Emoție de toamnă

Cad frunzele peste tăcerile adânci,
Acoperind tristețile ce dăinuie în mine.
Valuri de gânduri se lovesc de stânci,
Căutând cu strășnicie ființa să-mi domine.

Cobor plângând lăuntricele-mi trepte
Și-o altă inimă – a sufletului – o-ntâlnesc,
Ce Sfinte Liturghii Cerești dorește să asculte;
Cu ea, în raze de Tabor, slăvind, eu mă unesc.

De-acuma, omul din afară un aliat având,
Este Nădejdea ce din adâncuri te ridică,
Cu aripi de necreate energii zburând
Și îndrăznind, nu va mai fi muncit de frică.

Petru J. // Arad, 5.11.2016

Comentarii

Cele mai vizitate postari

Dor de veșnicie, dor de Cer