Temeiul mărturisirii făcute în public stă tot în cuvintele lui Iisus Hristos:

Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.

Florin Giurcă




3 iul. 2015

Jertfa Lumânării…

Jertfa Lumânării!
E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun? Simţiţi bucurie în suflet?
În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.

Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.

Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

1 iul. 2015

Rugăciune cu durere

- Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doa­ră. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!

Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

- Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta?

- Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun.

- Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa?

- Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre.

Cuv. Paisie Aghioritu




Cea mai citita postare