Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu

Suntem fericiţi atunci când îi iubim în taină pe toţi oamenii. Vom simţi atunci că toţi ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece prin oameni. Căci cel ce nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20). Să iubim, să ne jertfim pentru toţi dezinteresat, fără să căutăm răsplată. Atunci se pune omul în rânduială. O iubire care cere răsplată este interesată. Nu este curată, adevărată, sinceră. 

[...]

Putem ajunge foarte uşor la această măsură. Este trebuinţă de bună vrere, iar Dumnezeu este gata să Se sălăşluiască înlăuntrul nostru. Bate la uşă şi noi le facem pe toate, precum scrie în Apocalipsa lui Ioan. Se preschimbă cugetarea noastră, scapă de răutate, devine mai bună, mai sfântă, mai ageră. Însă, dacă nu deschidem Celui ce bate la uşă, dacă nu avem cele pe care le voieşte El, dacă nu suntem vrednici de El, atunci nu intră în inima noastră. Dar spre a deveni vrednici de El, trebuie să murim după omul cel vechi, ca să nu mai murim niciodată. Atunci vom trăi în Hristos, intrând în trupul Bisericii. Astfel va veni harul dumnezeiesc. Şi dacă va veni harul, ni le va da pe toate.

Sf. Porfirie Kavsokalivitul